O limită mereu precară - Jérusalems, le syndrome borderline / Jerusalem(s) Borderline Syndrome la One World Romania, 2024

Doar 64 de minute măsoară acest documentar al regizorului israelian Eyal Sivan. Adică puțin peste o oră, timp în care omul prezintă Jerusalemul (ca la mama-acasă) descoperit, investigat și filmat de el. O privire critic-reflexivă, sărind cu eleganță și curaj peste tabu-urile atât de frecvente în cultura locului - cea religioasă, ideologică sau comercială. Cineastul este școlit cinematografic în Franța (da, dar și Ayatolahul Khomeini tot acolo dospise), aducând cu sine, în meserie, o dezinvoltură adânc și acid scrutătoare.

Abordând Jerusalim(ele) de azi, marcat(e) de acest sindrom al limitei / frontierei / marginii, cineastul născut pe Pământul Sfânt își ia nasul și aparatul la purtare fără complexe, fără prejudecăți... dar, mai cu seamă, fără nici o urmă de timiditate ori corectitudine iudeo-politică. Alunecarea spre ficțiune este doar părelnică, ea însemnând mai degrabă o doză aparte de reflexivitate - efect salutar al lucidității și maturității în gândire. Bun prieten cu montajul, el adună, răsucește și exprimă o meta-realitate; uneori ridicolă, ori stupidă (bilețelele îndesate în crăpăturile de la Zidul Plângerii) alteori duioasă ori crudă, primejdioasă sau comică. Forța de semnificare a demersului său mai curând eseistic, nu pregetă să alăture femeia cu sânii de aur (ca niște cupole de Templu?) de cărnurile unei măcelării de tip kacher / halal, desigur.

Isteria turistică este surprinsă cu delicatețe, subtilitate și umor, dar și fără milă. Vânzoleala veneticilor, ghidați profi, se combină și ne-asortează, (mi)tocănește cu amestecul mereu inflamabil de drept (sau stâng?) credincioși. Unii au ce arăta. Ceilalți: ce vedea, se minuna, cumpăra, fotografia... Sacralitate, tradiție? Cică... Chit că, azi, nu mai puțin de cinci opriri de pe Via Dolorosa au fost integrate Marelui Bazar; căci, la Jerusalem(urile) atât de (de)limitate, și Templul, și Moscheea, și credințele, și ura, și speranța, și fariseismul sunt una mai mare și mai trainică decât alta - să nu ne facem iluzii. Sau, dacă le vrem neapărat, e treaba noastră.

Eyal Sivan face tot ce ține de el ca să ne spulbere multe dintre miturile, iluziile, clișeele mai noi sau mai vechi decât lumea. Și din nou, veritabil leitmotiv, femeia cu sânii (chipurile) de aur, un fel de matrice a lumii în care trăim. Vai mama noastră! Nimic feciorelnic, cu atât mai puțin cast. Doar o atracție volăptoasă, rubensian-felliniană, bună de sucit mințile celor cărora le face, a pierzanie, cu ochiul, asemeni colegelor din vitrinele border(line)urilor din Amsterdam Red Light District. Și iarăși copii cu măști de clovni, mânuind musai arme automate - chiar dacă încă de jucărie. Și iarăși musulmani, evrei și creștini rugându-se în gura cât mai mare. Totul la umbra soldaților israelieni cu arme deloc de jucărie, care păzesc, cât de cât, liniștea atât de fragilă.

Dar... ce știe pruncul acela care bântuie ulițele înguste și aglomerate? Matricea lumii tri-credincioase î(ț)i zâmbește amăgitor, amețitor și atrăgător (Hai, vino! Sunt fierbinte!) aurită și, mai ales, aiurită din fereastra ei. Asta ca să nu mai vezi - or să nu dai mai multă atenție decât merită - hainelor albe ale musulmanilor, celor negre ale evreilor ultra-religioși și celor la fel de negre, dar împopoțonate cu dichisul odăjdiilor, ale procesiunii de prelați creștin-ortodocși. Of, Doamne... unde ești, Doamne? Toți te caută, se fudulesc că te-au găsit și sunt gata să se omoare între ei, pe chestia asta. Poate că El s-o fi răzgândit să mai construiască faimosul Turn Babel. Și atunci, a lăsat, cu de la sine putere, Jerusalim(urile) celor trei confesiuni năpăstuite să conviețuiască, acolo în buricul lumii religioase. Să se bănuiască și disprețuiască, să se încaiere sau chiar măcelărească, în numele unui Dumnezeu atot-știutor, care n-a prevăzut asta. Sau...?!