Apare aici, foarte delicat exprimată, ideea de cultură în sens de germinație și rodire. Femeia, în toate ipostazele ei dureroase (iubire, naștere, moarte), pe care este obligată să le străbată. Destin? Fără el, cam nimic din ce este uman nu pare a avea vreun rost. Slăbiciuni? Erori? Da, poate... Poate chiar mai mult de-atât. Dar și dubii, temeri, duioșie, curaj, sacrificiu. Oximoronul fragilității indestructibile, al delicateței, parcă, de granit. Maria (nume generic, dar nu de la Sfânta Fecioară, ci de la Maria Magdalena) își asumă măreția simplității, a efortului generos și a unei singurătăți aproape fără cusur. Când apare, totuși, acel cusur... totul se schimbă fundamental în existența ei socială. Filmul curge calm, lent, adânc, asemeni râului aparent molcom (totuși primejdios, atât la suprafață, cât și în adâncurile sale) dar a cărui traversare înseamnă trecerea în altă lume. A scăpării... a izbăvirii? Oarecum. Mai curând a împlinirii prin maternitate... fie ea și neașteptată, întâmplătoare, perturbatoare. O sarcină simbolică, prin intermediul căreia Divinitatea (căci Hazard-ul sună nepotrivit, în contextul dat) oferă alternativa reabilitării. Păcatul poate fi nu doar asumat (atunci când greșeala este mușcată de fatalitate); nu numai purtat - cu durere, rușine dar și inevitabila resemnare - ci împlinit prin curaj, sacrificiu și demnitate. Prin lipsa disperării și alternativa asumării. Una mai copleșitoare ca alta. Dar... viața merge înainte. Cu duritățile, cu riscurile, cu numai aparenta ei lipsă de sens. În lumea Cornului..., ruralitatea înseamnă nu doar un loc marginal, ci un spațiu al regenerării morale și afective.
În plan simbolic, discursul cinematografic atât de ponderat, de dens și de expresiv al acestei regizoare care nu mai e tânără, la cei 50 de ani împliniți, semnifică împăcarea și evoluția - nu doar a spiritului, ci chiar a speciei. Prin comparație cu artificiile dramaturgice ale filmelor de consum, acest eseu încântător asupra vieții în devenire, a păcatelor care pot lăsa urme benefice sortite perpetuării și împlinirii prin iubire se constituie într-o oază de puritate și de speranță - calmă, adâncă, liniștită. Mai mult decât un film... un demers care generează calm și împăcare, iubire, curaj și o necesară încredere în puterea de renaștere a noastră, ca oameni.