Așa am receptat întâlnirea cu teatrul lui Pierre de Marivaux în spectacolul tânărului regizor Alexandru Mâzgăreanu Falsa servitoare sau Vicleanul pedepsit / La Fausse Suivente ou le Fourbe puni, piesă scrisă de celebrul dramaturg francez în 1724. Această premieră a Teatrului Maria Filotti din Brăila, sub numele prescurtat de Falsa servitoare, a deschis ediția 2023 a Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative, devenit un reper teatral important în viața culturală a României de azi. Da, are dreptate regizorul spectacolului. Marivaux nu se prea joacă în teatrele noastre de ceva vreme. Personal, pentru a-mi declina vârsta, nu m-am întâlnit cu teatrul lui Marivaux din 1974, când la Teatrul Național din Cluj (încă nu era numit și Napoca!), în regia celebrului Aureliu Manea s-a jucat cu mult succes Jocul dragostei și al întâmplării. Așa că întâlnirea cu spectacolul brăilean mi se pare, din acest punct de vedere, și o reparație, o restituire meritorie, înainte de a fi o reușită demnă de semnalat. Dacă la Pirandello, de pildă, vorbim despre pirandellism, la Marivaux vorbim despre "marivaudage", adică de acea rafală acidă de vorbe galante rostite de îndrăgostiți și despre folosirea aiuritoare a qui-pro-quo-ului, tehnică luată din Commedia dell' arte. Toate aceste componente ale teatrului lui Marivaux le găsim subliniate ingenios și inteligent în spectacolul brăilean. Chiar dacă aceste "grimase verbale" au fost contestate de criticii autorului la vremea aceea, în secolul XVIII, ele fac parte din convenția teatrală ca amăgire continuă și publicul pătimaș, se știe, abia așteaptă să se lase amăgit. Acceptă convenția și râde, aplaudă, se distrează. Catharsis-ul s-a produs la acest nivel, ceea ce e o validare mai presus de orice exigențe.
Regizorul ne atrage în dihotomia tematică a piesei, simbolic vizualizată scenic, neliniște și amor prin două culori pregnante: verde și roșu, culori care potențează intriga și completează o listă a sentimentelor năvalnice. Scenografia Andreei Săndulescu a îmbrăcat în verde-muștar tot decorul geometrizat asimetric: pereți, uși, până și cele două scaune sortite eroilor pentru a sta la înțelegere, la buna înțelegere care nu există. Un soi de iarbă artificială care acoperă totul în jur.
Apoi regizorul a dat poruncă să năvălească pe scenă actorii, toți îmbrăcați în roșu strident, mătăsos, purtători ai unor simbolice pasiuni sentimentale explozive. Toți sunt pătrunși la suflet de săgeata lui Cupidon. Săgeată otrăvită, sângerândă. Ieri, ca și azi, pasiunile oamenilor sunt aceleași. Personajele lui Marivaux glisează parodic între dragoste și bani, între prietenie și răzbunare. În centrul gâlcevilor este răzbunarea unei femei și vorba "să te ferească Dumnezeu de răzbunarea unei femei" chiar pune în evidență de ce este în stare aceasta când vrea să pedepsească pe un șmecher profitor, potlogar, logodit cu o contesă veritabilă, naivă. Astfel că ea se deghizează în cavaler și de aici, ghemul întâmplărilor hazlii se rostogolește cu repeziciune spre clasicul final fericit din comediile bulevardiere, numai că și aici regizorul intervine cu un șiretlic dând un bobârnac neașteptat intrigii. Ca într-o adevărată comedie de situație, cele multe uși camuflate în verdele general devin participante active la acțiune într-un iureș halucinant de evenimente.
Regizorul Alexandru Mâzgăreanu s-a folosit de traducerea realizată de Adrian Nicolae și a adăugat, în loc de "cânticele comice" ca la Alecsandri, secvențe muzicale de rock american interpretate de Ciprian Chiricheș. El se arată foarte degajat, disponibil să întruchipeze pe Lelio, amorezul prefăcut, dublat de un pișicher fără scrupule. Prestația lui Ciprian Chiricheș denotă siguranță, vocea lui ca solist uimește și încântă publicul și aproape o eclipsează prin amplitudine pe Blanca Doba în rolul cavalerului travestit. Regizorul a preferat o prezență feminină discretă, mai mică la înălțime decât Corina Borș, contesa, de care, chipurile, se îndrăgostește, tocmai pentru a îngroșa viziunea parodică aplicată textului clasic. Corina Borș conturează o contesă înțepată și ridicolă, nedezlipită din rigiditatea conveniențelor sociale, până când cade amorezată în mod rizibil. Chiar expresia "tomber amourex" era de neacceptat à l'époque, dar despre grozăviile sugerate în scena finală, decupate parcă dintr-un pervers Courbet ce să mai vorbim? Emilian Oprea în Travelin apelează la toate trucurile posibile pentru a stârni hohote.
De fapt, spectacolul este o "fabrică de umor" în care actorii, detașați de personaje în multe secvențe, se întrec în fabuloase bufonerii, așa încât nu mai are importanță că rolurile pot fi și sunt inter-schimbate între ei precum Arlechin și Frontin, alias Adrian Ștefan și Adelin Ilie. Cantitatea de umor rămâne neschimbată. Dragostea și goana după bani rămân nemuritoare.
Sunt teme din care Alexandru Mâzgăreanu face în Falsa servitoare adevărate bijuterii teatrale, stilizate în mod personal sticlos parodic.
(Foto: Volker Vornehm)