martie 2024
Festivalul de Film Documentar One World România, 2024
Contrar greșitei prezentări de pe site-ul festivalului One World Romania, 2024, filmul Šutnja razuma / Tăcerea rațiunii de Kumjana Novakova este numit de autoare drept "o cercetare performativă" și nu un documentar deoarece se bazează pe documente vizuale de arhivă și pe depoziții testimoniale audio, nu pe filmări contemporane realizate de regizoarea din Macedonia de Nord. Filmul nu redă interviuri luate în mod direct, în epoca realizării documentarului, ci pune laolaltă înregistrări din trecutul de acum trei decenii. Materialele sunt colecționate, ordonate și documentate cu săgeți, numere și markere.

Este o cercetare întreprinsă asupra bornei de hotar constituită, în materie judiciară, de noțiunea "violului în masă". Aceasta a desemnat o nouă formă de viol, necunoscută până în 1992 când a început a fi comisă (nefiind nici măcar imaginată până în secolul 21), fiind cu oroare descoperită și judecată la Haga. Dar, mai întâi, a trebuit descifrată în dimensiunile și urmările ei, constatându-se că era mai mult decât un viol și mai grav decât o faptă de război (deși, în final, după trecerea timpului și nenumăratele căi de atac, a primit pedeapsa comună aplicată unui viol).


Violul în masă a reprezentat nu doar o macabră inovație tehnică în materia infracțiunilor sexuale, cu care doar răpirea sabinelor se mai asemăna (chiar și aceea, doar sub raport mitologic), ci și o noutate tehnică în materie penală internațională. S-a reușit, urmare a celor petrecute în masă, la Foča, în Bosnia, incriminarea acestei noi fapte ca infracțiune împotriva umanității, nu doar ca infracțiune de război. Mult mai grava încadrare juridică avea darul de a spori responsabilitatea penală și represiunea publică a faptei, acum dictată în numele întregii umanități ultragiate. Aceasta a fost tema cercetării vizuale, bazată pe documente audio-vizuale, de unde și denumirea de "performativă".

Sub raportul laturii materiale, violul în masă s-a dovedit a fi violul săvârșit metodic și programatic, nu doar în lagăre de concentrare special destinate asaltului sexual (cazărmi, blocuri de apartamente, hoteluri, chiar și școli ocupate de trupe paramilitare), ci și destinat unui scop calificat: cel al procreării de noi copii, necircumciși, botezați în religia ortodoxă a violatorilor, la care și victimele erau convertite cu forța. Din acest motiv, numărul și identitatea violatorilor nu erau relevante, suficientă fiind religia lor (pravoslavnică), religia victimei (musulmană) și numărul de violuri (cât mai mare). Violatorilor li se impunea o cadență susținută a impietății sexuale, ajungând până la tortură și bestialitate, la o scară similară genocidului comis împotriva evreilor și rromilor (cu care paralela se face prin titlu, inclusiv).

Tăcerea rațiunii se referă la banalitatea răului, aceeași care ocazionează suspendarea (tăcerea) rațiunii. Titlul exprimă tocmai tăcerea, nicidecum opusul, așa cum se afirmă - din nou greșit - pe site-ul festivalului. Ca dovadă, filmul este așezat, încă de la început, sub semnul unui citat al Hannei Arendt, folosit de aceasta din urmă în disputa sa cu Karl Jaspers în jurul formulei "banalității răului", singura prin care filozoafa își putea explica Holocaustul, în timpul procesului lui Eichmann. Paralela dintre genocid (ucidere în masă) și viol în masă (în scop procreativ) este făcută pentru a sublinia aceeași intenție. Teroarea sexuală poate fi și ea genocidară, mai ales când substratul este legat tot de etnie, origine, rasă. Altfel spus, violul în masă este genocidar, deoarece vizează puritatea etnică. Nașterea de copii cu asemenea scop forțat este o crimă împotriva umanității.

Sub raport etnic, femeile bosniace sunt tot slave, dar de religie musulmană (formală), într-un mod care a ajuns, în timp, să determine o nouă etnie: cea bosniacă. Mutația de la religie la etnie a fost accentuată, treptat, de frustrarea naționalistă a sârbilor creștini, care s-au considerat trădați de coreligionarii lor de acum cinci sute de ani, în epoca Imperiului Otoman. Sub flagelul naționalismului (susținut inclusiv prin mituri literare de secol XIX, precum cel din poemul epic Coroana de munte al conducătorului teocrat Petru al II-lea), ca și sub duhul fanatismului religios care cuprinsese popoarele fostei Iugoslavii după căderea comunismului, creștinii ortodocși au găsit de cuviință să se răzbune, la a cincizecea generație, pe quisling-ii lor etnici. Nu întâmplător, bosniacii erau numiți "turci" de către sârbi. Fanaticilor le-a cășunat, pur și simplu, pe conaționalii lor. De aici marea surpriză a musulmanilor când s-au trezit atacați. Totul s-a petrecut peste noapte, așa cum o spun și vocile filmului. Capetele politice înfierbântate au dat ordin de reînnoire a etniei bosniace cu o nouă generație de copii, de această dată botezați. Pentru acest scop etnic, premeditat, aveau nevoie de mame. Chiar și victimele percepeau râvna violatorilor, care violau răniți și bandajați.

