mai 2006
Într-o parte din lume războiul e parte din viaţă. Acolo unde mitraliera e un accesoriu obişnuit - indispensabil, nu e timp de filosofie. Hamlet din Israel acţionează lucid, rapid, urmare firească a furiei care îl cuprinde. Are de rezolvat o problemă politică. Are de rezolvat un conflict cu părinţii. Şi rezolvă. Direct, sigur, hotărât. După sute de ani de indecizie, Hamlet tranşează situaţia fără echivoc. E un om al zilelor noastre. Hamlet s-a întors.



Trei lucruri reuşeşte excepţional spectacolul Teatrului Cameri din Tel Aviv:

Unul este traducerea alertă, ritmată, din care dispare nehotărârea hamletiană în lungile monoloage pur filosofice, fără a afecta în vreun fel substanţa textului. Traducerea permite astfel realizarea unui spectacol modern care şterge 400 de ani de praf aşezat pe piesa lui Shakespeare şi îl face pe Hamlet, contemporanul nostru.

O altă reuşită este exploatarea totală a spaţiului de joc, cu schimbarea perspectivei spectatorului care devine cu adevărat martor al poveştii. Publicul aşezat pe scaune rotative pe scenă poate urmări oriunde jocul actorilor. Se joacă pe toate lateralele scenei, unde sunt plasate spaţiile intime ca dormitorul reginei sau cel al Ofeliei, dar şi tronul sau pădurea, se joacă printre spectatori, acolo unde este culoarul din sala tronului.



În fine, perla spectacolului este tânărul actor Itay Tiran, 26 de ani, interpretul lui Hamlet. Se zice că "Hamlet" fără un bun Hamlet nu e spectacol. Dificultatea rolului constă de altfel în inconsistenţa personajului. Nu are coerenţă, nici substanţă astfel că rămâne în sarcina interpretului să îi găsească esenţa. Şi Itay Tiran o găseşte în normalitatea unui tânăr de astăzi. Magnetic, dinamic, reţinut-furios, fiţos-ironic, Hamlet este un adolescent rebel care are probleme cu părinţii. Actorul decantează trei stări, a revoltei continue, a nevoii de sancţiune prin acţiune şi a mofturelii pubere, cinice, cu care îi tratează pe toţi, fără excepţie. Hamlet nu face pe nebunul, e doar un adolescent care ia la mişto tot ce mişcă, cu o ironie totală la nivelul limbajului, dar şi a mimicii, a gesturilor şi a muzicii. Talent dramatic excepţional, dublat de aptitutini muzicale ieşite din comun (cântă la pian cu virtuozitate Mozart, Bizet, Beethoven), abilităţi coregrafice şi condiţie fizică excelentă, Itay Tiran e noul James Dean din Israel. El dă personajului shakespearian firescul unui new kid on the block, cum l-a numit presa din Israel. Gesturile îi vin actorului cu naturaleţe. Tiran nu pare a face nici un efort să joace, el este Hamlet, regizorul incontestabil al Cursei de şoareci, care acompaniază la pian pasional şi ironic cea mai interesantă montare coregrafică a piesei din piesă în care regina e o nimfomană cucerită de asasinul soţului chiar la priveghi.

Proximitatea morţii e excitantă. Ofelia, femeia-copil, fragilă, inocentă, cedează când reperele ei, încă nefundamentate, îi sunt spulberate. Găseşte vinovatul pentru pierderea tatălui şi a iubitului, războiul, dar nu găseşte şi ieşirea din criză. Deprimată, Ofelia îşi pierde echilibrul ca balerina stricată din cutiuţele muzicale. Nebunia e cu tâlc căci Ofelia împarte gloanţele de la mitraliera lui Laertes pe post de flori de nu-mă-uita.



Abil, alunecos, gargarist, carismatic, Claudius atacă şi zâmbeşte mereu, fără să piardă vreodată controlul. Când totul se năruie are capacitatea de a încerca o ultimă stratagemă, agită steagul alb într-o tentativă grotescă de a se salva. Cu alura impecabilă a unui manager de companie multinaţională, Claudius e singurul nebun din spectacol. Îl îmbrăţişează pe Hamlet într-un regal gest de iertare doar pentru a avea ocazia să-l lovească. Ieşirile lui la tribună, cu discursuri incendiatoare tuşează oratoria lui Hitler. Claudius va muri înecat în propria beţie de putere, cu microfonul înfipt în gât. Are chipul maiestăţii şi esenţa monstruozităţii.

Chiar dacă nu-i reuşeşte în adâncime redarea dezechilibrului interior al reginei, distribuirea Sarei von Schwartze în rolul Gertrude face parte dintr-un desen regizoral perfect. Actriţa are o senzualitate matură care îi dezvăluie natura pasională şi, în acelaşi timp, este retrasă, slabă, neimportantă în intriga politică. Nu are niciodată nici un cuvânt de spus, martoră la punerea la cale a uciderii lui Hamlet, nu are curajul să reacţioneze. Gertrude are doar masca puterii.

Polonius, excelent portretizat ca majordom regal, Laertes, înrolat din teribilism în armată şi Fortinbras, un militar rudimentar care se instalează fără scrupule cuceritor a încă unui teritoriu, dînd cu indiferenţă la o parte leşul lui Hamlet de pe tron, sunt însemnele unei lumi în care viaţa se hrăneşte din război. E Israel şi e lumea întreagă, ameninţată de terorismul universal.

1 comentariu

  • Bravo
    gristo, 09.05.2010, 11:37

    Bravo, Oana, esti super tare. Imi plac cronicile tale, analogiile cu filme, carti sau alte spectacole. Esti cultivata si dezinvolta. Imi place. :)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus