Acesta nu e un western - Warboy

Undeva, printre dealurile Apusenilor, un băiat (Daniel Bâliș, un rol decent, dar cam atât) încearcă să își ducă viața în lipsa tatălui său plecat pe front. Are grijă de doi cai frumoși, mândria sa de tânăr adolescent, dar și principalul activ al familiei sale, căci cu ei cară lemne din pădure. Este sistematic escrocat de un comerciant local, care profită cinic de absența tatălui. Războiul durează de ceva timp, îndeajuns de mult pentru a se fi împrietenit cu niște naziști dintr-un pluton de telecomunicații, care îi fac plăcerea să asculte muzică prin căștile militare. Totul pare să fi intrat într-un ritm pașnic, chiar dacă frustrant. Însă, deodată, germanii rechiziționează caii, iar cu aceasta Nicu nu se poate împăca. Îi fură și pleacă în fugă către o altă figură masculină, un unchi care locuiește undeva peste munți și văi, dar la care totuși poate ajunge ușor călare. Iar fuga devine cu atât mai interesantă cu cât întâlnește un pilot american (Reginald Ammons, un consultant în afaceri / antreprenor texan care trăiește în România) atârnat într-un copac, alături de care călătoria va fi mai în siguranță.

Peripețiile sunt construite ca un road movie, în care legătura dintre cei doi se construiește încet, molcom, ardelenește. Aduce aminte de momentul în care mai mulți români știau germana mai bine decât româna, în care războiul afecta viețile celor mici și nevinovați.

Războiul este, din această cauză, mai degrabă o neînțelegere decât un conflict. Soldații sunt atrași de aceste ritmuri pașnice ale naturii și sunt mai degrabă niște țărani lacomi, fie ei nemți, români sau ruși. Însă, o lege a supraviețuirii prin furt, îi obligă pe toți să încalce multe reguli ale prietenie. Marfa cea mai de preț sunt caii, ca într-un vest sălbatic cu care filmul lui Marian Crișan vrea să aibă multe afinități. Totuși, în pofida unor elemente de iconografie cinematografică, precum caii sau peisajele naturale, westernul lui Crișan nu funcționează după regulile genului. Sălbăticia României rurale, chiar și în condițiile războiului, chiar cu toată grija pentru decoruri autentice, nu este îndeajuns de dramatică. Lumea din Warboy păstrează prea multe elemente pașnice, prea multe păcate minore, pentru a fi inclusă în această confruntare a pionierilor de frontieră. Dealurile și văile sunt de mult despădurite și desțelenite, drepturile de proprietate sunt de mult instituite. Singurele chestiuni discutabile sunt minore, mobile, iar lupta pentru ele este benignă.

În tot acest răstimp, camera se îndrăgostește prea tare de peisajele înverzite și zăbovește prea mult asupra lor. Impune, în acest mod, un ritm care se apropie de modul cum se trăia pe atunci, în contrast flagrant nu doar cu ritmurile noastre urbane zăbăuce, dar mai ales cu nebunia războiului industrial. Sunt multe cadre reușite, în care frumusețea naturală liniștește, inclusiv o pasageră vedere nocturnă. Cu toate acestea, publicul doritor de acțiune, dar și oricine dorește un miez psihologic sau narativ mai consistent, riscă să fie pierdut.

Marian Crișan continuă dilemele sale morale adânc împlântate în spațiul său natal de lângă Salonta. În Berliner protagonistul era un politician parașutat de la centru care încearcă să obțină acceptarea și voturile localnicilor. Străinul este cel care arată moralitatea localnicilor, cel care tulbură apele oricum mâloase și acționează ca o hârtie de turnesol în care lăcomia este scoasă la iveală clar. Ambele filme sunt ca un fel de mândrie locală. Personajele sale sunt țintuite în peisajele molcome de acolo, nu se gândesc niciodată să iasă, cel mult câte un străin aterizează (la propriu în Warboy) dar lucrurile se reașază în matcă întotdeauna la final. Rezoluția nu este atât morală, cât un compromis cu realitatea, o afirmare a supraviețuirii celui mai tare acolo unde sărăcia perpetuă nu lasă alte șanse. Crișan nu își judecă protagoniștii, ci le ilustrează direct, fără ascunzișuri, slăbiciunile.  Nu sunt stridențe în construcția personajelor, așa cum nu sunt nici reușite notabile. Nicolae este un simplu adolescent încăpățânat, care visează la tatăl său plecat pe front ca la un justițiar concret, ce se va răzbuna pe cutare și pe cutare vecin.

Așadar, Warboy este un film de familie care prezintă o perspectivă asupra războiului ancorată în memoria orală. Este un road movie ca desfășurare spațială și o coming of age story în privința protagonistului; livrează o felie simplă de istorie, fără înflorituri sau melodrame, dar și fără conflicte sau interpretări memorabile.