Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional Shakespeare 2006

Trepăduşi cu muşchi şi logoree - Troilus şi Cresida


Cultura, mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E clar, războiul troian bălteşte în inima balcanismului. Cu o zi înainte de marea luptă, Hector merge în tabăra adversă, în vizită pe la duşmani şi când mi ţi se întinde un planşeu peste linia de demarcaţie între cele două zone inamice (lanţul de chiuvete cazone al lui Helmut Sturmer), odată dau năvală navetele de băutură şi sacii cu mâncare. Până a doua zi, la programul de luptă, marii conducători militari pot să se facă pulbere. Curat balcanism, curat Purcărete, chiar dacă spectacolul văzut în cadrul Festivalului "Shakespeare" a fost performat de actorii Teatrului "Katona Jozsef" din Budapesta. Laitmotivele regizorului sunt binecunoscute: aceiaşi bătrânei devitalizaţi, dar răi şi de o umanitate pestilenţială, cu bastonaşe albe, acelaşi dans caricatural, de grup, al mirmidonilor, un fel de fete de la Căpâlna ridiculizate, paturi de spital, măşti care ironizează, o Elenă bandajată din cap până în picioare, o actorie cât mai albă, filmică, fără sute de nuanţe şi aşa mai departe. Şi, evident, aceeaşi temă predilectă pentru "simţul enorm şi văzul monstruos" al lui Purcărete: alunecarea ethosului în deriziune. Consecinţe grave - dezumanizare 100%. Fără mare legătură cu războiul! Silviu Purcărete face un nou spectacol despre patologia idealurilor (cavalerism, curtoazie, demnitate, iubire neîntinată, onoare, generozitate); toate virtuţile şi reperele de stabilitate morală ale lumii se maculează.

Două sunt personajele emblematice pentru nivelul lamentabil de umanitate şi pentru ethosul lumii moderne, acţionând în pereche simetrică: Pandarus şi Thersit. Tipul e de găsit pe tot globul, de aceea regizorul decupează câte un reprezentant în fiecare tabără. Cei doi sunt campionii eroziunii oricărei idei nobile. Ambii ocupă locul de mediatori, vehiculează idei, manipulează vorbe. Buni comunicatori, în parcursul lor de lichele universale, diluează cuvintele prin deasa folosire, le terfelesc prin multele minciuni, le sleiesc de sensuri. Pentru tipul acesta de lătură umană, cu locvacitate de nestăpânit, cuvintele nu mai exprimă nimic altceva decât cuvinte. "Vorbe, vorbe, vorbe!" Cei doi chibiţi ai războiului, ai fanfaronadei şi ai matrapazlâcurilor devin exemplari pentru neîncrederea generalizată, pentru tratarea peiorativă a speciei OM, pentru considerarea fiecărui Celălalt o treaptă inferioară sieşi. Inferioară faţă de cel ce-şi codoşeşte nepoata de dragul codoşlâcului sau faţă de cel ce acceptă umilinţe teribile (bătăi, scuipat, batjocură) cu zâmbete răutăcioase. Cei doi netrebnici, trepăduşi cu logoree, sunt laitmotivul lumii imaginate de Purcărete la fiecare spectacol. Cum existenţa nu li se întemeiază pe nici un ideal, cum orice nivel secund care să valideze sau să invalideze gesturile omenirii a fost eradicat, cum doctrina băşcăliei şi a micului profit le ţine loc de reper ultim, nimic nu pătrunde până la limita de umilire a acestor nătărăi.

Ceea ce-i atrage atenţia lui Purcărete din civilizaţia elenă - întocmai ca în descripţia lovinesciană a lui Ahile, model pentru "mutaţia valorilor estetice" -, e doar masculinitatea fanfaronardă. Ahile, Aiax şi, rând pe rând, toţi comandanţii greci sunt postere ale manipulării orgoliilor şi inflamării creierilor. Întru totul scutiţi de obişnuinţa gândirii şi analizei cu instrumente proprii, imaginea lor e filă din manualul agenturilor de tot felul de a declanşa războaie interetnice, religioase sau de orice natură. Capetele unei asemenea lumi, oricât de agile şi înzestrate mental, sunt pe potriva sa. Ulise şi Nestor modelează universul războiului şi ajută evenimentele să se întâmple, iar universul se reflectă în ei. Pe scala dintre masculinitatea fanfaronardă nepotenţată, acum fără obiect, a lui Nestor bătrân, şi calmul puterii şi al gândirii care se bizuie pe sine, al lui Ulise, toate personajele manifestă un primitivism funciar, eliminând programatic generozitatea. Orizontul, ca şi iubirea, le sunt înguste, idealurile refuză să se întemeieze. Chiar şi în dragoste. Toţi participă cu nonşalanţă la sărutul de grup al maculării Cresidei, deţinătoarea schemelor prestabilite şi strategiilor de a prinde şi fixa obsesiile bărbatului. Doar Ulise (cu jocul subtil al lui Karoly Hajduk), apt să genereze infatuări belicoase în căpetenii, manipulează situaţii şi cuvinte care pun în mişcare universurile în bărbatul dorit (Troilus, în interpretarea fină a lui Tamas Keresztes).

Cu un decalaj de neînţeles între placiditatea şi ritmul monoton al părţii întâi şi opulenţa de întâmplări şi luxurianţa imaginativă din partea a doua, Silviu Purcărete creează un puzzle din laitmotivele sale consacrate, alături de scene ingenioase, distincte, multe dintre ele consumându-se la nivelul poantei, care converg mai degrabă către un background uşor recognoscibil decât către sensuri unificatoare. Umorul, soluţiile inteligente, forţa de a construi vizual omniprezentul halou al deriziunii rămân marile sale atuuri şi în acest spectacol.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional Shakespeare 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 All you need is bossa nova love - A douăsprezecea noapte, Oana Stoica
 Nu cred în natura evanghelică a textului (Silviu Purcărete) - Troilus şi Cresida, Andreea Dumitru
 Hamlet vitaminizat, Cristina Rusiecki
 Catharsisul - o categorie uitată? - Poveste de iarnă, Cristina Rusiecki
 Cu degetul pe trăgaci - Hamlet, Magdalena Boiangiu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional Shakespeare 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer