Trei colege de școală, Tara (Mia McKenna-Bruce), Skye (Lara Peake) și Em (Enva Lewis), zboară din Marea Britanie în Grecia pentru o vacanță lungă cu un singur scop: petreceri. Într-un izbucnire de energie autodistructivă controlată și bucurie tinerească, fetele au doar două lucruri în minte: să bea cât mai mult și să facă sex cât mai mult, pentru că YOLO. Le vedem pe fete fumând fără încetare, bând până la vomă și chiar și după aceea, șerpuind înapoi la hotel în timp mănâncă chipsuri pentru a absorbi alcoolul, dormind pe jumătate dezbrăcate una peste alta, doar pentru a se trezi a doua zi, pregătite pentru o nouă tură similară. De altfel, întreaga cazare în care se află este unită de același spirit erotic și dionisiac unde domnește exuberanța și balamucul. Nimic altceva nu contează.
Fetele devin colege de petrecere cu vecinii din hotelul alăturat: Paige (Laura Amber), Badger (Shaun Thomas) și Paddy (Samuel Bottomley). Între Tara și Badger există o scânteie instantanee ce înflorește între activitățile dubioase de la piscină și vizitele dezgustătoare la baie. Și astfel, Tara preia centrul atenției, în timp ce Skye și Em trec în plan secund. Ne mutăm treptat atenția de la complexitatea revelatoare a dinamicii de grup a acestor fete pentru a ne concentra pe dorința secretă a Tarei de a avea o relație romantică în mijlocul unei vacanțe orgiastice și pe imposibilitatea tragică a acesteia.
Nu durează mult până apar fisurile. Apropierea din ce în ce mai mare dintre Tara și Badger este spulberată într-un mod trist și șocant. La început, Tara îl încurajează pe Badger să accepte o provocare de natură sexuală, dar se oprește pe măsură ce devine din ce în ce mai conștientă de ceea ce se întâmplă. Un moment din acelea în care deciziile pripite își expun implicațiile neașteptate. Badger, altfel un clovn drăguț, se transformă sub ochii ei într-o figură perversă ce amuză o mulțime decadentă, iar ea nu poate procesa dezgustul și dezamăgirea. Plecând, dă peste Paddy, un lover boy de mică anvergură care nu este capabil sau nu vrea să înțeleagă subtextele interacțiunii dintre oameni și respingerile politicoase. O combinație nefericită de lipsă de empatie și comportament narcisist impulsiv, am putea spune. Iată o mostră din replicile "bărbătești" ale lui Paddy: "Bă, cum adică nu vrei să faci o baie cu mine în apă rece pe întuneric? Hai, nu poți fi serioasă. Trebuie să vrei să facem sex pe nisip. Cum adică nu vrei? Uite ce bine încape înăuntru. Să nu mai spui că nu-ți place. Desigur îți place."
Practic, fata spune "nu" în mod neagresiv, dar Paddy crede / vrea să creadă că respingerea ei e un joc, pentru că "așa sunt femeile". Nu putem decât să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă Tara ar fi țipat în gura mare și i-ar fi spus frumos și clar să se ducă în dracu. În urma experienței, Tara rămâne confuză în privință a ceea ce s-a întâmplat. Singurele lucruri clare pentru Tara sunt disconfortul și sentimentul de inadecvare.
După o noapte în care Tara rătăcește departe de prietenii ei, încercând să își clarifice gândurile, doar Em e cu adevărat îngrijorată, în timp ce Skye minimalizează absența ei și îl instigă pe Badger să creadă că s-ar fi putut distra cu altcineva. Zâmbetul sfios al lui Paddy servește drept confirmare subtilă.
Badger, spre ușurarea noastră, pare să fie capabil să gândească cu propria minte, și se îngrijorează la rândul său. Tara, inițial o fată energică și jucăușă, a devenit brusc o persoană care caută doar un refugiu liniștit unde să dispară, să fie invizibilă. Comportamentul ei e inexplicabil de bizar, prin contrastul dintre cele două atitudini.
În timp ce toți ceilalți pleacă la următoarea petrecere, Tara se întoarce acasă, iar Badger este singurul care decide să se întoarcă cu ea. Băiatul își dă seama că ceva nu este în regulă, dar nu încearcă să lămurească ce s-a întâmplat. În schimb, se așază lângă ea, lăsându-i totuși spațiu.
Pentru cineva care nu a ezitat să participe la un circ cu substrat erotic, Banger se poartă surprinzător de empatic și receptiv, chiar grijuliu. În calitate de spectator, îți imaginezi ce s-ar fi putut întâmpla altfel și nu s-a întâmplat. Dacă el nu ar fi făcut X, dacă ea nu ar fi făcut Y, acel fel de tragedie predestinată ar fi fost evitată. Regretul merge chiar mai departe, deoarece devine clar că nu doar acea noapte, ci și vacanța și orice drum comun pe care cei doi l-ar fi putut împărtăși ulterior este acum distrus.
Ultima picătură, cea care umple paharul, cade a doua zi dimineața, când Tara vrea doar să se întindă singură și să doarmă puțin. Paddy este, ca de obicei, de altă părere, deoarece, bineînțeles, pentru mintea sa refuzurile și nevoia de odihnă invocată de Tara nu pot fi decât nuanțe diferite de a spune da. În realitatea paralelă a lui Paddy, Tara nu poate fi serioasă în refuz pentru că amândoi s-au distrat atât de bine cu o zi înainte. În plus ea e deja întinsă pe pat, un semn evident, desigur. Așa că, în ciuda cuvintelor Tarei, Paddy decide să facă ceea ce dorește.
În ceea ce nu poate fi descris decât ca simplitatea tragică a unui context în care violul se poate întâmpla și, de fapt, de multe ori se întâmplă, Tara se trezește cu o senzație ciudată venind din interior și nu știe cum să reacționeze. La locul ei, voi ați știi?
Aici merită notate două lucruri pe care filmul le face extrem de bine. Pe de o parte, tratează abuzul într-un mod nuanțat și nu alege calea ieftină de a aborda manifestările evidente ale acestuia. Prima dată când Tara este abuzată, există încă loc pentru ambiguitate, în măsura în care nici măcar Tara nu știe cum să interpreteze ceea ce s-a petrecut. Este evident supărată de ceea ce s-a întâmplat, dar nu pare sigură dacă poate fi numit viol. Spre deosebire de alte filme precum Last Tango in Paris și Irreversible, How to Have Sex prezintă abuzul într-un mod lipsit de dramatism, punând accentul pe aspectul înșelător de inofensiv pe care îl poate lua uneori. Mai mult decât violul în sine, avem o privire asupra contextului care îl hrănește.
Lăsând deoparte elementele neobișnuite furnizate de contextul în care se desfășoară povestea (deși iubitul meu englez susține că și acest lucru este perfect realist), călătoria Tarei pare înfricoșător de reală. Cu riscul de a fi prea personală, ceea ce i se întâmplă Tarei în acel pat este mai comun decât și-ar dori cineva să creadă. Nu este nevoie de provocare suplimentară. Poate să urmeze ceva la fel de banal ca o urare de noapte bună. Numărul femeilor pe care le-am întâlnit în viața mea ale căror povești sunt mai apropiate de cele ale Tarei decât de cele ale Jeannei (Last Tango in Paris), ale lui Alex (Irreversible) și, înclin să spun, cele ale Nelei (Balanța) și ale Otiliei (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), este șocant. Ceea ce urmează este o concluzie care ar trebui să ne lase cu toți neliniștiți: abuzul și violul sunt mai banal de comune decât ar vrea cineva să admită.
Cât despre aspectele negative ale filmului - și aici este punctul în care vă gândiți ce ar fi putut să meargă greșit cu o abordare atât de autentică - ei bine, există o doză de neseriozitate la final, care pur și simplu nu se potrivește cu firul firesc al filmului. Tara are mari dificultăți în a procesa abuzul și violul ulterior, ceea ce este mai mult decât normal. Nici măcar nu-și poate pune în cuvinte gândurile și sentimentele, ceea ce este, de asemenea, foarte frecvent după o experiență traumatizantă. Totuși, îi ia lui Em doar câteva secunde să o facă să vorbească. Apoi Em o consolează pe Tara și chiar și Skye, prietena obraznică care a încercat de-a lungul filmului, din gelozie, să-i submineze Tarei relația cu Badger, i se alătură (iar filmul rămâne fidel dinamicii originale dintre Tara și Skye, cu Em în mijloc ca mediator). Cu toate acestea, un cor de "la naiba cu Paddy, meriți mai mult" și revenirea imediată a Tarei, țopăind și țipând în drum spre avion, nu se ridică la nivelul realismului pe care filmul l-a creat. Finalul de tip girl power / friends forever încearcă să ofere o încheiere artificială care, poate, servește drept consolare fantezistă, drept mecanism de coping pentru o lume mai crudă.