Abia în ultimii ani m-am gândit că de fapt oamenii se pot transforma într-un fel de îngeri, dacă sunt bine și fericiți, dacă văd frumosul din jurul lor, dacă se privesc de la egal la egal, cu blândețe și înțelegere. Și că poate nu există îngerii așa cum mi-i închipuiam eu, ci altfel, printre noi. Și cum ne-am comporta noi dacă am ști că în fiecare zi trecem pe lângă un înger, că ne plimbăm așa printre ei?
Eu așa l-am văzut pe Hirayama, personajul principal din Perfect Days, ca pe un înger, poate și pentru că sunt îndrăgostită de Wim Wenders și de pasiunea lui pentru îngeri, m-am gândit că trebuie să fie unul și în acest film, atât de bine ascuns încât e chiar în fața ta, încât ai putea fi chiar tu.
Pentru că putem și noi să alegem ca în fiecare zi să ne bucurăm de lumina care se filtrează prin copaci (Komorebi), de muzica ce ne face bine, de cărțile pe care le citim, de locul de muncă. Și putem face asta în singurătate, dar putem să ne și împărtășim bucuria asta cu oameni la care ținem, sau, de ce nu, cu un necunoscut.
Dacă e un film care-ți poate aduce o stare de bine, atunci Perfect Days este Acela, și sper să ieșiți din cinematografe cu zâmbetul ăsta mare și tâmp pe față cu care eram eu după evenimentul de lansare.