Echipa teatrului din Serbia eșalonează o gamă redutabilă de actori numai unul și unul. Tineri, energici, implicați și dăruiți total Thaliei. Dăruiți să încânte prin joc și să provoace aversiune prin mesaj. Iată distribuția: Titus Andronicus: Goran Šušljik; Tamora: Andelika Simič; Lavinia: Jovana Belovič; Aaron: Velijko Stevanovič; Saturninus: Joakim Tasič; Marcus Andronicus: Lazar Dukič; Lucius: Luka Sevič; Bassianus, Doica: Dragan Sekulič; Demetrius: Peter Petrovič; Chiron: Luka Antonijevič; Martius, Mutius, Bufon: Mladen Lero; Quintus: Milan Bobič. Trupă de actori admirabili care au evoluat strălucit în decorul statornicit de regizor să instaleze tensiunea umbrei și în costumele predominant însângerate, concepute de Lina Lekovič. În acordurile pianistei și compozitoarei Irenei Popovič. Muzicalitate alternativă: armonie de pe claviatura clapelor și tunătoare ritmuri rock repartizate în reprize cântate, pe texte cu mesaj puternic răzbunător, războinic, combatant până la glorificarea urii. Alternanțe, da. Pianul instalat central la ridicarea cortinei, e înlocuit cu camera frigorifică din care se revarsă cadavre. Mărșăluirea de tip horror a început. Generalul roman Titus Andronicus e măcelarul-șef, echipat ca atare cu șorț alb din material plastic. Despre un "măcelar" militar din timpul conflictelor interetnice din fosta Iugoslavie am mai auzit nu demult. Stabilitatea din timpul lui Tito, "dictatorul carismatic", a fost înlocuită cu răzbunări criminale. Ura a explodat în masacre. Parte a istoriei recente europene. Poate de aceea, la ridicarea cortinei, apare cu litere mari, pe fundal, numele lui TITO, din care e eliminat la scurt timp acel O final, rămânând doar incipitul înscrisului din onomastica eroului. Un Tit crud, sângeros, alături de alți criminali răzbunători, adus din negura istoriei să bage groaza în posteritate. Crimele se țin lanț. Nu insist asupra lor.
Shakespeare a speculat impactul subiectului asupra publicului său de atunci. Elitele au dezavuat piesa, dar ea a avut succes asupra "nărodului" ca știrile despre crime din ziua de azi. Cu istoria receptării la zi. Titus Andronicus e cotată ca "o tragedie timpurie și una dintre cele mai puțin reușite piese scrise de tânărul Shakespeare". Iată-l pe Marele Will în chip de reformator în cadrul Renașterii canonului clasic antic. El nu mai respectă regula ocultării violențelor ca în teatrul antic și aduce crimele pe scenă, spectatorul este violentat printr-un limbaj extrem agresiv. O noutate neînregistrată ca atare de teatrul elisabetan? Mostră de "umanism englez" împănat și fluturat cu eleganță și rafinament?
Despre câtă augmentare a violenței adaugă prezentele montări nu mai trebuie să facem vorbire. E limpede. Se vede cu ochiul liber că violența, faptele odioase, cruzimea, trivialitatea, scatologicul îi inspiră și îi isterizează pe tinerii regizori de azi. Dacă în spectacolul lui Alexandru Darie, de acum 20 de ani, sângele era necesarmente revărsat din abundență pe suprafața de joc, acum, András Urbán aduce însăși măcelăria întreagă pe scenă. Sugestia petrecerii din pădure e expandată la dimensiunea animalizării personajelor (ele sunt cornute veritabile). În pasiunea lui Chiros și a lui Demetrius pentru Lavinia, aceștia se masturbează, apoi Titus, pentru că îi consideră spirite ale violului și ale crimei, îi strangulează. Dacă Laviniei i se taie limba și mâinile, interpreta va evolua fără mâini, cu hainele însângerate și va scoate doar sunete ininteligibile. Mâna tăiată a lui Titus va fi dusă în fața împăratului, capetele fără corp ale celor doi fii ai lui Titus sunt aruncate pe jos. Mai trebuie alte orori? Nu este cumva Shakespeare și un pionier al scrierilor macabre de tip horror, ca orice mare deschizător de drumuri?
Desigur, crimele din zilele de azi, din războaie sau din afara lor, nu sunt cu nimic mai puțin abominabile. Poate teatrul să oprească tragediile, crimele, masacrele comise în prezent în numele unor drepturi sacre sau pur imaginare prin mesaje-oglindă oferite de asemenea montări? Nu poate, din păcate. Atunci cui folosesc montări care își propun să pună în evidență latura macabră a speciei umane?
Titus Andronicus al lui András Urbán adus din Belgrad este un spectacol răscolitor de conștiințe, atașat temei războiului, prezentă în producțiile prezentate la actuala ediția a Festivalului Internațional de Teatru de la Cluj. Festival început cu Algoritm. Rătăciri suprarealiste prin memorie (adus din Salonic) și încheiat cu Titus Andronicus. Între ele, am avut panoramarea problemelor actuale proiectate în puternice și memorabile montări, oglindiri elocvente ale actualei mișcări teatrale europene. Gábor Tompa, președintele Uniunii Teatrelor din Europa, s-a străduit și în mare măsură a reușit să aducă trupe valoroase la festival, spectacole de înaltă ținută, care au încântat / interesat / incitat publicul pe durata celor 16 zile de sărbătoare a teatrului.
(foto: Nebojsa Babic)