martie 2024
Festivalul de Film Documentar One World România, 2024
O persoană care moare fără nume este ca o poveste fără sfârșit. E și cazul celor pe care doctorița Cristina Cattaneo îi numește "pur și simplu necunoscuți": morții de la marginea societății care ajung seară de seară în sala sa de autopsie.

Le puteți descoperi povestea sâmbătă, pe 9 martie 2024, de la ora 18:15 la Cinema Muzeul Țăranului, la cel de-al doilea warm-up în pregătirea One World Romania 17. Proiecția documentarului Sconosciuti puri / Pur și simplu necunoscuți va avea loc în prezența regizorilor Valentina Cicogna și Mattia Colombo, care vor răspunde și întrebărilor publicului în cadrul unei sesiuni de Q&A.

În fiecare seară, în sala de autopsie a doctoriței Cristina Cattaneo ajung corpuri fără nume: ea îi numește "pur și simplu necunoscuți". Sunt persoane fără adăpost, prostituate, adolescenți fugiți de acasă, migranți pe care marea i-a respins. În timp ce oamenii vii se bucură de toate drepturile, celor morți nu le rămâne nimic și pare că acest lucru nu interesează pe nimeni. Pe nimeni, în afară de Cristina. Cel mai premiat documentar al anului este o emoționantă anchetă sufletească despre ceea ce înseamnă ființele umane. Un strigăt pentru dreptul la demnitate: un film care provoacă indignare și emoție, care atrage prin ritmul plin de tensiune al unui thriller, care mișcă profund conștiințele.

Premii și festivaluri: Selecția oficială Visions du Réel, Hot Docs și Karlovy Vary IFF 2023, Premiul publicului la Biografilm Festival 2023

Proiecția face parte din programul festivalului Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România, ediția a treia, care se desfășoară în perioada 4 - 10 martie 2024 la București.

Abonamentele early bird pentru festivalul One World Romania 17 mai pot fi achiziționate la un preț redus doar până pe 5 martie 2024 de pe platforma Eventbook.

Bilete aici


Organizatori: Asociația One World Romania, Istituto Italiano di Cultura di Bucarest
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri Corporate: Kaufland România
Parteneri instituționali: UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați, Fundația Konrad Adenauer, Programul Statul de Drept Europa de Sud Est
Alți parteneri ai evenimentului, atât noi cât și de tradiție, sunt în curs de confirmare.
Parteneri Media: RFI România, Radio România Cultural, Black Rhino Music, Scena9, ELLE România, Igloo România, Revista ARTA, Revista FILM, Observator Cultural, Zile și Nopți, Școala9, Mindcraft Stories, Cărturești, Films in Frame, All About Romanian Cinema, Cutra, Film Menu, LiterNet, Filmmakers for Ukraine, Cinefilia, Cinepub, The Institute
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Înființată în 2009, Asociația One World Romania organizează anual la București singurul festival de film documentar și drepturile omului din țară, One World Romania. Asociația lucrează cu filmul documentar ca vehicul pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume și mediu ce provoacă la reflecție. Prin activitățile sale, asociația sprijină evoluția cererii de documentar în România, ceea ce a condus în ultimii ani la un interes crescut pentru acest gen, atât în ceea ce privește publicul larg, cât și în cadrul unor programe educaționale.


 Urmărește-ne:
Facebook / Instagram / YouTube / Telegram / Letterboxd / TikTok


Descarcă catalogul One World Romania 2024 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus