Așadar Sandy, copilul autist, e un delfin. El întinde mâna spre ceilalți, dar nu reușește să comunice. Distruge obiectele din jurul său, poate efect al frustrării. Spre a se face înțeles trebuie ca și ceilalți membri ai familiei să fie sau să se transforme în delfini. Sugestia devine concretizată vizual spre final, când părinții lui Andy și sora lui își pun pe cap drăgălașe măști de delfini.
E o poveste adevărată pentru multe familii, din păcate, care sensibilizează la maxim privitorii. E povestea de o linearitate brutală și impresionantă prin adevărurile derivate din ea, e trauma incomensurabilă a unei familii normale care se izbește necruțător de normalitatea diferită a fiului lor, alungând pentru totdeauna liniștea și tihna unui cămin.
Copilul autist, Sandy, este interpretat de Raul Hotcaș în gama majoră a unor gesticulații sau grimase înfiorătoare, frisonante, de un tragism extrem. Istoria faptelor, de la naștere până la pubertatea problematică, este văzută prin prisma Surorii, profund și definitiv afectată de fratele neajutorat. Denisa Blag accentuează fazele disperării Surorii care nu poate să vină în ajutorul fratelui handicapat. Ea încearcă diferite metode de înțelegere și resemnare, una mai ineficientă ca alta.
Fericirea tinerilor de la data când s-au cunoscut pe plajă și până la nașterea fiului problematic s-a risipit ca prin vis. Apoi s-a instalat coșmarul zilnic. Încrederea Tatălui, interpretat alternativ de Eduard Bândiu sau Andrei Dinu, în mijloacele de recuperare medicală a fiului sunt iluzii la care renunță în cele din urmă cu un stoicism asumat. El se va acoperi cu pledul găsit la îndemână pentru a nu vedea fața chinuitoare a realității din casa sa.
Drama Mamei e cea mai profundă și e pusă în evidență de Alexandra Sabrina Vanci cu claritate de ființă rănită pe veci, irecuperabil. Nici calmantele îngurgitate, răsturnate peste ea într-un torent de disperare nu o pot aduce la normalitate. Andy este o povară nu numai pentru membrii familiei năpăstuite, dar și pentru vecini. Sanda Savolsky, Vecina, propune internarea lui Andy într-un sanatoriu pentru handicapați spre a nu deranja locatarii din bloc. Numai Inna Andriuca în rolul Doctoriței afișează un aer distant față de infirm, obișnuită cu astfel de cazuri, la ea așa ceva înseamnă rutină.
Suntem martorii unor cazuri de mutilare interioară nemeritată, semn al hazardului, a celor chinuiți de chinurile lui Andy. O mai mare tragedie nu există. Actorii interpretează surdinizat partiturile, parcă într-un fel de înțelegere secretă cu spectatorii, pentru a nu-i brusca sau bulversa peste măsură. Poate pentru a-i gratula că nu se confruntă direct cu asemenea situații. E un memento! "Ajunge zilei necazul ei", spune undeva psalmistul.
