Stagiunea 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu continuă să fie una foarte bună, cu evenimente muzicale deosibite, cu repertoriu inedit, interpreți de mare clasă, organizare excelentă și săli arhipline cu auditori. Promisiunile Directorului general al Filarmonicii, domnul Marin Cazacu, s-au materializat prin concerte de calitate, competitive cu prestațiile celor mai vestite orchestre simfonice din lume.
În debutul concertului am ascultat Uvertura operei Mireasa vândută de Bedřich Smetana, compozitor de la a cărui naștere se împlinesc 200 de ani. Creatorul stilului muzical național ceh, Bedřich Smetana este primul care a sesizat frumusețea, și originalitatea muzicii populare cehe, pe care a fructificat-o în formele consacrate romantismului muzical de tipul operei, poemului simfonic și al muzicii de cameră. În anul 1866 a compus singura operă cehă la vremea aceea, Mireasa vândută, după un libret de Karel Sabina. Opera în trei acte este bazată pe motive folclorice morave, și descrie o poveste comică de dragoste, ce se întâmplă într-un sat ceh. Uvertura se înrudește cu finalul actului al II-lea, când personajul principal semnează un contract prin care renunță la logodnica sa, într-o tranzacție girată de mulțimea adunată.
Urmăream cum Orchestra Filarmonicii George Enescu prindea aripi. Câteva acorduri introductive erau urmate de un canon, în care inițial, vioara secundă, apoi vioara primă, violoncelul înfățișau un motiv ce genera un perpetuum mobile, cu pasaje avântate în détaché, care, la rândul lor, declanșau teme populare de o mare frumusețe, ce conțineau formule ritmice sincopate. Ascultam o muzică reconfortantă, cu secvențe care aduceau în creșterea lor de intensitate tonicitate și bună dispoziție. Timbrul piculinei și 'forfota' contrabasurilor au sporit sentimentul de ajungere la temperatura de fierbere.
Seara muzicală de la Ateneu a continuat cu Concertul de vioară și orchestră, op. 15 de Benjamin Britten, solist Daniel Hope. Este o lucrare rar auzită pe scenele noastre, poate și din cauza dificultății partiturii, însă deosebit de atractivă, pe care, Britten a compus-o în perioada 1938-1939. Premiera concertului a avut loc la, Carnegie Hall, New York, în martie 1940, avându-l ca solist pe Antonio Brosa, acompaniat de Orchestra Filarmonicii din New York, dirijată de John Barbirolli.
Dintre marii violoniștii care au interpretat acest concert, amintim pe: Ruggiero Ricci, Ida Haendel, Maxim Vengerov, Frank Peter Zimmermann, Janine Jansen, Wanda Wiłkomirska și Gil Shaham.
Violonistul Daniel Hope a interpretat acest concert strălucitor. Sunetul său are atât căldură, cât și forță de penetrare. Violonistica sa servește cu toate mijloacele tehnice muzica, dezvăluindu-i sensurile și exprimând stări sufletești diverse, totul cu o mare sinceritate.
Concertul cuprinde trei mișcări, pe șablonul lent-repede-lent: 1. Moderato con moto - Agitato - Tempo primo; 2. Vivace - Animando - Largamente -Cadenza; 3. Passacaglia: Andante lento (Un poco meno mosso).
Sorbeam pur și simplu această muzică. După seria loviturilor de timpan - amintind de începutul Concertului de vioară în re major de Ludwig van Beethoven - auzeam un ostinato ritmic inițiat de fagot, apoi preluat de alte instrumente. Această formulă ritmică avea valențe marțiale (războiul civil din Spania, 1936). Daniel Hope a prezentat apoi, o melodie lirică, precum un bocet, ce se înălța deasupra orchestrei, și care contrasta cu dispoziția anxioasă provocată de sonoritățile orchestrei. Tema secundă a reunit solistul cu ansamblul, enunțând o idee muzicală milităroasă, percutantă. Spectaculoase elementele tehnice din partitura viorii soliste. Daniel Hope uluia auditoriul prin multiplele acorduri reluate cu arcușul, duble coarde, pasaje de virtuozitate cântate pe o singură coardă, pe întreaga lungime a tastierei, bariolaje pe tuspatru corzile, salturi extreme de registru din acut în grav și invers, specialitatea derivată a trăsăturii de arcuș ricochet (executat în nuanță pianissimo), șiruri de flageolete, pizzicato și portamento ascendent. Puritatea sunetului violonistului Daniel Hope rezulta dintr-o intonație precisă a unor intervale disonante (secunde, septime) în duble coarde. Spre sfârșitul primei părți se putea percepe reformularea unei teme lirice anterioare, prezentată de astă dată precum o serenadă. Acompaniamentul orchestral excela prin exactitatea atacurilor sincronizate între solist și ansamblu, un merit deosebit fiind al dirijorului Gergely Madaras. În partea a doua a concertului, Vivace, influența muzicii lui Serghei Prokofiev se simțea, datorită aerului motorist prezent. Vioara afirma un discurs în care pasajele aveau o dificultate transcendentală. Observam câteva mișcări instrumentale 'catapultate', la mâna stângă a solistului. Spiccato-ul căpăta un relief răpăit, de ploaie torențială. Sesizam pe alocuri și aspectul mimetic al timbrului viorii soliste, față de cel al flautului. Spectaculos a fost și fragmentul cromatic ascendent executat pe o singură coardă, de către Daniel Hope. Cinelul trepida în punctul culminant. Cadența solistică a fost pregătită printr-un imens crescendo al orchestrei. Anumite secțiuni din cadență le asociam cu muzica din Concertul de vioară a lui Phlipp Glass. Admirabil au fost realizate acrobațiile cu pizzicato de mână stângă (auto-acompaniament) și glissando descendent. După intrarea tutti-ului, remarcam acel efect ușor șuierat al tremolo-ului pornit de la violoncel, violă și apoi ajuns la viori. Excelent au sunat și intervențiile tromboanelor în registrul grav, contrabalansând melodia intens vibrată a viorii soliste, în acut. Frumoasă și intervenția oboiului. Se auzea spre finalul părții un scurt dialog între tubă și vioara solistă.
Meditam la asemănarea dintre privirea focalizată pe o pată de culoare dintr-un tablou și concentrarea auzului pe un anumit timbru instrumental dintr-un amalgam sonor orchestral. Iar dirijorul Gergely Madaras a reușit cu măiestrie să permită fiecărui artist să 'picteze' într-un spațiu propriu.
Finalul concertului, Passacaglia: lento (un poco meno mosso), în tradiția muzicii lui Johann Sebastian Bach și Henry Purcell, a început cu un solo de trombon. Violonistul Daniel Hope cânta figurații sub formă de game ascendente și descendente, ce se încheiau pe un tril, suprapuse peste tema Passacagliei. Se putea auzi mai apoi melodia lirică din prima parte a concertului. Unele variațiuni aduceau a capriciu ori marș. Toate compartimentele ansamblului contribuiau la evidențierea scriiturii contrapunctice. Cornii s-au remarcat prin sonoritatea lor caldă.
Aplauze puternice la finalul concertului și ovații repetate au răsplătit efortul interpreților de pe scena Ateneului.
Daniel Hope a fost aclamat îndelung și a acordat două bis-uri cu muzică populară irlandeză.
După pauză, concertul a continuat cu Suita Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski / Maurice Ravel. Compusă în doar 20 de zile, în anul 1874, scrisă inițial pentru pian, în amintirea arhitectului Viktor Hartmann, suita este alcătuită din zece tablouri (schițe de proiecte, scenele de gen și imaginile legate de creația populară - basmul, legenda și epopeea populară):
Promenada (piesă recurentă), 1. Gnomul (Piticul), 2. Vechiul castel, 3. Tuilleries, 4. Bydlo, 5. Baletul puilor neeclozați, 6. Samuel Goldenberg și Șmil, 7. Târgul din Limoges, 8. Catacombe, Con mortuis in lingua mortua (Cu morții într-o limbă moartă), Sepulcrum romanum (Cripta romană), 9. Coliba Babei Yaga, 10. Marea poartă a Kievului. Denumirile i-au fost sugerate de Vladimir Stasov, critic de artă, cel care l-a îndemnat pe Modest Musorgski să compună suita și cel căruia compozitorul i-a dedicat lucrarea.
Orchestrația lui Maurice Ravel cuprinde: 2 flaute și un piccolo, două oboaie și un corn englez, 2 clarinete și un clarinet bas, 2 fagoturi și un contrafagot, un saxofon alto, 4 corni, 3 trompete, 2 tromboane, o tubă, timpane, trianglu, tobă, bici, zornăitor, cinele, tobă mare, tam-tam, glockenspiel, xilofon, clopote tubulare, celestă, 2 harpe, viori, viole, violoncele și contrabasuri.
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gergely Madaras, Promenada a început cu solo-ul de trompetă, reflectând parcă plimbarea compozitorului însuși printr-o expoziție. "Trecerea prin fața celor 10 tablouri, Promenada, nu este doar mișcare, ci conține schimbări de atitudine în fața celor văzute, atunci când își anunță prezența, ca un refren variat."[3] Este totodată, o tranziție între piese.
