Nu vedem nimic din toate acestea. Peste ani, tînărul, maturizat, dar nu complet, vizibil traumatizat, își invită profesoara la o plimbare cu mașina sa (relația e inversată: în vremea școlarității, profesoara îl ducea seara acasă, cu mașina ei, prilej de apropieri). Îi spune povestea așa cum a perceput-o el, într-un fel de proces ad hoc în care dă și verdictul: lucrurile trebuie să se sfîrșească odată, și, pentru el, nu mai există decît un singur mod pe care, la volan fiind, îl și pune în aplicare.
Textul e voit ambiguu. Nud, lipsit de interpretarea actorilor, nu e deloc evident înspre ce se îndreaptă. E meritul regizoarei și, mai ales, al actorilor, că-i luminează nuanțele, fără a-l banaliza, fără a-l văduvi de subtilitate.
Într-o scenografie - cum altfel, la Replika? - minimalistă (două fotolii de mașină, unul cu volanul în față), Vlad Ionuț Popescu trece de la o atitudine aparent neutră (pretextul invitației e să-i citească fostei profesoare cîteva poezii; de fapt, în ele a condensat povestea lor), la una din ce în ce mai implicată, de la relatare și încercare de a înțelege, la acuzație, apoi iarăși la defensivă copleșită de emoție, pînă cînd, în sfîrșit, e stăpîn pe situație. Tonul, însă, e bine strunit, modulat, fără stridențe: emoția, lupta interioară, încordarea, rămîn conținute, nu explodează trivial.
În rolul profesoarei, Katia Pascariu intră în scenă abia stăpînindu-și pornirea de a-l atinge, de a-l mîngîia pe fostul elev - i se vede în ochi plăcerea cu care-l privește. Trece apoi la o rezervă relativă cînd ascultă primul poem, bate în retragere cînd înțelege despre ce e vorba, se sperie cînd află că băiatul s-a mărturisit și altora, trece într-o defensivă agresivă, se vede iar stăpînă pe situație - lăsîndu-ne să intuim cum se desfășura, cu ani în urmă, relația lor.
Nici unul dintre actori nu se mișcă de pe fotoliul său, gestica e redusă la minim, joacă vocile, ochii și expresiile faciale, care, la Replika, pot fi observate foarte bine.
Mare păcat că o actriță de talia Katiei Pascariu evită scenele mari și textele clasice. Tare mult aș vrea s-o văd jucînd Cehov, de pildă.
Revenind la spectacolul pe care-l comentez, m-am bucurat că, spre deosebire de altele pe care le-am văzut la Replika sau pe alte scene, aici nu e urmă de tezism ideologic. S-a aplaudat mult la final. Absolut meritat. Un spectacol de văzut.
Să mai spun și că la spectacolele Centrului de Teatru Educațional Replika intrarea este gratuită. Echipa care se ocupă de ani buni de acest teatru face un fel de apostolat cum nu cred că mai sînt multe în lumea artistică de la noi. Chapeau.
DN83
Text: Alex Gorghe
Distribuție: Katia Pascariu & Vlad Ionuț Popescu
Regie și ecleraj: Luiza Mihăilescu
Scenografie: Gabi Albu / Muzica: Alex Bălă / Afiș: Elena Găgeanu / Mulțumiri: Denisa Neațu
PRODUCȚIE: Centrul de Teatru Educațional Replika
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.