Acest recital a fost organizat și a beneficiat de sprijinul Radio România Muzical, Rotary Club Pipera și Filarmonica «George Enescu».
Despre programul alcătuit, Andrei Gologan spunea că, aici, "misticismul estului își dă întâlnire cu nostalgia poetică a vestului. Elementul comun este o căutare a flăcării primordiale, a supraomului prometeic, a sferelor."
Prezentatoarea evenimentului de la sala Ateneului Român, doamna Cristina Comandașu, manager al postului de Radio România Muzical, cel care a transmis în direct recitalul, și totodată, inițiatoarea Proiectului cultural de notorietate - Moștenitorii României Muzicale a explicat în câteva vorbe titulatura acestui recital: Muzica sferelor.
Conceptul de muzica sferelor [3] i se datorează filozofului și matematicianul ionian antic Pitagora din Samos. El credea că planetele, în mișcarea lor pe sferele celeste, produc armonie. În spațiul sferelor există muzică", iar "în unduirea corzilor există geometrie. Știința modernă a descoperit radioastronomia, transformând în realitate muzica sferelor, despre care se spunea că există, dar nu poate fi auzită. Omenirea a putut auzi sunetele emise de stele, dar și sunetele planetelor cu magnetosferă. Muzica sferelor celeste există cu adevărat, în rezonanță cu o muzică specifică, pentru tot ce se dezvoltă în natură [4].
Mihai Eminescu spunea despre concordanța dintre conștiință și lumea exterioară, dintre sentimente și natură: "Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri, / Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri-rânduri.'' (Dorință - volumul Poesii, 1884).
Recitalul lui Andrei Gologan de la Ateneul Român a început cu Trei miniaturi pentru pian de Komitas, considerat părintele muzicii armene. Compozitorul a adunat mii de cântece de la compatrioții săi, iar prin munca sa de teren a reușit să păstreze elementele care identifică și particularizează muzica bazată pe folclorul armean.
În prima piesă, percepeam intervalele de secundă mărită repetate insistent, o serie de apogiaturi și fiorituri¸ în registrul acut al pianului. Interesantă emisia obținută de Andrei Gologan, acele articulări ce sugerează instrumente tradiționale armene precum: Oud-ul (un fel de lăută), ori Tar/Saz-ul (un precursor al chitarei) sau Kanon-ul (un înaintaș al harpei).
Admiram ecourile dinamice realizate cu finețe și bine diferențiate, între piano, pianissimo și arhipianissimo. O frazare simplă, adecvată acestei muzici. A doua miniatură a îmbrăcat un aer melancolic, apropiat de romanță. Limbajul muzical era aici mai apropiat de cel romantic, cu tonuri elegiace. Tehnica de pedalizare era una rafinată: pedala de forte era apăsată doar la jumătate. A treia piesă a adus o atmosferă de joc. Mă gândeam și la aportul, în domeniul etnomuzicologiei, al românului Constantin Brăiloiu și la cel al celebrului folclorist Béla Bartók, cel mai important compozitor maghiar. Pianistul Andrei Gologan se remarcă printr-o aplecare asupra detaliilor, în ceea ce privește diferențierea coloristică în expunerea motivelor muzicale. Posedă o mare suplețe în mișcările sale instrumentale. Gradările intensităților din ce în ce mai reduse ajung la limita audibilului, și totuși, acestea își păstrează înveșmântarea sonoră aurită. Totodată, crescendo-ul, terminat printr-o frângere a sunetului, era firesc urmat de o ieșire verticală din clapele pianului, ceea ce, dincolo de un gest teatral, are ca efect transmiterea sentimentului de triumf - acolo unde este necesar expresiei de moment - dar și al celui de negare a evanescenței.
Recitalul a continuat cu două lucrări pianistice de Aleksandr Skriabin: Poeme op. 32 nr. 1 și Mazurca op. 25 nr. 3.
Am ascultat această miniatură, scrisă în anul 1903, cântată în tempo-ul Andante cantabile; un poem de natură psihologică, de un lirism fermecător, cu combinații armonice, amintind de muzica lui Frédéric Chopin și Piotr Ilici Ceaikovski, cântat minunat, într-adevăr con affeto, de către Andrei Gologan. Cu câtă delicatețe și sensibilitate a interpretat acest pianist de mare viitor, o muzică introvertită, visătoare și pasională! Secțiunea din mijlocul Poemului op. 32 este marcată cu un cuvânt inventat de Skriabin, inaferando, care este derivat din inafferrabile, adică "atingător ușor" sau "imperceptibil".
Mazurca op. 25 nr. 3, compusă în anul 1899, este un omagiu adus lui Frédéric Chopin, scrisă însă cu o notă de originalitate, ce derivă din fantezia și măiestria realizării, din subtilitățile dinamice și agogice (rubato), precum și din bogăția sonoră impregnată de cromatisme, polifonie și poliritmie, dar și o mare forță de expresie. Continuitatea muzicii romantice capătă la Skriabin valențe expresive și semantice profunde.
Un legatissimo excelent a dominat și inserat atmosfera nostalgică, în tempo Lento. Mordente și apogiaturi triple, ornamentau linia melodică. Superb a fost momentul final, cu stingerea în smorzando, precum închipuita ridicare a sufletului la ceruri.
A urmat Pavana din Suita în re major, op. 10 «Des cloches sonores» (Clopotele care sună) de George Enescu. Compusă în anul 1903, Suita cuprinde: Toccata, Sarabandă, Pavană și Bourrée. Scrisă în manieră neoclasică, Pavana a fost dedicată pianistului și compozitorului francez Louis Diémer. Pavana este cea mai interesantă piesă din suită, datorită liniei sale melodice solo foarte libere și flexibile, ce planează deasupra unui acompaniament subtil și variat.
Se putea auzi cum muzica Pavanei - Lentement bercé (legănat lent) - era subtil apropiată de doina noastră românească.
Fiorituri, broderii și triluri împodobeau linia melodică labirintică. Secțiunea Un peu plus lent a liniștit tulburarea. Într-o intensitate foarte scăzută, susurul molcom întregea atmosfera de vis (réveur). Șiruri de acorduri complexe, arpegiate sprinten, aminteau de sonoritatea unui clavecin. Andrei Gologan a condus cu măiestrie fluxul sonor bogat, uzând de o agogică deschisă (un peu agité-cedez-calme). Figurațiile pianului din registrul supra-acut se repetau ca un clinchet. Pavana s-a încheiat cu valuri de septolete de treizecidoimi, emise ca de o harpă.
Recitalul de pian al lui Andrei Gologan, desfășurat la sala Ateneului Român, s-a încheiat cu Sonata nr. 3 în fa minor, op. 5 de Johannes Brahms. Lucrarea amplă, în cinci părți (1. Allegro maestoso; 2. Andante. Andante espressivo. Andante molto; 3. Scherzo. Allegro energico e Trio; 4. Intermezzo; 5. Final. Allegro moderato, ma rubato), a fost creată în anul 1853, fiind pătrunsă de un spirit romantic liber și de o arhitectură clasică strictă. În Sonată, dintr-un mare respect pentru geniul lui Ludwig van Beethoven, apare motivul destinului din Simfonia nr. 5 în do minor. Sonata în fa minor este dedicată contesei Ida von Hohenthal de Leipzig. Este o lucrare ciclică, "în care sentimentul impetuos, dezvăluit odată cu expunerea primei idei muzicale, va genera un întreg univers sonor, ce se va depăna în forme diverse, nedetașându-se de esența lui primară."[5]
Ascultam în prima mișcare cum Andrei Gologan, schimbându-și radical stilul interpretativ (după Skriabin quasi Chopin). El iniția tema, conținând un motiv vehement și apoi îl secvența ascendent, pentru a-i da, în cele din urmă, o replică depresivă. Pianistul folosea o altă manieră de a îmbrăca sunetul, cu un spectru mult mai bogat în armonice, caracterizat prin profunzime și dramatism. Gândul mă ducea uneori la relieful așchiat adânc, al Canalului de Corint din Grecia.
Cu o admirabilă maturitate artistică, Andrei Gologan construia formulele alcătuitoare ale muzicii lui Brahms: una întrebătoare, iar alta ca un răspuns polifonic expansiv. Cât de clar s-a auzit acel mers depresiv al basului descendent cromatizat! Artistul a reușit să surprindă criant tratarea variațională. În partea a doua, o emoționantă confesiune, se percepea o puternică revărsare a sentimentului de iubire. Versurile lui Bentzel-Sternau sunt elocvent: "Se lasă noaptea, luna strălucește / Două inimi unite prin iubire / se înlănțuie cu beatitudine." Iar muzica lui Brahms urmărește sensul versurilor. Prima secțiune descriptivă sugerează liniștea și farmecul nopții, o melodie lină; a doua secțiune sugerează taina unor șoapte, prin dialogul muzical al celor două mâini ale pianistului, iar a treia secțiune este tratarea intens dramatizată a unei melodii populare germane. În cea de a treia parte a Sonatei, apărea un vals frenetic, cu rol expresiv inedit, deoarece conținea inclusiv nuanțe grotești. În secțiunea mediană, Trio, a revenit atmosfera de reverie. Se putea recunoaște un citat din Trio-ul cu pian nr. 3 al lui Felix Mendelssohn. În Intermezzo, sensul confesiv al muzicii domina. De altfel, acesta are și un titlu programatic: Privire în urmă (Rückblick). Revine și amintirea visului de iubire din Andante. Finalul Sonatei reunea transfigurat elemente tematice din părțile anterioare, într-o nouă ipostază afectivă. Splendid a sunt tema în stilul coralului german, cu acel canon fantastic! Andrei Gologan a evidențiat în interpretarea Finalului arhitectura interesantă a părții, care combină forma de sonată, rondo și temă cu variațiuni. O lucrare foarte solicitantă, ce face sinteza dintre factura cântecului popular, a coralului german și specificul gândirii polifonice Baroce.
Aplauze îndelungate și rechemări la rampă, au răsplătit un recital de excelentă ținută artistică.
La bis, Andrei Gologan a cânta cu multă sensibilitate, Clair de lune, din Suite bergamasque de Claude Debussy.
Este o piesă compusă la Bergamo, în Italia, ceea ce arată legăturile lui Debussy cu spiritul de circ, predominant în compozițiile de la începutul secolului al XX-lea (Arlequin).
NOTE
[1] Pianistul Andrei Gologan, 31 ani, s-a născut la Piatra-Neamț, a studiat pianul în orașul său natal. A urmat cursurile la Universitatea Mozarteum din Salzburg. Este laureat al concursurilor internaționale Vladimir Horowitz din Kiev, Piano Campus din Paris și Sigismund Thalberg din Napoli. Andrei Gologan colaborează în calitate de solist cu orchestre precum: Camerata Salzburg, Orchestra Filarmonică din Kiev, Orchestra de Cameră Sándor Végh și Filarmonica de Stat Transilvania. A fost invitat de legendarul pianist Sir András Schiff, să susțină în cadrul renumitului program Building Bridges, o serie de recitaluri-debut, în săli importante precum Konzerthaus din Berlin, deSingel din Antwerp sau Beethovenhaus din Bonn. Andrei Gologan a susținut concerte în cadrul marilor festivaluri camerale precum: Lockenhaus, Verbier, Schwetzinger SWR Festspiele și Krzyzowa Chamber Music Festival. Împreună cu pianista Roxana Ioana Cîrciu, a pus bazele festivalului cameral internațional Buzz Kammermusikfestival din Obertrum am See, Austria. A organizat platforma virtuală online Concerts & Talks, sprijinind împreună cu televiziunea austriacă FS1, un număr total de 25 de grupuri camerale, cu peste 60 de muzicieni, recunoscuți pe plan internațional. Din anul 2012 s-a stabilit la Salzburg și, începând cu toamna anului 2024, este membru al Catedrei de Muzică de Cameră la Universitatea de Muzică din Freiburg.
[2] Emilia Ionescu: articolul Muzica sferelor - noțiuni introductive.
infomuzica.ro/muzica-sferelor-notiuni-introductive/
[3] Komitas, Soghomon Soghomonian,(1869-1935), a fost un preot, muzicolog, compozitor, aranjor, cântăreț și dirijor de cor otoman-armean, considerat fondatorul școlii naționale armene de muzică. Este recunoscut ca unul dintre pionierii etnomuzicologiei. A compus pentru pian miniaturile: Manushaki din Vagharshapat; Yerangi din Erevan; Unabi din Shushi; Marali din Shushi; Shushiki din Vagharshapat; Het u Aradj din Karin; Shoror of Karin. De asemenea, a compus: Șapte Cântece pentru pian: Es Ahchikem (Sunt o fată); Ervum em (Mă arde); Tun ari (Vino acasă din nou); Gutan'e hats em berum (Pâinea pe care o port pentru plugar); Lusnak'e sari takin (Luna de sub munte); Es Gisher, lusnak Gisher (Noaptea aceasta, noaptea luminată de lună; Gzhur kuga verin Sarin (Apa care curge din Muntele Înalt), 12 piese pentru copii; Msho-Shoror Msho-Shoror - este unul dintre cele mai vechi dansuri armene.
wikipedia.org/Komitas / naxos.com/
[4] Pavana este un dans vechi, de origine italiană sau spaniolă, cu ritm și cu mișcări lente, având un caracter ceremonios. Denumirea provine de la orașul italian Padova (paduana - din Padova). Altă origine, pare a fi de la cuvântul pavón - păun, în limba spaniolă. Maurice Ravel a compus Pavană pentru o infantă defunctă (Pavane pour une infante défunte)
Dex pavana, pavana, definiție pavana, dex.ro
[5] Ștefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale; vol. 3. Editura Fundației Culturale Române, București, 1998, pag. 428.
wikipedia.org/Piano_Sonata_No._3_(Brahms)