A fost o seară de muzică excelentă, un adevărat festin sonor, datorat unor interpreți de prestigiu, generoși și având un apetit deosebit de a reda frumusețea acestor lucrări muzicale, alese cu un mult simț estetic.
Prima lucrare, Uvertura festivă de Alexander Arutiunian [2], a creat o atmosferă entuziastă, prin evocarea tradiției expresive armene, provenind de la Komitas - părintele spiritual al muzicii clasice armenești. Lucrarea, prezentată publicului de la sala Ateneului Român, a avut premiera în luna noiembrie a anului 1949, cu Filarmonica din Leningrad, dirijată de Evgheni Mravinsky, valențele ei artistice fiind apreciate de celebrul compozitor Aram Haciaturian. Alexander Arutiunian este cunoscut mai ales datorită Concertului său pentru trompetă și orchestră (1950). Dintre compozițiile sale amintim: Povestea poporului armean, Imnul frăției, Concertino pentru pian și orchestră simfonică, Concertul pentru vioară și orchestră de coarde «Armenia-88», Concert pentru trombon și orchestră simfonică, Concertul pentru tubă și orchestră, opera Sayat-Nova, «Dansul lui Sasuntsis» pentru cvartet de coarde și pian și Cvintetul de alame «Armenian Scenes». A scris de asemenea, muzică de film. Alexander Arutiunian a fost distins cu: Premiul Aram Khachaturian, Premiul Orpheus (SUA), Ordinul Sf. Mesrop Mashtots, Ordinul Sf. Sahak și Sf. Mesrop, Artist al Poporului și Medalia de Aur a Academiei Armene de Științe.
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Constantine Orbelian, Uvertura festivă a adus prospețime și efluvii sonore acaparante prin diversitate timbrală și intensități energice. Aparatul orchestral era angrenat continuu, solo-urile de trompetă, oboi, vioară, precum și intervențiile fulminante ale tobei și cinelului, formulele ritmice pregnante - toate concurau spre o muzică în care clocotea vitalitatea.
Iar sugestiile dirijorale ale maestrului Constantine Orbelian - dânsul însuși armean - mă duceau cu gândul la exaltarea unei alte lucrări, și anume, uvertura la opera Rulsan și Ludmila de Mihail Glinka, desigur având un alt limbaj muzical, dar cu un spirit geamăn.
Publicul a răsplătit cu aplauze puternice pe interpreții de pe scena Ateneului.
A urmat Concertul pentru vioară și orchestră în re minor de Aram Haciaturian, solistă Mihaela Martin, acompaniată de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Constantine Orbelian. Concertul a fost compus în anul 1940, fiind dedicat lui David Oistrah, cel care l-a și lansat în premieră, la Moscova, la 16 noiembrie 1940, împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat a URSS, dirijată de Alexander Gauk.
Ulterior, în SUA, violonistul Edith Peinemann, alături de Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, dirijată de Sixten Ehrling, l-a cântat în data de 18 august 1964. După o perioadă de uitare, violoniștii contemporani Gil Shaham, Julia Fischer și Sergei Khachatryan l-au repus în circulație, repurtând cu acesta un mare succes. Celebrul flautist Jean-Pierre Rampal a realizat, în anul 1968, o transcripție a concertului pentru flaut transversal, adaptând și cadența.
Concertul cuprinde trei părți: 1. Allegro con fermezza; 2. Andante sostenuto; 3. Allegro vivace.
Cu premiile câștigate (Ceaikovski, Regina Elisabeta, Indianapolis, Montreal, Sion, George Enescu), cu vasta sa experiență solistică, cu tainele pedagogice violonistice fructificate la maxim (Mihaela Martin predă la Musikhochschule din Köln, Germania și realizează mastercalss-uri), cu capacitățile sale de evaluare artistică (membră în jurii ale unor prestigioase concursuri internaționale), cu dragostea sa pentru muzica de cameră (a fondat Cvartetul Michelangeli, în 2003) și în special, cu profunda cunoaștere a lucrării interpretate (violonista Mihaela Martin a înregistrat concertul pe un disc, în 2001, acompaniată fiind de Orchestra Simfonică Națională a Ucrainei, dirijată de Theodore Kuchar) - violonista Mihaela Martin este foarte iubită de către publicul român, așteptată cu mult interes și ovaționată mereu, la fiecare apariție scenică. Am amintit doar câteva picături dintr-o carieră îndelungată, începută pe băncile Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti din București.
Sunetul viorii sale este de o calitate excepțională (Giambattista Guadagnini - 1748) are o amprentă unică.
În sala Ateneului, am admirat prestația sa robustă, cu o mare rigoare în execuția tehnică de dificultate transcendentală (cadența solistică), precum și suflul delicat - poetic în cantilene. Mihaela Martin are capacitatea de a comunica auditoriului trăirile sale. Ca să-i faci să vibreze pe alții, trebuie să vibrezi mai întâi, tu însuți - spunea George Enescu, iar Mihaela aplică ad litteram dictonul geniului muzicii românești.
Prima mișcare a concertului, Allegro con fermezza (compusă în formă de sonată) s-a deschis cu o temă de dans zguduitoare. Ascultam acea formulă repetitivă a viorii solistice, cântate răspicat, marcato. Părea o stâncă neclintită, ritmic. Ascultam replicile trompetei cu surdină, având o undă de umor. Modul major-melodic oferea muzicii un colorit aparte. Logică și spectaculoasă apare aici, dihotomia între cantilenele utilizând sistemul diatonic, pe de o parte și pasajele, folosind scări cromatice, pe de altă parte. Cât de duios a sunat mai apoi, cea de a doua idee muzicală lirică, susurată într-o mișcare mai calmă, Poco meno mosso, espressivo (cu tărăgănările trioletelor de pătrimi, lenevind fluxul), cu apogiaturile duble anterioare (amintind de Șeherezada lui Korsakov, însă altă muzică) ! Acel rubato, precedat de melodica oftată, în sincope, era realizat magnific. Intervențiile harpei pe fondul bariolajelor viorii soliste, aduceau din atmosfera din basmul 1001 de nopți. Suav a răsunat secțiunea cu figurații în flageolete ale viorii soliste, ce acompania tema expusă generos de instrumentele cu coarde.
Cadența solistică (Lento ma non troppo) a fost pregătită printr-un șir de triluri, cu salturi de otavă, cântate de vioară în registrul acut. Spectaculos a sunat cadența! Dialogul cu clarinetul a decurs firesc, etalând o agogică mimetică. Repriza amintea caracterul volitiv al motivului din incipit.
Partea mediană, Andante sostenuto, o mișcare lentă rapsodică, un rondo liber, descria o lume crepusculară. Fagotul deschidea cortina. Această mișcare centrală a concertului excelează printr-o mare inventivitate melodică, plină de inflexiuni cromatice, spontaneitate, flexibilitate, manieră improvizatorică, dezvăluind influența muzicii populare armene. Pe alocuri, caracterul funerar al melodiei preschimba atmosfera. Cantabilitatea discursului viorii solistice era fermecătoare. Mihaela Martin posedă acel talent de a scoate din 'adâncul vegetal' al viorii sale cele mai dulci și calde sonorități, vibrato-ul ei împodobind serafic firul melodic, iar trăsăturile sale de arcuș, reliefând intervalic 'poteca' ce călăuzește ascultătorul spre zone feerice. Cât rafinament în suspendările fine, unde soarele parcă se oprește în loc (precum e scris în scripturi)! Nici o stridență, doar cizelare meticuloasă a vibrației strunei. Fragmentul liniștit Dolce con dolore insufla un anume exotism, cu șirurile de ornamente și cu trecerile timbrale subtil gradate. Ascultam cum în încheierea părții, acea descindere a viorii soliste aducea cu finalul Poemului de Ernest Chausson - acolo cu un tril continuu, iar aici cu limpezime.
Finalul, Allegro vivace, s-a deschis asemenea unui vârtej, în care virtuozitatea atingea cote înalte. Aici, elementul folcloric este deosebit de pronunțat, împrumutând vigoarea dansului, ce aduce insistența sălbatică printr-o melodie repetitivă. Ceva din arta ashugs - trubaduri ce promovau cântece improvizate de dragoste, cu acompaniamentul de kobuz, un fel de cobză. Întreaga parte este o demonstrație de virtuozitate a solistului (Brillante e grazioso). În acest rondo alert, auzeam tema secundă transfigurată, cea din prim parte a concertului, contrapusă ideii muzicale a părții a treia, o subliniere a caracterului concluziv al finalului de concert. Pasajele rapide, în spiccato răpăit, evidențiau agilitatea solistei. Plin și grav a sunat acel cantabile appassionato, rememorând tema secundă din partea întâi. Figurațiile flautului, cu broderiile sale melodice colorau linia melodică a viorii.
Un acompaniament orchestral foarte bun a întregit succesul momentului concertistic al serii, dirijorul Constantine Orbelian, urmărind toate intențiile agogice ale solistei, și declanșând avalanșe sonore în tutti-urile dense.
La cererea publicului, violonista Mihaela Martin a oferit la bis Largo din Sonata nr. 3 pentru vioară solo în do major, BWV. 1005 de Johann Sebastian Bach. A fost un contrast splendid, o oază de seninătate, după tumultul muzicii exuberante a lui Aram Haciaturian.
Aplauze puternice, rechemări la rampă și buchete de flori au fost oferite acestei muziciene atât de îndrăgite de public. Remarcam în mod plăcut faptul că în sală erau prezenți tineri, unii elevi la Colegiile de Muzică bucureștene, însoțiți de profesorii lor de instrument.
În a doua parte a concertului de la sala Ateneului Român, publicul a ascultat Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski (1888), în versiunea oferită de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Constantine Orbelian. Lucrarea reprezintă "implacabilul sorții, cu episoade dramatice, ofensive, elegiace, funebre, triumfând într-un marș solar, ca simbol al depășirii tuturor condiționărilor" [3]. Este o simfonie ciclică cu o temă principală recurentă, care se percepe în toate părțile lucrării: 1. Andante-Allegro con anima- Molto più tranquillo; 2. Andante cantabile, con alcuna licenza; 3. Valse. Allegro moderato-Trio; 4. Final: Andante maestoso-Allegro vivace-Meno mosso.
Ascultam în deschiderea simfoniei tema motto funebră. De altfel, o serie de teme și motive muzicale pregnante, ușor de reținut se desfășurau în această primă parte, fie independent, fie suprapuse. Maestrul Constantine Orbelian a impus un tempo surprinzător de rapid, ceea ce a conferit însă, o fluență sporită a muzicii. Foarte bine a sunat cea de-a doua parte a simfoniei, considerată cea mai reușită, fiind orchestrată colorat și cu o melodie memorabilă, cântată excelent de cornul solo.
Valsul a constituit un moment de mare frumusețe, în care fagotul intervenea cu timbrul său specific. Ritmul hemiolic sporea caracterul dansant al muzicii. Maestrul Constantine Orbelian a impus o frazare elegantă. Pasajele sprintene ale corzilor se intersectau cu cele alerte ale suflătorilor de lemn (amintind parcă de frumusețea temelor din baletul Spărgătorul de nuci). Scherzo-ul a căpătat un dinamism deosebit, prin aportul instrumentelor cu coarde. Din nou, se auzea motivul inițial al simfoniei, augmentat.
În ultima parte remarcam expunerea motto-ului în tonalitate minoră.
Publicul a răsplătit cu aplauze puternice pe minunații artiștii de pe scenă, cei care au oferit un concert de ținută, în acest mijloc de februarie călduros.
NOTE
[1] Dirijorul și pianistul de origine armeană Constantine Orbelian, s-a născut la 27 august 1956, la San Francisco, California, SUA. A absolvit Juilliard School din New York. Ca pianist a concertat în SUA., Marea Britanie, Europa și fosta Uniune Sovietică. În anul 1991, a fost numit director muzical al Orchestrei de Cameră din Moscova. Este fondatorul Festivalului Internațional de Muzică Palatele din Sankt Petersburg. De asemenea, este dirijor principal al Orchestrei Simfonice a orașului Kaunas din Lituania, din 2014, iar în 2016 a devenit și director general și artistic al Teatrului Academic de Stat de Operă și Balet din Erevan, Armenia. Constantine Orbelian a primit în 2004 râvnitul titlu de "Artist onorat al Rusiei". Orbelian a condus Concertul ceremonial de deschidere pentru Olimpiada Culturală de la Soci - primul eveniment care a pregătit scena pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de către Rusia, în 2014. Consulatul din San Francisco i-a acordat Medalia Ordinului Prieteniei din Rusia. Orbelian a primit medalia de onoare «Ellis Island», un premiu acordat imigranților sau copiilor imigranților, care au adus contribuții remarcabile în Statele Unite. De asemenea, în 2015, a fost distins cu Ordinul Prieteniei Armeniei. Din anul 2021, Constantine Orbelian este Director muzical și dirijor principal al Operei din New York. A primit nominalizări la Grammy. Muzicianul are o discografie extinsă, incluzând peste 60 de lansări pentru casa de discuri americană Delos Productions.
laphil.com/musicdb/pieces/4545/violin-concerto-in-d-minor
[2] Alexander Grigori Ariutunian (1920-2012) s-a născut la Erevan. A studiat pianul la Conservatorul din orașul natal, cu Olga Babasyan și compoziția cu Serghei Barkhudaryan și Vardges Talyan. Din 1946, a studiat compoziția la Moscova, cu Genrikh Litinsky, la Atelierele Case de Cultură Armene. Din 1954 a fost Directorul artistic al Filarmonicii din Erevan. A predat de asemenea, la Conservatorul din Erevan. Alexander Ariutunian a fost membru al Consiliului de Administrație al Uniunii Compozitorilor din fosta URSS.
[3] Mihai Cojocaru: Program de sală al Filarmonicii George Enescu, stagiunea 2023/2024, pag. 7.
*Fotografia cu Aram Haciaturian și David Oistrah a fost preluată de pe site-ul anmmedia.am, articolul Concertul pentru vioară al lui Khachaturian: istorie, autor: ANM media, din 04 ianuarie 2022.
anmmedia.am/en/news/history-of-aram-khachaturians-violin-concerto/667