Pentru mine, a fost primul contact cu această formă de spectacol, o formă în care textul cântărește mai mult decât elementele de scenografie sau coregrafie, în care cuvântul și rostirea încorporează dinamica reprezentării (în acest caz a existat o minimă scenografie, realizată de Clara Ștefan). Fără a putea oferi o imagine completă asupra seriei de reprezentații din cadrul festivalului, întrucât la câteva dintre ele, din păcate, nu am putut ajunge, încerc o fugitivă trecere în revistă a acelora care mi-au atras atenția.
Spaimă cosmică sau ziua în care Brad Pitt a devenit paranoic de Christian Lollike (traducere de Ovio Olaru), în regia lui Mihai Gligan și interpretat de Cătălina Mihai, Alex Bogdan și Sorin Miron, a propus o temă importantă și care, treptat capătă vizibilitate în dramaturgia contemporană - dar încă destul de timid în spațiul românesc. Conștientizarea problemelor de mediu cu care ne confruntăm și abordarea temei ecologice reprezintă o inițiativă care nu poate fi decât încurajată. Cu toate acestea, ca spectator nefamiliarizat și, îndrăznesc să spun, într-o oarecare măsură ignorant față de această problemă, dialogul de la final a părut a fi elementul edificator, întrucât spectacolul nu a reușit să mă sensibilizeze.
Titlul spectacolului Curvă în regia Taniei Drăghici, după textul lui José Padilla (traducere de Alina Cantacuzino), cu Cezara Petredeanu, Vlad Ionuț Popescu, Rodica Lazăr, Florin Aioane, nu are corespondent masculin. Cuvântul curvă, precum golfa, este lipsit de corespondent, curvar sau crai păstrând, în primul caz, rădăcina semantică, dar nu și sensul. Stigmatizarea adolescentelor, hărțuirea în mediul virtual, dar și evoluția individului într-o societate ale cărei stigmate sunt machismul și misoginia, sunt reunite în discursul unui sexolog care încearcă să medieze un conflict ce a șocat întreaga Spanie. Pentru mine, spectacolul a reprezentat atât un îndemn la reflecție asupra condiției mele în societate, cât și o dureroasă privire înapoi, spre propria adolescență.
La doar un metru distanță de Antonio Castro Guijosa (traducere de Irina Călin), spectacol regizat de Luiza Mihăilescu, cu Andreea Grămoșteanu, Diana Cavaliotti, Alina Rotaru, Oana Pușcatu, a reușit prin simplitatea reprezentării să aducă în lumina reflectoarelor un text dens, visceral, în care trauma, înstrăinarea și durerea sunt protagonistele. Traumele care nu se rezolvă cu timpul, înstrăinarea de propria persoană, durerea proprie care devine prea apăsătoare pentru ceilalți, se joacă în interiorul fiecărui spectator atât de natural, încât devine dificil de conștientizat unde se încheie empatia și începe auto-compătimirea.
Lola Blasco propune un text complex (în traducerea lui Florin Galiș), Caniculă (evanghelie apocrifă a unei familii, a unei țări), pe care tânăra regizoare Larisa Popa îl transpune cu mult curaj și pricepere într-o distopie familială, cu Marin Grigore, Cezar Grumăzescu, Ciprian Nicula, Ana Dumitrașcu, Silvana Mihai, Daniel Achim, în care miza este reprezentată de înțelegerea aceluia ce nu ne seamănă. Datorită construcției piesei, fiecare dintre cei care vizionează are acces la cel puțin una dintre multiplele trepte de înțelegere a textului, făcând din spectacol o experiență caleidoscopică.
(Sara Cordescu-Leoveanu este studentă regie teatru, anul 1, UNATC)