Gnomul a sunat elocvent: sugera săriturile nebunești, șchiopătatul, poticnirile bizare ale piticului ce gesticula convulsiv, ori alerga în zig-zag. O muzică străbătută de interjecții, triluri în bas, momente de con tutta forza, combinate cu velocissimo. Apoi, în tabloul Vechiul castel, parcă se zărea un trubadur ce cânta un cântec de dragoste, plin de nostalgie. Îmi imaginam instrumente medievale acompaniatoare precum: lăuta, lira, viburnul sau organistrum-ul. În tabloul Tuileries sonoritatea orchestrei mă ducea cu gândul la joaca gălăgioasă a unor copii din celebrul parc parizian, care ar fi fost admonestați de guvernantele lor grijulii. Apoi, în tabloul Byldo, se sugera prin acorduri o căruță greoaie trasă de boi; rostogolirea monotonă a roților și îndepărtarea treptată (perdendosi), era realizată măiestrit. Unul dintre cele mai frumoase tablouri a fost Baletul puilor în găoace.
Cât de caraghios au sunat acele triluri și apogiaturi ale instrumentelor de suflat de lemn, 'pictând' în Scherzino niște pui ce se împiedică ciugulind iarba. Flautul piccolo a excelat.
Ascultam în tabloul Samuel Goldenberg și Șmil intonații preluate din muzica evreiască (Scara Freygisch). Frumos a sunat și pasajul cromatic plângător (con dolore). Motivele muzicale ce descriau pe evreul bogat se suprapuneau în final cu cel al evreului sărac.
Dirijorul Gergely Madaras modela sonoritatea ansamblului, cu gesturi bine delimitate: cu mâna dreaptă marca timpii măsurii și tempo-ul, iar cu mâna stângă impulsiona sau domolea discursul melodic conducător asemenea unui interpret de theremin [4].
În fragmentul Târgul din Limoges te simțeai ca într-o piață din sudul Franței, unde vânzătorii țipă, iar femeile se ceartă. Muzica amplifica vacarmul, totul se accelera spre un vortex final, pentru a pregăti următorul tablou, Catacombele. Acordurile lungi și reverberante sunau cu o forță brutal - șocantă, în fortissimo. Musorgski pare să fi invocat prin această muzică osemintele și craniile din catacombele Parisului - totul pe fundalul unui tremolo strălucitor în registrul acut. Tabloul este o meditație asupra morții, asociată cu pierderea prietenului compozitorului, pictorul Hartmann.
În următorul tablou al suitei, Coliba Babei Yaga (pe picioare de găină) - apărea sonor figura bine cunoscută din mitologia slavă, a Babei Yaga - un personaj de basm foarte popular. Muzica a descris aici sunetul clopotului unui ceas mare, precum și vârtejul produs de Baba Yaga în zborul ei de vrăjitoare.
Cântat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, ultimul tablou din suită, Marea poartă a Kievului a beneficiat de grandoare. După tema Promenadei, a urmat o idee muzicală interpretată solemn, ca un imn religios. Prin acordurile orchestrei se putea percepe dimensiunea maiestuoasă a porții (un proiect neconstruit). Ar fi trebuit să aibă o clopotniță și o bisericuță interioară. Într-adevăr, sunetele clopotelor se deslușeau cu limpezime în acest tablou. Admiram mișcarea corală în patru părți, care invoca sacralitatea. Revenirea temei Promenadei a creat o atmosferă apoteotică.
La finalul lucrării, publicul a aplaudat îndelung și intens artiștii de pe scena Ateneului, iar dirijorul Gergely Madaras a evidențiat fiecare solist și compartiment al orchestrei prin ridicarea lor pe rând în picioare, spre a fi gratulați de către public cu ovații și strigăte de BRAVO.
O seară muzicală memorabilă, încă o surpriză plăcută oferită de prima instituție muzicală a țării!
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Alin Iavorenciuc.
