iunie 2024
Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, 2024
O tradiție foarte faină a TESZT este programarea, în fiecare ediție, a câte a unui spectacol produs de teatrele și companiile independente ale Timișoarei. La TESZT 2024, a fost vorba de Monoloagele solitudinii, pe texte de Mona Donici, în regia lui Kocsárdi Levente, producție Arte-Factum, The story of lost stories, spectacol de dans contemporan conceput și coregrafiat de Lavinia Urcan, producție Unfold Motion, și de Foamea de Charalampos Yannou, în regia Alinei Ilea, producție Teatrul Basca. Totul, în cadrul proiectului "Independent@TM - Microstagiune de teatru independent local", implementat de Asociația PROTESZT și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

În 2021, Fundația Culturală Camil Petrescu și revista Teatrul Azi au publicat antologia Dramaturgie contemporană greacă, volum care reunește 8 texte proaspete din dramaturgia elenă traduse de Claudiu Sfirschi-Lăudat. Printre ele, e de găsit Foamea, piesă scrisă în 2014 de autorul de origine cipriotă, rezident la Atena, Charalampos Yannou. Cu ocazia TESZT 2024, Foamea și-a avut premiera la sediul din Piața Traian a Teatrului Basca.

În regia Alinei Ilea, cu Ana-Maria Ursu în rolul mamei, Bogdan Spiridon în rolul tatălui Ana-Maria Cojocaru în cele al doctorului și al bunicii materne și Otniel Floruț, Foamea propune, pe repede înainte, un teatru la intersecția dintre comentariu social, absurd și comedie neagră. Ceea ce pornește ca un spectacol de replică, devine, pe măsura ce intriga gândită de Yannou se dezvoltă și obiectele de decor alese și așezate în spațiu de scenografa Sabina Reus își dezvăluie secretele și multiplele utilizări, o reprezentație de teatru fizic (coregrafia: Teo Cauș), cu multiple de mișcare, fie solitare (fiul), fie în cuplu (cei doi părinți) sau 3some (părinții și doctorul / bunica).


Ana-Maria Cojocaru e memorabilă în cele două roluri secundare (cât două subțiri țigări de foi fumate simultan!) pe care le realizează cu mare poftă și multă inspirație. Bașca în apariția perfectă mascată de final, când fiul savurează triumful carnagiului / sosirea păpicii. La rându-i, Otniel Floruț își pune la bătaie mobilitatea, elasticitatea, alura și chipu-i misterioase pentru a portretiza un fiu bizar, deopotrivă amenințător și fragil, greu spre imposibil de înțeles și anticipat. Hip-hop-ul rulz!


În rolurile protagoniștilor, Ana-Maria Ursu și Bogdan Spiridon au misie grea, asemănătoare celei a soților care se confruntă cu crizele adolescentine ale unicului lor copil în miezul unei case / unui cămin căruia scriitura lui Charalampos Yannou îi dă o aură neliniștitoare și stranie. Ca într-un film de Buñuel, cei doi par că sunt incapabili de să-și părăsească locuința pentru a presta banale cumpărături. Ca într-o piesă de Sartre, mama și tatăl par că au pierdut orice noțiune a timpului, fiind incapabili să spună cât a trecut de la ultima masă (element / pretext decisiv în logica piesei), de la ultima crimă (involuntară, se înțelege), de la ultima clipă de liniște.


Un anumit exces în repetarea folosirii anumitor mijloace, deopotrivă la nivelul rostirii, grimaselor și mișcărilor (e rost de multe bătălii în doi, inclusiv cu accente erotice) cauzează ansamblului. Atenția se pierde atunci când pe scenă sunt propuse aceleași soluții, mai ales în cazul unui spectacol care mizează mult pe ritmul accelerat și dinamica imprevizibilă. Umorul, la rându-i, are oarecum de suferit, deși, de-a lungul întregului spectacol, e rost de multiple hohote, în varii momente.

Luminile proiectate de aceeași Sabina Reus și universul sonor datorat lui Vlad Vajdovics contribuie din plin la conturarea nuanțelor de when Ionesco meets Hitchcock. Întreaga viziune a Alinei Ilea scoate excelent în evidență întretăierea aceasta improbabilă de lumi teoretic antitetice în care ne trezim, adesea, butonând televizorul ori mobilul sau ieșind pe străzile imediatului. Moarte, foame, singurătate, incapacitate de comunicare, violență (involuntară și nu prea), cuplu vraiște, familie haotică, tinerețe închisă în frigiderul sinelui, maturitate refugiată în toxicitatea unei relații în care nici sexul nu mai e ce trebuie, senioritate în pierdere de înțelepciune și prestigiu. Foamea de mâncare e un dulce pretext. Aveți ceva sens pe meniu?


(Timpul & Spațiul reprezentației: 26 mai 2024 @ Teatrul Basca din Timișoara)

(Foto: László Beliczay)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus