Dincolo de acuratețea și grija pentru detalii, care toate sunt cuceritoare, am de remarcat și jocul actoricesc, cu o Alma Pöysti (Ansa) seducătoare de-a dreptul (cea pe are am descoperit-o în filmul Tove despre pictorița Tove Jansson, în 2020). În toate aceste aspecte și în întregimea sa, acest film mi-a amintit de "anticul" semi-documentar cu același titlu, Fallen Leaves (în georgiană: Giorgobistve / გიორგობისთვე, 1966), al celui care ne-a părăsit de curînd (în 17 decembrie 2023), Otar Iosseliani; în fapt, Kaurismäki îi dedică acest film, fără să bănuiască sincronizarea apariției filmului său cu plecarea în veșnicie a marelui georgian.
Așa cum Iosseliani a făcut un film alb-negru despre decăderea artei străvechi a vinului în țara sa, falsificarea faimosului Saperavi, despre corupția din sistemul sovietic, despre dragostea care capătă adesea turnuri neașteptate, formează volute tragice, aparent fără speranță, tot astfel, Kaurismäki își "aruncă" sub tren eroul (pe nume Holappa, jucat de Jussi Vatanen), un om aparent iresponsabil, bețiv, workaholic, dar demn, semeț și vădit sensibil, ca apoi, cea îndrăgostită de el, Ansa (Alma Pöysti), să-l găsească mai mult mort decît viu în spital, și să-l resusciteze prin insistență, grijă, afecțiune, și singura iubire de care era capabilă! (însoțită de maidanezul Chaplin)
Foșnindu-și "frunzele căzute" peste decenii, cei doi regizori aduc un omagiu comun cinema-ului, unul fastuos, dar cu umor și responsabilitate, ambii mergînd împotriva oricăror mode, direcții sau explicații de tip "happy end"; ambii merg în direcția modelării unor personaje indimenticabile, care vor rămîne vii în conștiința celor care le văd filmele, și le îndrăgesc...