Ce-i drept, că după Hoții de frumusețe și Luni de fiere, cu care am crescut mulți din generația mea, nu l-am mai urmărit pe Pascal Bruckner, sau cel puțin nu ca romancier, ci mai mult în calitatea sa de corespondent Le Monde. Și asta în perioada francofilă, care mă mai bântuie din când în când. Bine că mă bântuie: așa am putut pricepe mai mult din jumătatea conferinței care a fost aproape integral susținută în limba franceză. Bine, puteai să-ți pui căștile în urechi și să intri pe ceva aplicație de tradus, dar am zis că nu se face: atâta franceză știu. În plus, mult mai interesant să mă lovească direct în timpane franceza asta originală, de scriitor, filosof, jurnalist, name it... Așa că am ciulit urechile să înțeleg, mai ales că după prelegerea de jumătate de oră (lecturată: "acest textul a fost scris pentru a fi citit"), a urmat o discuție moderată de profesorul Vasile Popovici, care sigur jongla la fix cu franceza și cu tot ce avea Pascal Bruckner de adus la masa discuțiilor.
Pentru cât am priceput eu, era multă politică și pe bună dreptate. În calitate de colaborator al mai multor mega-publicații, Bruckner este cunoscut și pentru analizele sale destul de aspre asupra societății, politicii, și culturii. Și într-adevăr, spre dezamăgirea multor fani ai romanelor sale, poate, conferința Europa a iubit prea mult basmele, a vorbit în mare parte despre efectele politicii non-combat duse de Europa în ultima perioadă. Și numai ce mă gândeam cu bucurie la ideea de democratizare a culturii în ideea de a minimiza distanța dintre omul de rând și actul cultural sofisticat, Bruckner continua cu ideea legată de faptul că Europa s-a dezarmat masiv și că asta ar fi fost o greșeală. Pentru că se pare că nu există acea formula magică care să cuprindă extinderea drepturilor omului, democrația, și economia de piață. Poate și de aceea spunea în Hoții de frumusețe că "Prefer oamenilor cărțile: sunt deja scrise, le deschizi, le închizi după voie. O ființă omenească, nu știi niciodată de unde s-o apuci, nu poți s-o rânduiești sau s-o deplasezi după cum ți-e cheful." Așa și cu Europa asta, din care facem și noi acum, oficial parte, mai ales odată cu titlul de Capitală Europeană a Culturii: ne simțim stăpâni pe situație, fericiți de atâta deschidere către artă contemporană, dans, performance, expoziții spectaculoase, instalații luminoase, acces la laboratoare și resurse. Și toate astea, cu un război în coastă. Pentru că s-a vorbit despre Putin. Și preiau un citat transpus într-un articol RFI (sigur au tradus ei mai bine partea asta): "Eu cred că, paradoxal, speranța a venit dinspre agresiunea Rusiei. Europa pare să-și fi regăsit energia și nu s-a aplecat în fața terorii. Nu mai cred că Europa e moartă, pentru că, până la urmă, e foarte dezirabilă. Deci, Europa a greșit, dar cred că a început să se și trezească". Și continuă: "Eu sper că alarma a sunat deja și va continua să sune din ce în ce mai tare. Țările din estul Europei, inclusiv România, sunt avertizate deja asupra pericolului. Țările din Occident trăiesc încă într-un soi de negare a pericolului care vine dinspre Rusia și țările ultra islamice, care uneori se confundă, dar nu știu dacă va mai dura mult. Iar cel mai mare pericol pentru noi ar fi, bineînțeles, realegerea ca președinte a lui Donald Trump, ceea ce ar fi o catastrofă pentru Europa și Statele Unite. Va fi sfârșitul Ucrainei, Trump este prieten cu Putin. E un fel de narcisism al marilor feline, care, știind fiecare ce poate cealaltă, se felicită una pe alta, se admiră și se ajută. Dar pentru moment nu e nimic decis, mai avem un an până să înfruntăm, eventual, răul suprem". Și ce-am priceput și eu: "Vladimir Putin este cel mai mare criminal din istorie".
Ieșind din sfera politicului, cred că multă lume ar fi vrut să-l asculte în calitatea sa de romancier. De aici și întrebarea venită din public: "Am avut impresia că nu vă iubiți personajele. De ce?" Și un răspuns, la fel de concret: "Dacă publicul meu are impresia asta, nu îl pot opri. E libertatea fiecăruia să-și facă propria părere." Dar atât despre beletristică. Realitatea pare să aibă acum un aer de urgență. Revenind la politică, democrație și concret, revin tot la un citat din conferința Europa a iubit prea mult basmele: "În realitate, Putin nu este decât un mărunt funcționar furios, care vrea să se răzbune pe lume și pe căderea URSS".
Și trebuie să plec: îmi dau seama că nu le pot înghesui pe toate într-o seară de vineri. Pentru că acel "fomo", sau cum se zice pe franțuzește, "fear of missing out", mă duce cu gândul la "en faire tout un fromage". Pentru că tot Bruckner spunea, pe lângă discursurile sale mai puțin politically correct despre rasismul imaginar că "Toți avem limite. Nu este adevărat că the sky is the limit."
Pășesc deci în afara spațiului mental clădit într-o temporalitate privilegiată și privesc în față: un oraș care și-a dorit imens libertatea de exprimare. Și a primit-o: prin sacrificii umane și ideologice. Dar a primit-o la un moment dat. Și simt că am și eu o mică responsabilitate: aceea de a păstra un pic din libertatea și privilegiul de a fi cetățean al acestui oraș. Un oraș al libertății: depinde ce înțelegi prin "sky". Pe curând, din orașul unde cultura e capitală. Mi-a plăcut de tine în seara asta.
Pe 29 septembrie 2023, scriitorul și eseistul francez Pascal Bruckner a fost invitatul special al Universității de Vest din Timișoara, la începutul noului an universitar. El a susținut și o conferință publică în sala Teatrului Național din Timișoara, în fața a câteva sute de oameni, cu titlul Europa a iubit prea mult basmele.