Sârbii lui Milošević, Karađić și Mladić erau supărați pe toți, inclusiv pe croați - pe aceștia din urmă, pentru epurarea etnică din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Și împotriva albanezilor din Kosovo aveau sârbii un dinte iar cele petrecute la Kossovopolje, în 1389, încă le stârneau amintiri dureroase (în raport cu "turcii" bosniaci, inclusiv). Totuși, în raport cu nicio altă etnie nu au practicat violul în masă, așa cum au făcut-o în raport cu femeile din Bosnia. De aici, sensul cercetării performative, deslușirea fiind scopul acesteia.

Având în vedere scopul procreativ premeditat, violul se comitea asupra oricărui grup de femei bosniace, de orice batalion de bărbați sârbi sau muntenegreni. Lagărele de viol erau destinate nu morții, precum cele naziste, ci opusului. În scopul procreării erau concentrate acolo sclavele sexuale. În acest complicat context, a fost pentru prima dată codificată, la nivel internațional, infracțiunea de viol în masă, ea fiind condamnată drept crimă împotriva umanității, departajată de crima de război sau de fapta îndreptată împotriva integrității sexuale.

Trupul victimelor musulmane se vedea nu doar pedepsit pentru vina religioasă a înaintașilor, de a se fi "turcit" în urmă cu 5 secole abandonându-și religia creștină (ortodoxă), dar era luat ca veritabil teritoriu de luptă și folosit ca aparat biologic destinat fertilizării forțate cu sămânța violatorului. În felul acesta, nu doar că era răzbunată "trădarea" strămoșilor, dar apărea o generație nouă, pură sub raport etnic. Se urmărea o reconvertire prin viol, un restitutio in integrum în materie religioasă, ceva ce nu se mai auzise, nici nu se mai concepuse. Despre copiii rezultați din acestea violuri s-au făcut alte filme (Grbavica, 2006, de Jasmila Žnanić) și documentare (inclusiv despre marginalizarea acestor copii, mai târziu, în cadrul societății bosniace). Odată restaurată pacea, după acordul de la Dayton, din 1995, societatea bosniacă îi va respinge pe copiii rezultați din violuri, văzuți ca descendenți ai violatorilor. Ciclul urii și al prejudecăților etnice pare a fi infinit în această parte de lume, în care doar integrarea europeană poate să mai salveze ceva, prin egalitarismul ei.

O altă gravă eroare a textului de prezentare a filmului, pe site-ul festivalului, este de a susține că femeile erau transferate "partizanilor muntenegreni" pentru a fi violate. Este o formulare care denotă nu doar o crasă necunoaștere a noțiunii istorice de "partizan" (confundată, probabil, cu localitatea Partizan, menționată în film, loc în care violurile în masă aveau loc), dar și o confuzie insultătoare pentru partizani (luptători antinaziști în timpul celui de-al doilea Război Mondial), opuși luptătorilor din trupele paramilitare naționaliste, fidele politicii de epurare etnică. Dimpotrivă, partizanii erau comuniști, internaționaliști, etnia fiindu-le indiferentă, la fel ca și apartenența religioasă. Partizanii au fost, prin excelență, muntenegreni, dar nu se pot confunda niciodată cu naționaliștii, fie și cu naționaliștii muntenegreni, care abundau - nici cu cei din timpul celui de-al doilea Război Mondial (cetnicii), nici cu cei din 1992, din trupele paramilitare. E o distincție importantă. Partizan și paramilitar sunt două noțiuni diferite.

Filmul este cutremurător. Selecția de imagini de epocă arată un peisaj arhitectural brutalist (asemănător celui românesc), desfigurat de război. Pe ușile lagărelor în care erau duse miile de victime erau gravate însemnele religioase specifice: tetragrama slavă cu cei patru C, cu simbolistica ei naționalist-religioasă sârbă, asemănătoare svasticii naziste. În numele acestei tetragrame au fost violate în masă femeile din Bosnia, între 1992-1995. Cazuistica din Foča a adăugat o faptă nouă în nomenclatorul ororilor omenești, comise pe suprafața acestui pământ, în această viață. Filmul se referă la această tristă omologare.


Descarcă catalogul One World Romania 2024 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus