Proiectul teatral Algoritm. Rătăciri suprarealiste prin memorie, de o actualitate stringentă, e susținut de două actrițe-textiere, coregrafe și soliste, angajate trup și suflet să exprime furia unei generații întregi împotriva atrocităților de orice fel din lumea contemporană, lume căzută în prăbușire severă, ineluctabilă. Cele două actrițe, Eleana Georgouli și Alexandra Kazazou, adresează un țipăt disperat către oameni (cei care au mai rămas oameni), către autoritățile internaționale responsabile, un țipăt sfâșietor către o lume indiferentă. Aude cineva țipătul lor? Mesajul lor transmite un sentiment înfiorător de teamă și compasiune neîntreruptă, torturantă.
Spectacolul are o structură de mozaic, e alcătuit din secvențe derulate cu scop informativ, povestiri, reportaje, rememorări ale unor întâmplări - sensibile, sentimentale sau adevărate orori, din trecut sau din prezentul atroce -, decupaje din realitatea masacrelor incredibile, care devin - iată! - credibile prin forța acuzatoare a memoriei și a adevărurilor relatate cu sufletul la gură. Despre ce vorbește memoria afectivă? Despre teama de a te apropia de ceilalți pentru a cere un foc la țigară, despre singurătatea purtată prin spitale sau hoteluri, despre violuri, despre copii decapitați de soldați în fața părinților, despre gropi comune cu cadavre și alte grozăvii, imagini desprinse din jurnalele de actualități, imagini fluctuante care împovărează sufletele și resping ororile.
Încadrarea acestor "rătăciri prin memorie" face trimitere la un spațiu de joc deconstructivist, aleatoriu, cu elemente aduse din mediul postindustrial, aparatură electronică bizară, reflectoare cu lumină intermitentă și sunete adecvate. Dezordinea "aranjată" pe scenă de scenografii Christos Laskaris și Vasilis Chatzopoulos sugerează o lume pe dos, robotizată, dezabuzată, dezumanizată, conectată la uzura sentimentelor, a fiorului uman declasat. Muzica originală a lui Giannis Aggelakas transmite frisonante trăiri și amplifică senzația de teroare instalată pe timpul reprezentației. Desigur, la această senzație participă și jocul de lumini manevrat de Karol Jarek.
\ 
Dar o impresie vizuală puternică produce învelirea corpurilor interpretelor în folii transparente de diferite mărimi, uneori albe sau negre, mereu schimbate, înfășurate și abandonate pe rând, ceea ce instalează o neliniște permanentă, ieșită din tipare, cu trimitere spre un viitor incert. Ideea învăluirilor de acest tip aparține artistei Eliza Moschopoulou. Ingenioasă extrapolare a semnificării într-un spațiu atemporal, poate, blamabil poate.
Textul dens, încărcat de mesaj intolerant față de barbariile istoriei, rostit alternativ de cele două excepționale actrițe Eleana Georgouli și Alexandra Kazazou aduce în față un șir de dictatori scârboși, satrapi ai istoriei din diferite zone geografice, anonimi sângeroși care fac istoria prezentului. Din fosta Iugoslavie până în Liban și Cuba. Din comunism până în islamism. Din neagra istorie a omenirii până în negrul prezent. Energiile spectacolului adus la Cluj din Salonic este o extindere clară, provocatoare, a genului european promovat de teatru al furiei și al violențelor de limbaj, un memento exemplar asupra crimelor săvârșite de o populație ce-și zice "omenire", dar care a eșuat lamentabil de la orice formă de omenie. Demersul artiștilor greci este un manifest răscolitor, "o cronică vie și prescurtată a vremurilor" tulburi pe care le trăim.
Teatrul Național al Greciei de Nord (Salonic, Grecia)
Text original: Eleana Georgouli
Conceput și regizat de Alexandra Kazazou, Eleana Georgouli
Muzica originală a spectacolului: Giannis Aggelakas
Decor: Christos Laskaris, Vasilis Chatzopoulos / Costume: Eliza Moschopoulou
Mișcare scenică: Alexandra Kazazou / Light design: Karol Jarek / Programare și execuție muzicală: Dimitris Salepakis / Violoncel: Nikos Veliotis / Mixaj și producție de sunet: Vlastur / Asistent de regie: Spyros Detsikas / Coordonator producție: Eva Koumandraki.