Cele mai mari premii de la Cannes, dar și de la Berlin și Veneția, premiere, proiecții în exclusivitate, filme care au cucerit specialiștii, criticii și publicul, cele mai anticipate filme românești, scurtmetraje, filme din peste 15 țări diferite, care ne fac să vedem lumea cu alți ochi.
Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Eventbook.
Programul Les Films de Cannes à Bucarest poate fi consultat pe filmedefestival.ro.
Filmele se pot vedea la cinematografele Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, cinemateca Eforie și Union, de vineri, 20 octombrie până duminică 29 octombrie. Prețul biletelor este de 20 lei/proiecție.
10 filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest, 2023
The Zone of Interest - Grand Prix la Cannes 2023
După o pauză de un deceniu, regizorul britanic Jonathan Glazer a făcut din nou furori la Festivalul de Film de la Cannes, unde a captivat criticii și publicul deopotrivă: The Zone of Interest a luat Marele Premiu al Juriului dar și Premiul Internațional al Criticii FIPRESCI. "Zona de interes" este felul în care naziștii vorbeau codat despre Auschwitz. Este și titlul unui roman de Martin Amis, apărut în 2015, pe care Jonathan Glazer l-a adaptat pentru acest film. Comandantul Rudolf Höss (Christian Friedel) și soția sa Hedwig (Sandra Hüller) încearcă să-și construiască o viață de vis pentru familia lor într-o casă cu grădină, lipită de tabăra de la Auschwitz.
Les Filles d'Olfa / Four Daughters - Cel mai bun documentar la Cannes 2023
Olfa este o femeie din Tunis, mamă a patru fiice. Pe cele două mai mari le pierde pentru totdeauna. În 2016, devine celebră după ce critică guvernul tunisian pentru că nu a făcut nimic pentru a-i opri fetele să se alăture ISIS. În viața privată, își caută propria vină. Regizoarea a fost fascinată de povestea Olfei și a început să filmeze în 2016, ceea ce în timp a devenit un laborator terapeutic în care amintirile sunt recapturate prin reenactement. Regizoarea Kaouther Ben Hania a invitat actrițe profesioniste să intre în rolul fiicelor pierdute și a creat o experiență cinematografică unică, un documentar hibrid de o mare forță. Ideea de a folosi actrițe pentru a-i juca fiicele a ajutat-o pe regizoare să o confrunte pe Olfa cu realitatea și să o ajute să nu mai joace la rândul ei un rol. A reieșit o călătorie intimă despre speranță, rebeliune, violență, traume transgeneraționale, feminitate, familie și iubire, care va pune la îndoială însăși fundamentele societăților noastre.
Youth - film documentar - În Competiție, Cannes 2023
Zhili se află la 150 de km depărtare de Shanghai. În acest oraș dedicat producției de confecții textile, vin muncitori tineri din toate regiunile rurale pe care le traversează râul Yangtze. Au puțin peste 20 de ani, își împart locurile în cămine și gustările pe coridoare. Lucrează neîncetat pentru a-și putea permite ca într-o zi să crească un copil, să cumpere o casă, sau să își înființeze propriul atelier. Între ei se leagă și se destramă prietenii și relații amoroase, în funcție de anotimpuri, falimente și presiuni familiale. Wang Bing este documentarist și artist video. Autorul documentarului de 9 ore West on the Tracks, despre declinul unei vaste zone industriale din nord-estul Chinei, considerat o capodoperă, în 2014 a avut o expoziție importantă la Centre Pompidou (Paris), care i-a cuprins filmele, instalații și fotografii. În 2017 a luat Leopardul de Aur la Locarno pentru Mrs. Fang, iar Dead Souls (2018) a fost în selecția oficială de la Cannes.
Only the River Flows - În Competiție, Un Certain Regard, Cannes 2023
Sunt anii 1990, iar în orașul Banpo din China rurală, cadavrul unei femei este găsit lângă râu. Ma Zhe, șeful poliției judiciare, conduce investigația crimei care se concluzionează rapid cu o arestare evidentă. În timp ce superiorii săi sunt nerăbdători să comunice succesul investigației, câteva indicii îl împing pe Ma Zhe să cerceteze mai adânc comportamentul ascuns al concetățenilor săi și să caute mai departe. Wei Shujun este un tânăr regizor chinez, la a treia participare la Cannes, unde a fost mai întâi premiat pentru primul său scurtmetraj, On the Border, iar primul său lungmetraj, Striding into the Wind a fost în selecția oficială. Only the River Flows este un Twin Peaks.
Club Zero - În Competiție, Cannes 2023
Domnișoara Novak (Mia Wasikowska) se alătură personalului unui internat internațional pentru a preda un curs de alimentație conștientă. Ea ne spune că a mânca mai puțin este sănătos. Ceilalți profesori întârzie să observe ce se întâmplă, iar când părinții distrași încep să își dea seama, Club Zero, clubul exclusivist al celor ce mănâncă aproape nimic, este deja o realitate. Inspirat din experiența regizoarei la un internat catolic din anii '80, unde mâncatul puțin era considerat o mare virtute, Club Zero discută modul în care cei mai mulți părinți delegă responsabilitatea creșterii copiilor altor persoane și adresează cea mai mare frică a acestora: aceea de a îi pierde cu totul. Regizoarea de origine austriacă Jessica Hausner este o răsfățată a festivalurilor, încă de la filmul de debut, Lovely Rita (2001). Little Joe (2019), primul ei lungmetraj de limbă engleză, i-a adus actriței din rolul principal, Emily Beecham, premiul de interpretare feminină. Club Zero este al șaselea film al regizoarei.
Close Your Eyes - Cannes Premiere 2023
Victor Erice este unul dintre acei regizori care au devenit mari de la primul lor film - The Spirit of the Beehive, 1972. Revenirea lui de anul acesta c-un al patrulea lungmetraj, Close Your Eyes, este un eveniment. Miguel Garay (Manolo Solo) este regizor și lucrează la filmul The Farewell Gaze, dar protagonistul și prietenul lui Julio Arenas (José Coronado), dispare de pe platoul de filmare și nu mai este găsit niciodată. Miguel se retrage pentru restul vieții într-un oraș mic de pe coastă. Asta până când o emisiune de televiziune care caută mistere nerezolvate îl readuce în trecut la această poveste, împreună cu fiica prietenului său, Ana (Ana Torrent). Un film înăuntrul unui film, despre identitate și memorie.
Housekeeping for Beginners - Queer Lion la Veneția 2023
A fost nevoie doar de un film de debut puternic, You Won't Be Alone (2022, Sundance), pentru ca regizorul macedonian australian Goran Stolevski să devină un nume. Anul acesta, a revenit cu o poveste de familie atipică, ce explorează adevărurile universale ale conceptului de familie: atât cele lângă care ne naștem, cât și cele pe care le descoperim pentru noi înșine. În film joacă două actrițe române: Anamaria Marinca și Alina Șerban. Casa Ditei (Anamaria Marinca) este mereu plină de prieteni, cele două fiice ale iubitei sale, Suada (Alina Șerban), Mia și adolescenta rebelă Vanesa, iubiți ai prietenului ei Toni. Dita nu a dorit niciodată să devină mamă, însă când Suada se îmbolnăvește, Dita trebuie să promită că va continua să-i crească fetele, chiar dacă asta înseamnă să se mărite. Cu un bărbat. Începe o luptă de ambiții în care cele trei încep să devină pe neașteptate o familie care trebuie să lupte pentru a rămâne împreună. O dramă plină de umor, care te lasă cu bucurie în suflet.
Le Ravissement - Prix SACD, Semaine de la Critique, Cannes 2023
Lydia este o moașă dedicată, în pragul unei decepții amoroase. Chiar atunci, prietena ei cea mai bună Salomé o anunță că este însărcinată și vrea ca ea să-i monitorizeze sarcina. Luni mai târziu, într-o zi, Lydia este cu bebelușul prietenei ei în brațe când îl reîntâlnește pe Milos. O minciună mai târziu, Lydia se trezește într-un vârtej care le va afecta tuturor viețile pentru totdeauna. Debutul în lungmetraj al regizoarei de 35 de ani Iris Kaltenbäck este unul puternic și controlat, o dramă simplă despre nevoia de conexiune și disperarea singurătății. Narată de unul dintre personaje, povestea lasă loc protagonistei, interpretată de Hafsia Herzi, cunoscută pentru rolul din La graine et le mulet (Abdellatif Kechiche, 2007), pentru care a luat premiul de tânără speranță la Veneția, să-și facă magia, într-un rol matur, plin de subtilitate.
Les Meutes / Hounds - Prix du Jury, Un Certain Regard, Cannes 2023
Premiat anul acesta în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes cu Premiul Juriului și filmat în Casablanca, cu actori non-profesioniști, Hounds este debutul în lungmetraj al regizorului Kamal Lazraq și duce mai departe atmosfera scurtmetrajului său multipremiat The Man With a Dog. Respectul față de figura paternă nu permite ca deciziile acestuia să fie contestate în societatea marocană. Atunci când Hassan își dă seama că nu are bani să cumpere carne pentru familia sa, e forțat să accepte un job de la o grupare de crimă organizată. Issan își va urma tatăl, chiar dacă asta înseamnă că împreună trebuie să răpească pe cineva din lumea interlopă. Hounds urmărește alert noaptea de coșmar pe care o au tatăl și fiul pe măsură ce lucrurile se precipită.
The Peasants - Propunerea Poloniei la Oscar 2023
The Peasants este o animație pictată în ulei, care relatează povestea tinerei Jagna, hotărâtă să-și croiască propriul drum într-un sat polonez din ultima parte a secolului al XIX-lea - un cuib de bârfe și dușmănii în curs, unit de mândria pentru pământ, respectul față de tradițiile colorate și o patriarhie adânc înrădăcinată. Când Jagna se află prinsă între dorințele contradictorii ale celui mai bogat fermier din sat, ale fiului său cel mare și ale altor bărbați de seamă din comunitate, rezistența ei o conduce spre un curs tragic de coliziune al comunității din jurul ei. Realizat de cei care au făcut și Loving Vincent, DK Welchman și Hugh Welchman, The Peasants este propunerea Poloniei pentru Oscaruri.
The Zone of Interest și Four Daughters sunt distribuite în România de Bad Unicorn. Only the River Flows este distribuit în România de Voodoo Films. Club Zero este distribuit în România de Independența Film. The Peasants este distribuit în România de FollowArt Distribution.