O cursă a vieții contra morții, un thriller psiho-social este acest film a lui Radu Jude, talentatul și provocatorul regizor român. Susținut din umbră de cunoscuta producătoare de filme de succes, Ada Solomon, Jude ne introduce, cu forța, în parcursul unei zile de muncă, în viața unei asistente de producție de film publicitar. În căutarea unor personaje de film de protecția muncii. Care de fapt, la final, se va dovedi a fi fost altceva, mai sordid. Lungul drum al zilei către noapte începe cu o Angela, goală ca o Afrodita, dar nu cea-născută din spuma mării cum a zugrăvit-o Michelangelo, ci o banală și goală Angela, ce se extrage demiurgic din așternuturile mustind de oboseală, ale unei probabile nopți de agitație. O femeie care oprește, cu obidă și disperare verbală, ceasul deșteptător din telefonul mobil, pus în cadru pe o noptieră alături de un ambalaj de lubrifiant Durex.
Plăcerea și emoția acțiunii psihologice, aproape delirante, care ne ține cu sufletul la gură, de la începutul până la sfârșitul filmului (și a aproape unei zile de viață), este susținută de filmarea în alb/negru - ușor saturat, care aduce aminte de Sin City, thriller-ul noir (alb-negru), producție Robert Rodriguez și Frank Miller, 2005, Miramax Films. Echilibrarea este realizată de citarea biografică (și color) a unor fragmente din viața unei alte Angele, aparent fictivă, până la un punct, Angela, șoferița de taxi din producția cinematografică Angela merge mai departe (rol principal: Dorina Lazăr, rol secundar: László Miske, regia Lucian Bratu, 1982). Folosirea colorului și a alb negrului este necesară până la punctul în care ni se dezvăluie că viața Angelei-din-prezent, este îngemănată alternativ, nu întâmplător, cu a Angelei-din-trecut, scenarii de viață se contopesc.
La început, povestea Angelei din comunism, care ne strică plăcerea de a o vedea și înțelege pe tânăra Angela-din-prezent, pare o citare trăznită, din când în când. Dar se dezvăluie treptat-treptat ca un recurs la antropologia vieții din socialism. Pentru că Angela-din-trecut, este parte din viața Angelei-din-prezent. Care era viața Angelei din socialism? Personajul din trecut parcurge aproape o zi de muncă, banală și presărată cu peripeții relaționale ca și Angela-din-prezent. Angela, șoferița de taxi din trecut, divorțată, este curtată de clienți, uneori considerată și om nu doar femeie, parcurge peisaje iconice, familiare, dar și mărturii ale unor tragedii din comunism - fostul cartier Uranus, Casa Poporului - azi Palatul Parlamentului -, cozi la mâncare (da, frumosul și încântătorul comunism!). Radu Jude, scenarist, creator de personaje, dezambiguități și contextualizări, se folosește de Angela-din-prezent pentru a ne "spune", cinematografic, că este o de fapt o Angela-din-trecut, care a făcut schimb de constrângeri și limitări, așa cum erau cele din comunism, cu cele din prezent. Mai dure și mai dureroase.
O Angela-din-prezent care relevă într-o multitudine de întâmplări, de-a lungul acțiunii, cine suntem (sau nu suntem) de fapt.
Filmul oferă posibilitatea, pentru cine acceptă să fie implicat în înțelegerea sa, din sală, de a fi martori - poate activi, gânditori - la o parte din tarele unei părți a poporului român (mai mult decât a încercat prof. dr. Daniel David prin Psihologia poporului român, link): trivialitate-vulgaritate-autopersiflare, prejudecăți, consumerism auto-distrugător, ipocrizie-habotnicie, lașitate și "ghiocelism", nemernicie, supunere și revoltă în genunchi (și Valeriu Sterian este invocat cu memorabilul său dicționar social, din cântecul Exercițiu).
Este o viață multi-caracterială, cu personaje în capcană, așa cum este această Angela-din-prezent. Care încearcă să își exorcizeze detenția (într-un model de viață pe care îl urăște), printr-o dejecție psiho-socială, prin mijlocirea alter-ego-ului ei, masculin! avatarul Bobiță. Ironic, pentru că avatarul este masculin, Angela-din-prezent, în scurtele sale pauze de diurn sisific parcurs la volanul unui autoturism, pe parcursul unei zile de producție publicitară. varsă frustrare, deriziune, către o audiențe crescând dinamic, din TikTok. Pentru că avatarele, precum Bobiță, ne permit, din spatele unei tastaturi fizice-virtuale, să ne băgăm pula în viața pe care o trăim, ne permit aceste avatare să fim proprii eroi dar să rămânem prizonieri. Să credem, iluzoriu, că ne-am revoltat individual, dar să rămânem actorii propriei vieți josnice.
Angela-din-prezent se întâlnește cu Angela-din-trecut, pe parcursul zilei sale de lucru ca asistentă de producție, așa cum am scris mai înainte, dar nu numai cu ea. Aflăm o întreagă lume a duplicității în restul echipei de producție, care la rându-i se revoltă în genunchi. Cu ce ne-am ales din capitalismul de cumetrie de peste 30 de ani? O întrebare pe care Radu Jude o pune fiecărui privitor. Cu poziția de subcontractant de rangul 2 (echipa de producție de film din care face parte Angela-din-prezent) al unei companii austriece de exploatare a lemnului, care își caută responsabilitatea socială printr-o producție de film de protecția muncii. Cu personaje, muncitori români care au plătit cu o parte din integritatea lor, profiturile din exploatarea resurselor României. O echipă de producție de film publicitar care aparent este de partea muncitorului ce ar trebui să îi avertizeze pe ceilalți să respecte regulile, dar în fapt, îl obligă pe paraplegic să se autodenunțe și să spună că este de fapt de vină pentru nenorocirea în care s-a trezit după o zi de muncă.
Sunt prea multe teme contemporane citate în film, atât de reprezentative pentru un an ca anul 2023 sau 2024, încât pare că filmul este un jurnal de știri de actualitate, așa cum este viața fiecăruia dintre noi. Uranus-ul de ieri și de azi, ca un cadru referențial iconic. Ucraina, războiul și putinismul (Bobiță este aproape putinist, deși se preface că nu!), misoginismul, un pic de rasism, exploatarea omului de către om, dar și exploatarea românului de către austriac (Schengen, deh!), mindfulness, grosolănie și agresivitate dramatică. Autodistrugere. Regizorul Radu Jude a insistat dureros de mult pe filmarea plan mediu, pe aproape tot parcursul zilei, a tribulațiilor personajului principal. Dar asta a permis să fim alături de Angela-din-prezent, să fim partea din viața ei, iar actrița Ilinca Manolache își poartă personajul magistral dramatic, impasibil și flegmatic-dureros, prin experiențele zilei, ca un fel de Aubrey Christina Plaza (din seria Parks & Recreation, NBC, 2009-2015).
O Angelă-din-trecut ce era o Àngelă dar a devenit o Angelà a zilei de azi.
La final, ca spectatori, ne dăm seama, probabil?, că regizorul ne-a dezvăluit de la început, prin titlu, Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, că vom aștepta degeaba ca ceva tragic și dramatic să i se întâmple Angelei din timpurile noastre. Am așteptat în fiecare secundă ca Angela să se zdrobească de ceva, să moară, să fie pur și simplu "explodată". Să fie împrăștiată pe ecran ca în filmele hollywoodiene. Dar nu, personajul feminin, interpretat cu dârzenie și talent de Ilinca Manolache, urcă, precum un Sisif maratonist, un deal, izbindu-se de restul lumii, la volanul autoturismului cu care marchează, la propriu aproape, toate obstacolele (inclusiv misogine) ale unei vieți cotidiene de lucrător cu guler alb, dar și de femeie.
Da, ea rezistă. Nu, personajul principal nu este zdrobit de ziua de muncă, ca mulți dintre noi. Nu își află sfârșitul lumii în cursul zilei prelungite la care asistăm. Nu are la dispoziție un adăpost anti-atomic precum cel din film, pentru a se apăra de eventualul sfârșit al lumii. Ci reia zi de zi, această "zi a hârciogului" care este povestită în Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii. Pentru că, probabil, pentru o mare parte a românilor, acesta nu va veni, nu-i așa, șoriceii rotesc continuu roata.
Este reziliență? Este un perpetuum mobil psiho-social care ne salvează? Sau care ne menține în mediocritate și subdezvoltare?
Anul 2024 ne va spune cine suntem. Dar să nu ne așteptăm doar la atât. Cititorule, privitorule, "Nu aștepta nimic de la sfârșitul lumii"! Ci te așteaptă mai întâi de la tine!
* Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, regie și scenariu Radu Jude, imaginea Marius Panduru, montaj Călin Cristuțiu, producător Ada Solomon, în roluri principale: Ilinca Manolache, Dorina Lazăr, 2023; prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2023 unde a primit premiul Leopardul de argint - Premiul Special al Juriului.