Three Promises / Trei promisiuni este povestea unei tinere familii palestiniene din Cisiordania, derulată pe fundalul represiunii militare a celei
de-a doua Intifade, declanșată de mișcarea de eliberare arabă împotriva ocupării israeliene a teritoriului palestinian. Cisiordania este teritoriul acaparat de Israel în timpul Războiului de Șase Zile. La finalul conflictului militar, câștigat în 1967 de forțele armate israeliene, malul vestic al Iordanului a rămas nu doar nerestituit arabilor, în pofida Rezoluției 242, a Adunării Generale a O.N.U., ci supus constantei și treptatei sale acaparări de către coloniștii statului Israel. Teritoriul arabilor a fost înghițit progresiv,
într-un continuu proces expansiv. Până în ziua de azi, teritoriile ocupate constituie un măr al discordiei nu doar între poporul evreu și cel israelian, ci și în sânul poporului evreu însuși, ai cărui membri nu acceptă, cu toții, acapararea teritorială și conflictele născute, astfel, în raport cu vecinii arabi, cu care ar dori o bună conviețuire, nu o ocupație militară opresivă și abuzivă (adeseori, realizată cu trupe de tineri paramilitari importați din S.U.A., după cum o denunță documentarul
Israelism, 2023). De menționat că, mare parte a acestor coloniști sunt nu neapărat israelieni, eventual neîncăpuți de propriul teritoriu, ci cetățeni americani sau aventurieri ai lumii largi, de naționalități și chiar religii diverse, chemați de revelații biblice, oportunism, curiozitate sau simple urgențe locative. Ei sunt primiți și acceptați, ca promotori ai identității evreiești, pentru un scop politic premeditat, de punere în slujba ideologiei fundamentaliste evreiești și a rațiunii de stat imobiliare a Israelului, manifestată astfel mai ales de când conducerea sa a încăput pe mâinile extremiștilor religioși. Aceștia din urmă pretind cucerirea teritorială universală, convinși fiind că doar așa Mesia va pogorî printre oameni, urmând a mântui întreaga omenire. Efectele dezastruoase -sub raport politic, militar, umanitar și ecologic- ale acestei expansive viziuni mesianice, rezultă clar și șocant din documentarul
The Settlers, realizat în 2016 de regizorul israelian Shimon Dotan, născut în 1948 și plecat din România la vârsta de 10 ani. Se remarcă, în acest documentar de mare impact, refuzul noilor locatari de
a-și accepta identitatea de coloniști, așadar de ocupanți. În acest context, dar și pe fondul evenimentelor anterioare, contemporane formării Israelului,
s-a născut rezistența palestiniană și pandemoniumul violenței. Dacă prima Intifadă (cea "a pietrelor") fusese, în anii '80, mai mult o rebeliune populară și o nesupunere civică, decât o luptă amenințătoare, chiar dacă reprimată ca atare, cea
de-a doua Intifadă, declanșată odată cu trecerea în noul mileniu, a constat în atacuri teroriste comise de atentatori kamikaze, în locuri publice, în special asupra mijloacelor de transport în comun, la ore de vârf. Victimele civile au fost numeroase și de toate vârstele, de partea israeliană. Aceasta a declanșat riposta militară dură a armatei israeliene.
În mijlocul ripostei militare și a bombelor lansate asupra locuințelor civile palestiniene, este prinsă familia documentarului
Three Promises / Trei promisiuni (r. Yousef Srouji), compusă din părinți, doi copii și un cuplu de bunici. Locuiesc cu toții în orașul Beit Jala, din Palestina. Filmările sunt realizate de tânăra
mamă-reporter, atât în timpul bombardamentelor, cât și al diferitelor evenimente fericite ale familiei, anterioare atacurilor armate. Sunt o familie laică, care celebrează inclusiv Ajunul de Crăciun, cu clopoței și Moș Crăciun la costum roșu, cântând cântece de Crăciun puse pe versuri arabe. Apar imagini ale celor doi frați, încă de când mezinul purta pampers. În timpul bombardamentelor, copiii sunt suficient de mari încât să se teamă de pericol și să ceară explicații politice. Remarcabil este felul în care
mama-regizor (care dialoghează cu copiii, în timp ce filmează) le amână pentru o altă zi, pentru că "povestea este lungă". Documentarul nu este câtuși de puțin menit unui scop politic. El caută să surprindă viața pe timpul asediului, din dorința înregistrării unei mărturii vii, autentice, cu eventual scop
post-mortem. Oamenii dorm în subsolul casei, pe pături întinse direct pe ciment. Doar mama îndrăznește să se strecoare la etaj, pentru a filma teatrul de război, derulat în noapte, în timp ce copiii o cheamă îngroziți la adăpost. Familia își părăsește locuința asediată, purtând în noul adăpost fotografii ale casei în care locuiseră, luate ca amintire. Acolo, îndurerați, copiii află că peste casă au căzut schije care
i-au distrus acoperișul.
Cu ocazia fiecărui moment dramatic, mama face legăminte în fața lui Dumnezeu, singurul interlocutor sub ploaia de bombe,
promițându-i că, dacă vor scăpa, vor părăsi țara. Promisiunea este abandonată de trei ori. În cele din urmă, ea este ținută, iar familia se mută la Londra. Trauma părăsirii locului venirii pe lume este imposibil de tratat. Ea se transmite prin moștenire și se cultivă ca atare, începând din 1948. Copiii refugiați la Londra se întorc în Palestina, după 13 ani, pentru
a-și relua viața în vechea lor casă. Imaginea idilică nu pare să fie cea a unui
happy end, pentru că ceea ce se vede nu este, după cum știm, un sfârșit.
Descarcă catalogul One World Romania 2024 aici.
