Așa că, în data de 23 octombrie 2024, de la orele 18:00, am ales Falsa servitoare, pe de-o parte, sincer, pentru că regia era semnată de Alexandru Mâzgăreanu, pe de alta pentru că aveam nevoie să văd și o comedie, îmi doream să îmi mai descrețesc fruntea, iar Marivaux chiar este un excelent autor de comedie, de satiră, din vremurile în care acest gen era la mare căutare în lumea aristocrației europene.
Intru în sală și pe scenă mă întâmpină un spațiu verde, verde-iarbă, pentru că asta de fapt sugera - un gazon perfect tuns, care îmbracă totul, ca și când te-ai afla într-un fel de labirint, în care potecile, intrările și ieșirile sunt mascate de verdeață - un spațiu atât de potrivit pentru farse, pentru neprevăzut. Și cum să potențezi nu doar tot acel cadru verde, fără a-l anula, dar și să se facă simțită din plin prezența personajelor care urmează să-și facă intrarea, decât prin complementaritate cromatică, adică îmbrăcând actorii în roșu, roșu carmin și corai (simbolic - culoarea iubirii, deci mai mult decât perfect). Absolut superb acest contrast ("vinovată": scenografa Andreea Săndulescu), mai ales că erau atât de vizibile costumele, care erau impecabil croite, cu un design rafinat, din materiale cu diferite texturi (satin, tul, catifea), asortate cu o încălțăminte potrivită și atent lucrată. Toate personajele fiind în roșu, diferența de rang și de poziție în societate o făcea nuanța de roșu, textura materialului ales pentru costum, complexitatea acestuia, accesoriile, precum și tipul de încălțăminte.
Povestea e simplă și începe cu Travelin (Emilian Oprea), un vai de mama lui, ajuns pe drumuri din cauza faptului că și-a pierdut averea "grație" traiului dezmățat, așa că este disponibil pentru orice fel de slujbă. Întâlnirea sa cu Arlequin (Adrian Ștefan), servitorul unei tinere aristocrate, extrem de bogată, care, având de rezolvat niște probleme personale, trebuie să găsească un înlocuitor, este mai mult decât o oportunitate, este o necesitate pentru el. Tânăra aristocrată, frumoasă și bogată (Blanca Doba), ar urma să se căsătorească cu un tânăr - Lelio (Ciprian Chiricheș) -, despre care nu știe prea multe (pe vremea aceea căsătoria era, de cele mai multe ori, rezultatul unor aranjamente, pe considerente financiare, politice și / sau sociale) și, ca să afle, se travestește în bărbat, într-un Cavaler (iar apoi Arlequin știe și se dă de gol în fața lui Travelin, care se va da de gol față de Lelio, care se va da de gol...). Tânărul posibil soț, căutător de femei cu avere care să-i asigure un trai după bunul său plac, e însă deja pe punctul de a se căsători cu o Contesă (Corina Borș), cu care are chiar un contract încheiat în acest sens, doar că mirosul banilor îl atrage înspre tânăra aristocrată și nu știe cum să facă să scape de acest prim mariaj și de contract. Așa că încearcă să îl convingă pe Cavaler să o seducă pe aceasta, ca să poată rupe mariajul fără să plătească despăgubiri pentru încălcarea contractului. Cavalerul travestit descoperă că Lelio o dorește doar pentru bani, se preface că acceptă înțelegerea cu el de a i-o cuceri pe Contesă, ca la final totul să fie dezvăluit. Lelio nu se alege cu nimic, nici cu avuția tinerei, nici cu Contesa - o femeiușcă care se vrea cumva măritată, să nu care cumva să se rateze în acest sens, chiar în absența unui fior de iubire (ce-o fi ăla?). În schimb Contesa s-ar putea alege cu Cavalerul, chiar dacă este femeie. Intrigi, minciuni, înșelătorii se țes și se întrepătrund, așa cum o cere maniera lui Marivaux.
Alexandru Mâzgăreanu aduce această poveste în contemporaneitate, dar cu delicatețe și cu bun umor, pornind de la costume, la gesturi și limbaj. Și, de ce nu, și cu cântec. Travelin (Emilian Oprea - care face o adevărată demonstrație de actorie) are gesturile și mimica feței ale unui homeless, care caută în gunoaie, care se bucură de chiștoacele găsite prin iarbă, în opoziție cu Lelio, plin de strălucire, de la costum până la inelele și lanțul care-i strălucesc de-ți iau ochii, plin de el însuși, râvnit de femei, cu succes la public zice-se și, ca să-l credem, ne demonstrează cu cânt, la microfon, în fața noastră a spectatorilor, pe scaunele din față, cu mișcări lascive, cu unduiri ale trupului à la Elvis, cu prea plin de el însuși, iar gesturile și vorba-i sunt așa, mai de șmecher, mă-nțelegi?!
Dar textul e text, e acolo, și replicile curg firesc, în dialogul dintre personaje sau al câte unui personaj cu spectatorii, așa cum e la teatru, convențional, și cu o ușoară nuanță de teatralitate intenționată, care aduce un plus de umor. Chiar și acele intrări și ieșiri în ritm amețitor le-am simțit ca fiind din acel tip de comedie, de bufonerie, dar și ca în gag-urile americane, cu un anume farmec și cu un scop precis, conferind dinamică spectacolului (ușile capitonate în gazonul verde, lăsate ușor întredeschise în anumite momente, invită la curiozitate, la mister învăluit în violet). Totul e vechi și nou e totul, intrigile de iubire au fost și în acel ieri îndepărtat, sunt și azi, banii scuză mijloacele e de când lumea, valabil încă, iar societatea diferă doar prin haine, prin locuințe, să zicem, în rest omul rămâne om, cu toate cele ne(bune).
M-a bucurat mult acest spectacol amuzant, ingenios, bine structurat și așezat în scenă, la care am asistat cu maximă relaxare.
(foto: Maria Ștefănescu)
Falsa servitoare de Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux
Traducerea și adaptarea: Adrian Nicolae
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografia: Andreea Săndulescu
Distribuția: Blanca Doba, Ciprian Chiricheș, Corina Borș, Emilian Oprea, Adrian Ștefan, Adelin Ilie
Producător: Teatrul Maria Filotti Brăila