Gentlemanul-regizor devine narator, turiștii devin actorii care spun povestea.
Dramaturga Dalnoky Reka și regizorul Philip Parr (directorul artistic al Festivalului Internațional Shakespeare din York, Marea Britanie) propun o versiune în care, cu respect față de structura textului, Pericles devine un basm cu valențe contemporane. Soarta lui Pericles, a Thaisiei (soția lui Pericles) și a Marinei (fiica lor), este greu pusă la încercare de evenimente incontrolabile (fenomene naturale sau decizii omenești). Fiecare dintre ei este o întruchipare a binelui, a generozității, a cinstei, a loialității, calități datorate unei solide educații. Înarmați cu aceste calități înfruntă nenorocirile și viața îi răsplătește cu miracole.
Philip Parr optează pentru o montare ludică. Majoritatea actorilor vor juca două sau mai multe roluri, intrând și ieșind de pe laturile scenei, luând costumele unele peste altele. Totul pare o joacă de copii, deși cu siguranță nu este. Se joacă teatru de calitate, se cântă (actorii au repetat cu profesorul de tehnică vocală Jane Steeton de la Royal Academy of Dramatic Art), se dansează, se cântă la instrumente (acordeon, chitară, fluier și alte instrumente al căror nume îmi este necunoscut), se joacă fotbal. Actorii sunt când pe scenă întruchipând personaje, când echipă tehnică, când spectatori, fără ca vreun gest sau mimică să fie lăsate la întâmplare. Pe toată durata pauzei rămân pe scenă și mănâncă împreună mere și pâine (pâinile apar pe scenă în locul grânelor pe care Pericles le oferă poporului înfometat din Tars).
Toată linia sonoră este originală (felicitări, Cari Tibor) și produsă live. Este impresionantă interpretarea scenei unei furtuni pe mare, când butoaiele de tablă (deșeuri foarte actuale pe toate continentele) devin tobe impresionante, acoperind sunetele acordeonului care în cele din urmă tace. O pânză albă și un năvod, atârnate de o parte și de alta a scenei, mișcate de actorii deveniți pentru moment echipă tehnică, aduc furtuna pe scenă, în timp ce Pericles înfruntă urgia naturii menținându-și cu dificultate echilibrul pe barca scuturată de valuri (adică 4 colegi care țin pe umeri și mișcă barca).
Spectacolul se încheie cu reîntregirea familiei lui Pericles. Thaisia și Marina, pe care le crezuse moarte, au supraviețuit în mod miraculos. La nunta Marinei, pe muzica medievală cu inflexiuni britanice, nuntașii execută un dans cu elemente coregrafice împrumutate din dansurile populare maghiare (felicitări, Anca Stoica). Parr folosește momentul pentru a regiza aplauzele.
Și amintirea se stinge. Bărbatul de pe bancă îi va privi pe turiștii curioși risipindu-se. Barca cu trupul gol a dispărut de pe țărm. Va rămâne pe bancă, până ce ultimul spectator va fi părăsit sala, sperând ca din spectacolul lui să ne rămână în minte mesajul ultimului cântec al naratorului - un mesaj de speranță și încredere în valorile morale, singurele care ne pot salva în momente de criză.
Costumele și decorul, create de Brian D. Hanlon, adaugă poveștii teme sociale contemporane globale - deșeurile, migrația, crizele economice, hobby-urile fără granițe - fotbalul, turismul, dar și caracterul atemporal al destinului uman (prin bagajele turiștilor), cu lovituri neprevăzute și reveniri miraculoase. Între regii lumii și pescarii care trăiesc de pe o zi pe alta din ceea ce pescuiesc, nu este decât o diferență vestimentară, ba uneori chiar o diferență inversă, atunci când regii naufragiați au nevoie de o haină. Calitățile și defectele omenești sunt universale, fără să țină cont de statutul social.
Pentru că este basm, personajele sunt fie total bune, fie total rele, nu tipologii umane, ci întrupări ale unor virtuți sau defecte. Pericles în viziunea lui Philip Parr devine un basm politic cu miză moralizatoare.
Ușor de înțeles, dinamic, proaspăt, viu, spectacolul își datorează calitățile fericitei întâlniri a unui concept regizoral coerent cu o echipă artistică în formă maximă. Sunt nouăsprezece actori pe scenă, toți minunați, transmițând un puternic spirit de echipă. Pe afiș numele lor sunt în ordine alfabetică, fără a lega un nume de un personaj (Afiș - Andor Arnold), contribuind și în acest mod la mesajul spectacolului. Am să trec granița acestui concept, pentru a mă referi la Jancsó Előd, actorul de 26 de ani care îl interpretează pe Pericles în tinerețe și care reușește să îmbine o remarcabilă energie cu o riguroasă seriozitate. Desigur că și spațiul pe care rolul i-l oferă îi asigură posibilitatea de a-și dovedi calitățile actoricești și vocale, dar energia pe care o transmite are un optimism care întregește conceptul regizoral.
Pericles e un spectacol de văzut, de savurat. O simfonie despre lupta între bine și rău, în care binele învinge, dirijată de un dirijor pasionat și generos. Philip Parr rămâne consecvent viziunii sale pentru un teatru incluziv, accesibil tuturor, a cărui misiune e să aducă împreună culturile lumii, dar și să ofere un loc de reflecție asupra problemelor sociale contemporane.
Vecina mea de scaun îmi spunea la pauză: ''Chiar nu îmi pot imagina un loc mai bun pentru a-mi petrece o seară de sâmbătă". Dacă basmele cu eroi pozitivi în care "cu răbdarea treci marea" încă pot încânta, înseamnă că mai există speranță.
(foto: Beliczay László)
Pericles după William Shakespeare
Regia: Philip Parr
Dramaturg: Dálnoky Réka
Scenografie: Brian D. Hanlon / Coregrafie: Anca Stoica / Compozitor: Cári Tibor
Afiș: Andor Arnold / Regia tehnică: Bálint Előd / Sufleur: Czumbil Marika
Distribuție: Aszalos Géza, Balló Helga, Bandi András Zsold, Borbély B. Emilia, Czüvek Loránd, Erdős Bálint, Éder Enikő, Jancsó Előd, Kiss Attila, Kcsárdi Levente, Lajter Márkó Ernesztó, Lőricz Rita, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Vadász Bernadett, Vajda Boróka.
Premieră: 8 martie 2024, vizionare: 9 martie 2024.