Fructul politic - Jaffa, The Orange's Clockwork la One World Romania, 2024

Jaffa, The Orange's Clockwork / Jaffa, portocala mecanică investighează o poveste de proprietate industrială, cu conotații politice (de război, inclusiv). Portocala de Jaffa este o denumire de origine (un brand, în sensul larg al termenului), inițial palestiniană, ulterior uzurpată de poporul evreu. Acesta din urmă și-a însușit nu doar terenurile, livezile, know-how-ul cultivării și exportării acestor fructe, dar și originea produsului, transformând portocala (inițial cultivată cu mare știință de palestinieni) în brand național israelian. Totul a funcționat, ulterior, doar în favoarea israelienilor, până când livezile de portocali au fost rase de pe fața pământului de către aceștia și, în bună tradiție cehoviană, în locul portocalilor au apărut vilele.


Poporul evreu s-a comportat cu moștenirea palestiniană precum Ermolai Alekseevici Lopahin cu livada de vișini. Ce este mai trist este că a șters din memoria colectivă israeliană chiar și întâietatea arabă a cultivării pomului cu "mere de aur" (traducerea numelui dat acestui fruct, în ebraică). Identitatea palestiniană s-a construit în jurul "mărului de aur", până când, în numele eficienței imobiliare, epoca portocalei de Jaffa a apus. Jaffa însăși a devenit un cartier al Tel Avivului, reconstruit după alte criterii, în urma bombardării orașului, în 1948. Arabii au pornit în exil și nu s-au mai întors.

Toată istoria Orientului Mijlociu încape într-o portocală - și, poate, chiar istoria întregii lumi, căci tărâmul biblic este cel mai fotografiat loc din lume, iar istoria conflictelor din această regiune a coincis cu începuturile fotografiei (prima fotografie a fost realizată în Palestina în 1840, la doar un an de la momentul în care metoda lui Daguerre de expunere și de procesare post-expunere a fost făcută publică). În epoca imaginii - care s-a tot derulat, de atunci - cel mai bun artefact nu putea fi decât cel vizual. Așa se face că istoria portocalei de Jaffa, ca și a denumirii de origine în care s-a transformat acest produs, pot fi urmărite pe baza modului de redare a imaginii fructului, de-a lungul timpului. Iconografia portocalei este comentată, cu explicații bine punctate, de artiști vizuali ai ambelor popoare. Opiniile lor sunt convergente, chiar și în privința portocalei de război. Urmărim, alături de ei, iconografia istorică a portocalei de Jaffa, în derularea epocilor artistice, de la realismul socialist la pop-art și benzile desenate. Explicațiile istoricilor de artă sunt completate de cele ale istoricilor, care adaugă acestei povești de brand și o dimensiune politică. Dintre discursurile istoricilor, se remarcă al aceluia care îndrăznește să spună că, între colonialism și sionism, preferabil pentru Palestina ar fi fost colonialismul, cu toate neajunsurile și abuzurile sistemului său parazitar, deoarece era permeabil cu indigenii, în timp ce celălalt practica epurarea etnică în raporturile de muncă. Arabii nu au mai încăput.

În 2009, când a fost filmat documentarul, încă mai existau israelieni și palestinieni care depuneau mărturie despre fericitele vremuri ale muncii împreună și ale timpurilor când evreii erau ghidați și sprijiniți de arabi în exploatarea livezilor. Este singurul context în care discursul de stânga menționează colonialismul în termeni laudativi, cu precizarea suplimentară din partea unui alt istoric, care susține că acest tip de exploatare a fost chiar dorit de băștinașii arabi, pentru pasul către modernitate.

Documentarul lui Eyan Sivan restaurează, în conștiința colectivă, sorgintea denumirii de origine care este portocala de Jaffa și recuperează istoria cultivării ei, inclusiv a denumirii sale, aceeași și în limba română.