Eroare. Sau false friend - cum bine zic englezii, când aluneci pe prima impresie. Textul montat la Timișoara de către regizorul americano-australian Philip Parr (născut în New York, educat în Australia) pornește de la un text mai puțin cunoscut și mai mult bănuit (în privința paternității), la care este asociat și un anume George Wilkins, dramaturg și pamfletar al epocii. Oare de ce să fi simțit nevoia marele Will să se sprijine pe un (dacă nu e mult spus) coleg? Căci era ditai Shakespeare, nu vreun Alexandre Dumas-tatăl sau... Eugen Barbu - ambii celebri pentru faptul că lucrau și cu "negri". (Dacă vor sări în sus adepții nestăviliți ai corectitudinii politice, dumnealor ar trebui să știe că așa se numesc autorii din umbră, care îi "ajută" pe cei, mai mult sau mai puțin celebri, să-și conceapă operele. Ce-i drept, acum, în epoca plagiatelor și a imposturii multilateral dezvoltate, "negrii" ăștia au devenit ceva chiar prețios și prețuit. Recomand, în acest sens, un foarte bun film american ce se găsește pe Netflix: The Wife).
Deci, un text conceput la patru mâini, care împrumută mai multe capete de intrigă, foarte de succes la vremea aceea: tirania de care scapi prin fugă și noroc, naufragiul, generozitatea, rolul Divinității ascunse în faldurile coincidențelor fericite de tot felul... Găsim în el reflexe narative din Furtuna, din A XII-a noapte (cunoscută la vremea aceea ca Noaptea Regilor). Eu, mai bătrân, îmi amintesc cu plăcere și de marele spectacol montat la Teatrul Bulandra de Liviu Ciulei, pe textul lui Paul Foster, Elisabeta II. Formula teatrului în teatru, a trupei de actori care intră și ies (yes, of course) din poveste se regăsește, ca premisă, și la mister Parr. Nu l-am întrebat, dar îmi vine greu să cred că domnia sa nu a văzut spectacolul lui Ciulei al nostru, la câtă vâlvă a produs acesta și la ei, acolo. Bun, dacă nu e coincidență, atunci poate fi luat și ca reverență.
Textul, care poate părea, totuși, desuet în ziua de azi, este luat în serios și tratat într-o cheie actuală. Imprevizibilul, primejdiile și alte "surprize" mai dulci sau mai amare care-i însoțesc pe transfugii ce s-au încumetat să ia marea în piept, orice ar fi... Doar că acest Pericles, Prince of Tyre nu arată deloc a erou, ci a urgisit. El nu caută o viață mai bună, mai sigură, mai îmbelșugată, ci o viață - și atâta tot. Căci, dacă ar fi rămas acasă... Mister Parr o spune pe șleau: "Pericles este o poveste de aventuri, una cu pirați, naufragii și furtuni". Mai lesne de ajuns la sufletul și la înțelegerea unei generații pentru care a se "distra la maxim" înseamnă unicul ideal de viață. "Hey, Mister Shakespeare... odată-n piesa Cum vă place ați declarat, că lumea e o scenă și fiecare om, un actor... E-adevărat, Mister Shakespeare! Dar ce actori sunt acei ce pot... pe regi să-i joace?!" cântau actorii-personaje din montarea lui Ciulei. Adoptând această formulă convențională, regizorul face din John Gower (un cunoscut poet medieval englez), raisoneur-ul piesei. Dar nu unul precum bufonul Feste, din A XII-a noapte, cinic și sarcastic - ci un umanist lucid, echilibrat și cald. Intervențiile sale nu au aerul că dirijează, ci doar înțeleg și explică trama. Cu bunăvoință, cu moderație înțelepciune și iubire. Grație partiturii generoase, Kocsardi Levente iese în evidență dintr-un ansamblu actoricesc omogen și evident dedicat prestației scenice. Mesajul său, de călăuză investită cu purtarea luminii, vine să sublinieze faptul că "Este o poveste, dar gândiți-vă mai adânc la ce vrea să spună, treceți dincolo de aparențe".
Interludiile muzicale (cu muzicanții la vedere) sau intervențiile explicativ-moralizatoare, venid dinspre teatrul antic, adâncesc dimensiunea pedagogică. Împlinirea spectacolului se datorează, deopotrivă, și unei scenografii în care convenționalul se îngemănează cu inventivitatea, spre meritul lui Brian D. Hanton. Coregrafia Ancăi Stoica și tabloul luminilor, asigurat de Dorian Bolca vin să potențeze atmosfera unei povești frumos spuse, bine articulate și excelent susținute de echipa artistică. Nu poți spune că ar fi un spectacol măreț, copleșitor sau de vreo originalitate nemaivăzută. Dar este, cu siguranță, unul agreabil.
(foto: Beliczay László)