[1] Dirijorul maghiar Gergely Madaras s-a născut la Budapesta, în anul 1984. A început să studieze muzica populară cu ultima generație de muzicieni țigani și țărani maghiari autentici, la vârsta de cinci ani. A continuat să învețe să cânte la flaut clasic, vioară și compoziție, absolvind Academiei Liszt din Budapesta, specialitatea flaut, precum și dirijatul la Universitatea de Muzică și Arte a Spectacolului din Viena, unde a studiat cu Mark Stringer. Actualmente, Gergely Madaras este director muzical al Orchestrei Philharmonique Royal de Liège, Belgia, încă anul 2019, împreună cu care a efectuat turnee în Belgia, Europa și America de Sud. O serie de concerte au fost prezentate pe postul de televiziune Mezzo și site-ul Medici.tv. Gergely Madaras a înregistrat lucrări de César Franck, Franz Liszt și Ernő Dohnányi, la casele de discuri Alpha, BIS, Fuga Libera și Palazzetto Bru Zane. Gergely a fost și director muzical al Orchestrei Dijon Bourgogne și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Savaria. În calitate de dirijor invitat, a conlucrat cu: Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra Festivalului din Budapesta, NHK Symphony Tokyo, Philharmonia, Tonhalle-Orchester Zürich, Orchestre Philharmonique de Radio France, City of Birmingham Symphony Orchestra, BBC Symphony and Philharmonic, Oslo Philharmonic, Orchestra Filarmonică de Monte-Carlo, Hallé, Orchestra Națională Capitole de Toulouse, Orchestra della Svizzera Italiana, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI, Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra și Sao Paulo State Symphony. În stagiunea 2024-2025, Gergely Madaras revine la WDR Sinfonieorchester, NHK Symphony Orchestra, Oslo Philharmony, BBC Symphony și BBC NOW, Hamburger Symphoniker, Orchestre de Chambre de Paris, Bournemouth Symphony Orchestra, Orchestra Radio Ungară și Orchestrele Radio Norvegiană, Orchestra Gürzenich Köln, Filarmonica Radio Olandeză, Filarmonica George Enescu, Filarmonica Zagreb și Orchestra Societăți Române de Radiodifuziune. Gergely a obținut bursa Sir Charles Mackerras la Opera Națională Engleză. A debutat la London Coliseum cu o nouă producție a operei lui Mozart Flautul fermecat. Ca urmare, a dirijat producții apreciate de critici la Opera Națională Olandeză, La Monnaie Bruxelles, Grand Théâtre de Genève, Opera de Dijon și Opera de Stat Maghiară. În afară de repertoriul clasic și romantic de bază, Gergely menține o relație strânsă cu muzica nouă. A colaborat cu compozitorii: George Benjamin, Péter Eötvös, György Kurtág, Tristan Murail, Luca Francesconi, Philippe Boesmans și Pierre Boulez. A fost de asemenea, dirijor asistent la Lucerna Festival Academy, în perioada 2011-2013. Gergely fost invitat în repetate rânduri la festivalurile de muzică: Lucerna, Gstaad, Milano Musica, George Enescu Bucharest, Festival d'Automne à Paris, Murten Classics, Septembre Musical Montreux, MiTo Settembre Musica, Budapest Spring și Tokyo Stradivarius și a realizat înregistrări foarte apreciate. cu Orchestra Simfonică a BBC, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, WDR Sinfonieorchester, Bamberger Symphoniker și City of Birmingham Symphony Orchestra.
[2] Violonistul Daniel Hope s-a născut la 17 august 1973, la Durban, Africa de Sud. Are origine irlandeză, evreiască și germană. A fost educat la Highgate School din Marea Britanie și apoi a studiat la Yehudi Menuhin School din Stoke d' Abernon, Anglia. În 2011 a fost numit profesor invitat la vioară, de către Academia Regală de Muzică, unde a studiat sub îndrumarea lui Zakhar Bron, obținând o diplomă DipRAM și o bursă FRAM. Daniel Hope a devenit violonistul Beaux Arts Trio, în anul 2002. A fost director artistic asociat al Festivalului de Muzică Savannah. Din 2016 a fost director muzical al Orchestrei de cameră din Zürich, Elveția. A fost de asemenea, concermaistru al New Century Chamber Orchestra și ulterior director artistic și muzical al aceluiași ansamblu. În anul 2017, i-a fost acordată Crucea Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, pentru meritele sale în constituirea muzicală a culturii comemorative. Din 2020, este președinte al Beethoven-Haus din Bonn. În decembrie 2021 și 2022, pe canalul ARTE au fost transmise Concerte speciale de Crăciun. Daniel Hope a fost de asemenea, prezentator pentru Eurovision Young Musicians - 2016 din Köln, Germania. A câștigat un premiu OPUS KLASSIK, datorită seriei de peste 100 de concerte live de pe canalul ARTE. Daniel Hope cântă pe o vioară Guarneri «ex-Lipinski», construită în 1737.
[3] Vladimir Popescu-Deveselu: Program de sală, 5-11 decembrie 2024, Filarmonica George Enescu, pag. 9.
[4] theremin-ul este un instrument muzical electronic, controlat fără contact fizic, doar prin câmpul mâinilor. https://en.wikipedia.org/wiki/Theremin
**https://en.wikipedia.org/wiki/Violin_Concerto_(Britten)