În plus, la reușită contribuie expresivitatea uluitoare și subtilitatea în interpretare a actorului cu care a colaborat. Îl cheamă Koji Yakusho și chiar dacă nu avem neapărat memoria chipurilor sau numelor de actori asiatici merită neapărat să îl pomenim, pentru că fără el în rolul principal sunt convinsă că nu ar fi fost aceeași calitatea filmului. Prestația lui este deosebit de complexă și plină de finețe.
Perfect Days / Zile perfecte este o coproducție Germania-Japonia. Potrivit wikipedia, Wim Wenders a fost invitat după pandemie în Japonia să vadă cum s-a finalizat un proiect numit Tokyo Toilet prin care s-au reamenajat 17 toalete publice dintr-o zonă comercială și centru de afaceri al capitalei nipone. Așa s-a născut ideea acestui lungmetraj. De fapt nu foarte lung, are două ore, dar poate părea monoton și plictisitor pentru unii spectatori.
Perfect Days nu e pentru cei grăbiți sau cei care așteaptă mereu să se întâmple ceva palpitant sau interesant într-un film. Însă, dacă suntem sinceri cu noi, nici viața nu e zi de zi plină de experiențe remarcabile. Are monotonia ei. Și poate tocmai aici e secretul, să vezi rutina ca o formă de perfecțiune sau ca o modalitate de control care te poate salva și poate face lucrurile mai suportabile.
Ne trezim în fiecare dimineață, ne spălăm, mergem la muncă, ne oprim pentru pauza de prânz, bem un ceai în oraș, intrăm într-un magazin, ne întoarcem acasă, citim câteva pagini înainte să adormim. A doua zi o luăm de capăt. Nimic extraordinar. Mici ritualuri și multă rutină. Asta face în Perfect Days și Hirayama, personajul principal. Cu câteva mențiuni particulare în cazul lui: merge pe bicicletă sau cu mașina - pe jos nu prea cred că ar avea cum, din cauza distanțelor mari din metropola japoneză, trăiește singur într-o locuință austeră, pare a fi foarte migălos și sârguincios, îi plac copacii și îi fotografiază cu un aparat pe film, cumpără cărți și interacționează cu puțină lume fără să dea impresia că nu i-ar plăcea compania oamenilor. Ba dimpotrivă.
Nu știm nimic de trecutul lui. Nu știm de ce e singur. Și nici nu avem explicația legată de pasiunea lui pentru citit. Un fost intelectual divorțat sau văduv rămas la un moment dat șomer? Nu știm, ne putem imagina ce vrem, dar sunt pure speculații.
"Data viitoare e data viitoare, acum e acum", se spune în Perfect Days, ca un fel de sinteză a felului în care ar trebui să ne raportăm la timpul prezent. Wim Wenders construiește personajul aici și acum. Hirayama e îngrijitor, spală și curăță toalete. Cu atâta migală că are și o oglindă mică pentru a verifica să nu fie mizerie în locuri greu accesibile. Nu e doar riguros și ordonat în felul în care își face jobul acesta umil. Munca lui seamănă cu un adevărat ritual. Nu pare deranjat, obosit sau plictisit de jobul lui sau de viața lui. Nu e cunoscător într-ale tehnologiei, nu are televizor, nu știe ce e Spotify, crede că e un magazin fizic ce vinde muzică și când o întreabă pe nepoata lui adolescentă unde se află acest magazin, se amuză amândoi. Se bucură de lucruri banale. De lumină, de umbră, de frunzele copacilor. De o carte nouă pe care și-o cumpără. Și de muzica pe care o ascultă. Pe casete audio - ce retrograd!, ar zice unii. Dar ce minunăție de muzică!
O coloană sonoră cu precădere din anii '60 a fost aleasă pentru Perfect Days. Sau pe-aproape, căci cântecul Perfect Day, care evident că se aude în acest film, a fost compus în 1972 de Lou Reed. Finalul e cu o piesă din 1965. Feeling good, cu Nina Simone, se aude integral în ultima scenă din film și e ca o oglindă. Te uiți la Hirayama care conduce mașina și te întrebi: se simte bine, e perfect totul așa cum este, este el fericit? Dar tu? Ești bine așa cum ești? Te simți mulțumit cu viața ta?
Perfect Days este nominalizat la premiile Oscar 2024 la categoria Cel mai bun film străin.