Lecțiile Blagăi sunt de două feluri: cele pe care le oferă și cele pe care le primește. Blaga Naumova dă lecții de limbă bulgară emigranților poposiți în Bulgaria, din zonele de război, necesare acestora pentru obținerea cetățeniei bulgare (& europene). Meditațiile private îi rotunjesc profesoarei mica pensie căpătată după o viață de muncă, la cel mai înalt nivel, în sistemul public de educație. Locuiește singură, într-un apartament cu vedere către spectaculosul monument din Shumen, acela care celebrează, de la înălțimea celor 1.300 de trepte, întemeierea Bulgariei, în anul 1300. Traiul Blagăi este modest, iar singurătatea îi este întreruptă doar de episoadele de socializare din timpul orelor de bulgară, predate în propriul apartament. Locuiește singură, fiul câștigându-și existența peste Ocean, la fel ca mulți alții. Filmul Urotcite na Blaga / Blaga's Lessons dezvăluie, de altfel, o țară pustiită și depopulată, în care însingurata Blaga deambulează prin zone părăsite, cu o scăzută densitate de suflete.
Lecțiile pe care Blaga le primește sunt lecții de infractoare, deși într-o bună măsură și de reconversie profesională. În chip revelator, după o viață de reguli și norme (gramaticale, mai ales), ocupațiile ilegale par singurele salvatoare, la bătrânețe, în abandonata Bulgarie. Deși recurge la noile metode din constrângere financiară, faptul că, în final, scapă nepedepsită, arată că iconoclasmul și neortodoxia sunt soluții viabile. Filmul se dorește unul în care bătrâna Blaga își ucide, fără să clipească, propriul Raskolnikov, înainte ca el să o ucidă pe ea. Se descurcă perfect.
Declicul transformării Blagăi în Ma Barker este financiar. Nevoile încep să o împresoare din momentul în care protagonista cade în cursa unei escrocherii telefonice, care o pune să își îndese toți banii din locuință într-o sacoșă și să-i arunce pe geam, în mâinile unui presupus polițist, aflat la parter. Blaga dă crezare vocii din telefon și temerii că doar astfel poate fi protejată de o imaginară tâlhărie îndreptată împotriva sa. Ca soție de polițist, cu respect față de autoritate, Blaga nu pune la îndoială titulatura de gabor, atunci când aceasta îi este răstită prin telefon. Ea însăși este o profesoară severă, autoritară și dură, o grammar nazi în cel mai atroce sens al termenului, care nu își controlează tonul și umorile. Nu cedează însă atunci când se trezește lipsită banii puși deoparte pentru monumentul funerar al soțului defunct. Adevărata poliție nu reușește să o ajute să prindă hoții și să își recupereze paguba. Dimpotrivă, neimplicata instituție îi furnizează chiar know-how-ul operațiunii de escrocare. Ambiționată de periclitarea visului său de ctitor funerar, Blaga se transformă într-o îndrăzneață practicantă a tâlhăriei. Subiectul ar fi fost unul de comedie tarantiniană, dar abordarea - nu.
Ideea ctitoririi monumentului funerar al soțului rămâne singurul mobil al viitoarelor ei fapte de Robin Hood. Cum mijloacele legale de obținere a banilor îi oferă Blagăi fonduri cât se poate de străvezii, femeia devine ea însăși o răufăcătoare, practicând briganderia pe pielea altor vârstnici, naivi ca și ea.
Pe așa o ploaie de sacoșe cu bani aruncate pe fereastră, de către vârstnicii bulgari, nu ne putem decât imagina rețeaua latentă de infractori dintr-un stat cu o populație tot mai scăzută și îmbătrânită. Cu cât mai seniori, cu atât mai periculoși devin oamenii. Potrivit scenariului filmului, Bulgaria este o țară de-a dreptul prosperă, în care oamenii țin banii la saltea, în care fișicurile cu bani înfloresc în cer și cad pe sub balcoane, precum perele coapte, din copac. Într-un asemenea ținut, al bogatelor aluviuni financiare, se pot găsi soluții chiar și pentru cei care locuiesc la parter, ca și conducte pentru lichiditățile celor din subsol, sufocați de bancnote. Poliția ar trebui să fie tot mai vigilentă cu bătrânii, paraplegicii și pensionarii pentru caz de invaliditate. Codrul balcanic se poate metamorfoza oricând în junglă, una prin care mișună briganzi pensionari și bătrânici cumsecade devenite, brusc, pantere.
Lovitură după lovitură, nenorocirea abătută la vârsta senectuții asupra profesoarei cu coc, obsedată doar de gramatica limbii bulgare, se dovedește rețeta unei afaceri de succes, din care victima iese în uriaș profit, cu o fortificată imagine de sine și cu o alcoolemie tot mai ridicată, căci sticla de rachiu din vitrina sufrageriei e sărutată după fiecare operațiune, pe măsura creșterii nivelului adrenalinei. Blaga se adapă din țuică ca din apa vieții, devenind o războinică Xena și ratând, în final, comedia, căci devine o banală ticăloasă și o lașă oarecare, grijuliu strecurată din colțul unui strâns qui pro quo, pentru a scăpa cu viață din mâinile rakeților răzbunători. În locul ei, cade pradă eleva sa, refugiată în Bulgaria din ușuratice rațiuni de pace și securitate fizică. Așa se întâmplă când emigrezi fără să iei în calcul media înaintată de vârstă a populației, știut fiind că în orice pensionar zace un haiduc, la coada fiecărui supermarket.
La fel ca în celălalt film cu valențe turistice, al lui Stefan Komandarev, Svetat e golyam i spasenie debne otvsyakade / The World Is Big and Salvation Lurks Around the Corner, în care traversăm Bulgaria pe motocicletă, alături de Miki Manojlovic (fostul protagonist al producțiilor kusturiene), în acesta nu ne rămâne decât să admirăm deja pomenitul monument din Shumen, cel mai mare din Balcani și cel mai grandios în materie de realism socialist, aparținând epocii comuniste, chiar dacă edificiul este de factură naționalistă, prin componenta sa estetică, bizantin-războinică.