Ciudat. Provocator. Dar mai puțin documentar - Mast-Del la One World Romania, 2024

Filmul acesta ilustrează cum nu se poate mai bine (bine?!) derapajul genului către un fel de eseistică în imagini și vorbe, pornind de la o anumită realitate, aleasă de regizor spre a-și exprima o atitudine, îndeobște cam ideologizată. Una pe care - din diverse motive - evită să o atace frontal, să prezinte explicit situația și contextul la care se referă. Am văzut și în festivalul Astra (Sibiu, 2023) ilustrări ale acestui nou gen (cam degenerat, în opinia mea), inclusiv o făcătură inventată - iar apoi speculată, chipurile nostalgic și poetic -pe marginea unei prezumtive relații dintre două prietene intime, o româncă și o iraniancă: Între revoluții, conceput de Vlad Petri. Pe scurt, o poveste LGBT în aspic politic. În fine, nu cer nimănui să meargă pe gustul meu și al generației mele, dar totuși... parcă nu mai e documentar. Inovăm, spargem canoane, dar... uităm sau nu ne pasă că, astfel, schimbăm nu doar paradigma, ci chiar genul proxim.

N-am nimic cu fenomenul homosexualității (căci, până la urmă, tot așa se numește, chiar dacă e corect politic să-l ascunzi în niște inițiale). Mai mult, cred că poate fi asumat și tratat deschis, cu curaj dar și cu limpezimea necesară. Măcar până la momentul prea-fericit (?) când nu va mai reprezenta doar o minoritate.


Aici, în oftăturile suav-tandre ale unei voci din off, ni se prezumă (în spoilerul însoțitor), că tot ceea ce nu prea vedem în cadru ar fi suferințele și schimbul de senzații (poate chiar idei? Dar nu sunt chiar sigur de asta) a două femei aflate într-un pat. Nu, nu pentru odihnă sau somn. Dimpotrivă... mă-nțelegeți ce vreau să spun. Un personaj principal ar fi vântul (mă rog, el semnifică adversitățile ce fac povestea destul de agitată și vulnerabilă, dacă cumva află la poliția?) care mângâie, tulbură și, pasămite, relevă ceva sensuri, sexuri, complexe, dorințe, spaime - una mai sublimată ca alta. "Secvența narată nu poate fi exprimată în imagini" ne avertizează și explică prezentarea celor care au zămislit filmul. De rușine, de frică? În Iranul strașnic islamizat, este tabu. Nu știu dacă pedeapsa pentru o asemenea infracțiune ar fi biciul sau chiar uciderea cu pietre. Dar parcă asta vizează doar adulterul. Ceea ce, aici, nu ar fi cazul, căci căsătoriile între persoane de același sex nu sunt (delicat spus) prea agreate în patria mulahilor, ayatolahilor și alții ca ei. "Filmări originale și materiale de arhivă se suprapun"... aha; nu care cumva să le confundăm! Deși sunt greu de diferențiat. "Mast-del vorbește despre corpuri și dorințe interzise atât în interiorul, cât și în afara cinematografiei iraniene de după revoluție", suntem luminați în ambalajul de prezentare. Merci. Dar, oare, înainte de revoluția islamică, obiceiul (pardon orientarea) era permis(ă)?! Ăsta ar putea fi un film cel puțin la fel de interesant decât litania de față.