Pe 17 februarie 2023, s-a întâmplat, la Muzeul Național de Artă Timișoara, vernisajul expoziției Victor Brauner: Invenții și magie. Pe 30 septembrie, a pornit la drum, în același spațiu, Brâncuși: surse românești și perspective universale. Pe 2 decembrie, librăria La Două Bufnițe (aflată la aproximativ 134 de pași de intrarea în muzeu) a împlinit 7 ani. Acestea sunt doar 3 dintre bornele care i-au marcat anul de Capitală Oanei Doboși, una dintre cele două fondatoare (alături de Raluca Selejan / Sele) a celei mai faimoase ro-librării independente.
Acum exact un an, într-un interviu acordat LiterNet (aici), Oana spunea că "nu am avut, nu am și nici nu voi avea vreo așteptare de la evenimentul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii. E doar un titlu, o funcție, iar ultimul lucru care m-ar putea impresiona pe mine în vreun fel ar fi titlurile și funcțiile". Acum:
Mihai Brezeanu: Cum a fost 2023 pentru Timișoara?
Oana Doboși: Ca să-mi continui ideea de unde te-am lăsat anul trecut pe vremea asta, 2023 a fost pentru Timișoara un an imposibil de frumos! Am avut motivele mele bine întemeiate, nu mai revin acum la ele, să nu cred în acest titlu până în momentul weekendului de deschidere TM 2023.
Din acel moment, când fiecare colț al orașului era plin de viață, până acum, în februarie 2024, în Timișoara au fost evenimente culturale pentru toate gusturile și oameni din toate colțurile țării și ale lumii au venit special pentru ele. Din păcate, eu nu am avut timp să merg la câte evenimente aș fi vrut, în schimb am interacționat la noi în librărie cu mulți turiști. Cu toții erau impresionați de orașul pe care îl (re)descopereau.
Când tragi linie, ajungi în mod evident la concluzia că Timișoara 2023 a fost o reușită. Cine spune că nu e așa, o face din pură răutate sau invidie. Mai știu sigur că a fost și un an greu pentru mulți operatori culturali, pentru instituțiile publice, pentru Centrul de Proiecte Timișoara și Asociația TM 2023, toată lumea a muncit la cote maxime. Aud din ce în ce mai des spunându-se: "A fost greu, dar a fost frumos!". Dar, până la urmă, ce se obține ușor pe lumea asta?
Cred că e sănătos pentru reușita unui proiect să fie și greu, și complicat. Dacă nu sănătos, măcar provocator. Important e ca acel proiect să nu se dezvolte într-un mediu toxic, iar TM 2023 a fugit pe ultima sută de metri din mediul toxic în care se scălda de ani buni. Timișoara a avut o energie pozitivă venind dinspre public și o alta constructivă venită dinspre mediul cultural.
M.B.: Ce a fost în 2023 pentru La Două Bufnițe? Dar pentru tine, dincolo de librărie?
O.D.: Pentru La Două Bufnițe a fost un an la fel de greu și frumos, în care ne-am concentrat peste măsură pe parteneriate și pe evenimente. Am găzduit nenumărate lansări de carte sau alte evenimente din cadrul proiectelor partenere și le mulțumim acelor parteneri care au crezut cu adevărat în noi. Nu am refuzat pe nimeni, deși de multe ori am știut și am simțit că e mai mult decât putem duce. Am fost librărie parteneră pentru multe proiecte far din TM 2023, la care am participat cu standuri de carte tematice: expozițiile Brauner și Brâncuși, vernisajul expoziției Corpul imposibil a lui Adrian Ghenie și Bienala Art Encounters, expoziția după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după de la Cazarma U, Conferințele de la UVT (Universitatea de Vest din Timișoara) și multe altele.
În martie 2023 am deschis colțul de carte francofonă, cu o selecție de peste 1.000 de titluri în limba franceză, în parteneriat cu Librăria Kyralina din București, cu sprijinul Centre National du Livre și al Institutului Francez din România și din Timișoara. Cu acest prilej, La Două Bufnițe a devenit membră AILF (Association Internationale des Libraires Francophones). În timpul verii, librăria noastră a fost plină de elevi voluntari, mai mulți ca niciodată, harnici și dornici să ne fure meseria. La sfârșitul anului, am sărbătorit aniversarea de 7 ani a librăriei prin 7 evenimente, cum altfel? Last but not least, am mai găsit și ceva energie ca să organizăm nelipsita petrecere de Crăciun. A fost cel mai bun an al librăriei noastre.
Pentru mine, dincolo și dincoace de librărie, 2023 (și 2022) a însemnat munca la cataloagele expozițiilor Brauner și Brâncuși publicate de Art Encounters, alături de oameni de la care am învățat mult prea multe lucruri ca să le enumăr aici. Camille Morando și Doina Lemny, Ovidiu Șandor și toată echipa Art Encounters, Elvira Lupșa, echipa Imprimeriei Arta Grafică, apoi micuța mea echipă cu care aș străbate orice deșert editorial, Mirela Iacob, Dana Crăciun și Radu Pavel Gheo, ei toți au fost capitala mea culturală, dincolo de librărie. Să urmăresc împreună cu ei parcursul acestor două cărți, de la idee până în mâinile cititorilor, a fost mai mult decât muncă.
Acum pot să recunosc, oricât ar suna de liricoid: a fost un vis împlinit pentru care nu găsisem încă suficient curaj ca să-l transform în realitate. Îmi aduc clar aminte momentele când am luat în mâini pentru prima dată fiecare catalog: Brauner, în 2 februarie, Brâncuși, în 22 septembrie. 2 a fost numărul magic în situațiile astea. Dar să revin totuși la realitate și să închid cercul: mă bucur că aceste două cataloage au ajuns cele mai vândute cărți ale librăriei noastre, nu doar din anul 2023, ci din toți cei 7 ani de librărie. Sunt de-a dreptul curioasă care va fi cartea (dacă va fi) care le va depăși în viitor.
M.B.: Alege, rogu-te, un moment din Timișoara 2023 pe care crezi că-l vei povesti și peste 10, 20 de ani.
O.D.: Nu pot să aleg doar un moment, e ca și cum mi-ai spune să îți numesc doar o carte preferată, mi-e imposibil. Așadar:
1. La începutul lui septembrie, în mod excepțional, Creative Mornings Timișoara s-a ținut la noi, la Bufnițe. Invitată, the one and only, actrița Christine Cizmaș, care ne-a vorbit despre mândrie (n.r.: conform paginii sale de Facebook, "CreativeMornings is a monthly lectures series for the creative community. Each event is free of charge, and includes a 20 minutes talk, coffee and great company! It makes it even more sense to have a chapter in Timisoara, building a stronger community!"). A fost o dimineață memorabilă care a ținut până după-masă! Ne-am strâns vreo 30 de oameni destul de adormiți, la 7 dimineața, în pijamale. În loc de gimnastică, Christine ne-a pus să ne alegem o carte, să citim din ea la întâmplare, apoi am povestit cu toții despre mândrie, dacă o fi bună sau rea. Aceeași Christine ne-a dat tuturor o scrisoare foarte frumoasă și ne-a rugat să o citim plimbându-ne prin Unirii în pijama. Când ne-am întors în librărie, ne aștepta pe fiecare câte un pahar de prosecco. Am ascultat Proud Mary o dată, a doua oară am cântat toți Proud Mary și a treia oară am dansat toți pe Proud Mary. De aici încolo a început cea mai lungă petrecere diurnă în pijama care a devenit între timp legendă urbană.
2. Când am văzut expoziția Brauner în carne și oase, mi-am zis că sunt în alt muzeu, în alt oraș, în altă țară. La vernisaj am văzut acea coadă imensă și iar nu mi-a venit să cred. Timișoara nu mai avusese până atunci o asemenea expoziție cu un public atât de numeros! În acel weekend de deschidere am cunoscut-o și pe Vera Micznik, nepoata lui Victor Brauner. E întâlnirea pe care am încadrat-o din prima clipă în seria momentelor de neuitat. Câteva săptămâni mai târziu, am descoperit într-un număr din Caietele Avangardei un text scris de mama Verei, Veronica Micznik, în care povestea despre vizita lui Brâncuși în casa Braunerilor de la București. Așa că, la prima vizită la București, nu m-am lăsat până nu am găsit casa (n.r. "casa de la intersecția străzilor Episcop Chesarie și Mitropolit Nifon", cum scrie chiar Oana, într-o postare pe FB de pe 17 mai), ca să o văd cu ochii mei. Prea se împleteau lucrurile.
În săptămâna de după finisajul Brauner, a fost groaznic de trist. Era luni, 29 mai, afară ploua, în jurul meu toate se dezinstalau și eu strângeam cât se putea de lent standul cu cărți de la muzeu, nu mă puteam desprinde. Așa am fost câteva zile, nu îmi venea să mă reîntorc brusc la catalogul Brâncuși, cu care eram deja pe ultima sută de metri, până când... În librărie, în colțul de cărți dedicat lui Brauner, aveam înrămat un afiș mare al expoziției, care, la câteva zile după finisaj, a picat pur și simplu și rama s-a făcut țăndări. Atunci am știut că e gata, s-a terminat de tot și că putem finaliza catalogul Brâncuși.
3. În perioada în care definitivam cu Doina Lemny cuprinsul catalogului Brâncuși, vorbeam cu ea ore în șir la telefon despre cum să ordonăm textele și imaginile în așa fel încât să urmăm firul roșu al expoziției, dar, în același timp, catalogul să aibă și propria lui poveste. Mi-am imprimat toate cele 199 de imagini din catalog și le-am întins pe jos, pe toată lungimea apartamentului meu, nu mai aveam pe unde să calc. Le tot grupam și regrupam încercând să-mi imaginez cât mai exact cum avea să arate expoziția.
Multe luni mai târziu, am intrat prima dată în expoziția Brâncuși, Sele și cu mine, ghidate de entuziasmul și pasiunea Doinei fără egal. A fost atât de emoționat, eram amândouă mute. Atunci am știut că, și dacă ar fi fost să fac 10 cataloage despre expoziția asta, nu aș fi reușit să creionez în imaginație nici măcar 10% din cum m-am simțit când am văzut-o în realitate.
M.B.: Ce va fi în 2024 pentru La Două Bufnițe? Și pentru tine, dincolo de librărie?
O.D.: Săptămâna trecută, când am văzut ușa expoziției Brâncuși închizându-se, am coborât cu picioarele direct pe pământ, știind exact unde, la ce și de ce mă întorc a doua zi. Sunt conștientă că 2023 a fost o excepție de la regulă și că nu trebuie să uităm ce și cum a fost înainte. Și, mai ales, de ce a fost așa cum a fost.
Dincolo de succesul anului trecut, media realităților trăite până acum ne spune că povestea unei librării independente, a cărei cifră de afaceri este formată 95% din vânzarea de carte, e o poveste despre supraviețuire de la o lună la alta, în care sentimentul de siguranță e fragil spre inexistent. Mai ales când ne dorim să nu ne fie impuse nici cărțile pe care să le avem în oferta noastră, nici evenimentele pe care să le găzduim. Ca să spun lucrurilor pe nume, nu permitem nimănui să ne impună ceva în cadrul librăriei noastre.
Raluca și cu mine, împreună cu echipa noastră, veteranii Alex și Giulia și mai tinerele Gabi și Carina, vom face în 2024 exact ce făceam și înainte de 2023, dar altfel, mult mai altfel. Cred că dincolo de a vorbi despre ce și cum vrem să fie, e mai important să acționăm și apoi să povestim retrospectiv. Când vrei cu adevărat să faci ceva, nu vorbești despre asta, ci pur și simplu pui lucrurile în practică. Ce îmi doresc eu cel mai mult e să menținem un echilibru între ceea ce trebuie să facem și ceea ce ne place să facem. Asta pentru că, dincolo de toată pasiunea pe care o avem, viața se întâmplă și în realitate, nu doar în cărți. În același timp, în viața reală e ca în literatură atunci când o scrii: dacă te prefaci și ascunzi ceea ce ești și ceea ce simți, rezultatul iese prost.
M.B.: Cum va fi 2024 pentru Timișoara?
O.D.: Nu știu cum va fi, dar mi-ar plăcea ca Timișoara să urmeze calea pe care a pornit acum 4 ani, cu rezultate din ce în ce mai vizibile. La începutul lui ianuarie, a avut loc prima ceremonie de decernare a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Acesta i-a fost înmânat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Ei bine, exact ca acea ceremonie mi-aș dori să fie și Timișoara în cât mai multe momente posibile de acum încolo: organizată impecabil, eficient, fără timp morți, cu discursuri ferme și autentice, cu oameni care aderă la valorile europene nu doar la nivel teoretic, dar și practic.
În 2023, mare parte din Timișoara culturală a demonstrat că își poate pune în practică planurile și ideile care au țintit cât mai sus și cât mai departe. Și nu le-a pus în practică oricum, ci la un nivel înalt de profesionalism. E absolut normal ca acum să existe o perioadă de restart, apoi să ne suflecăm cu toții mânecile și să mergem mai departe cu o agendă culturală mai restrânsă, poate, la nivel cantitativ, dar la fel de valoroasă la nivel calitativ. Ca să ne putem dezvolta, e sănătos să ne dăm seama că lumea e mare și să ne măsurăm competențele la nivel european and beyond, așa cum s-a întâmplat anul trecut. E drept că încă mai există în Timișoara persoane care își măsoară excelența doar la nivel bănățean, seduse de iluzoria putere pe care ți-o conferă vecinii din scara blocului, dar nu le putea rezolva 2023 pe toate, mai există speranță și pentru 2024. Așadar, să fim optimiști!