Pretențiile regizoarei sunt, de data aceasta, cât se poate de cosmopolite, fără a se manifesta ca atare dintr-un complex de superioritate, ci doar pentru că natura umană este una universal căzută, iar ea se simte chemată să o observe. Și o face cu îndreptățire. În plus, autoarea își afirmă prezența nu pentru a domina, ci pentru a înfiera, necruțător, caracterul ridicol al celui care își impune dominația asupra semenilor și a lumii vii înconjurătoare. Ceea ce observă regizoarea este o realitate generală, dar particularizată prin detaliu istoric și culoare locală. Acestea impun nu doar o eficientă poziționare a reflectorului înspre hibele sociale, istorice și identitare, dar pot fi capabile să nască și o desfătare estetică. Ena Sendijarević nu și-o refuză, cu atât mai mult cu cât excelează în poziționarea luminii și amplasarea accentelor magice. Cadrele filmului sunt picturale, vibrante, suprasaturate de culoare, potențând analiza plină de sarcasm a peliculei.
Povestea colonială din anul 1900 este, de fapt, o telenovelă de familie. Pater familias moare în mod neașteptat, lăsând în urmă o întreprindere de zahăr quasi-falimentară, o mulțime de servitori și de lucrători lipsiți de alt rost în afara celui de a sluji sistemul antreprenorial de clan, o casă mare, situată pe un vast domeniu, o familie care își dispută moștenirea și multe trofee de vânătoare, peste care tronează un tigru împușcat de mezinul procreat cu sclava indigenă. Soția supraviețuitoare își somează fiul legitim să sosească din Olanda pentru a prelua frâiele afacerii și a-și înlocui părintele mort, îngropat în junglă după o bună perioadă în care corpul i-a fost lăsat să putrezească în interiorul casei. Duhoarea rezultată completează peisajul putrid invadat de țânțari, noroi și căldură sufocantă.
Perspectiva unui drum către colonii, însoțit de o nevastă însărcinată în ultima lună, nu îi surâde deloc europeanului, mama acestuia fiind nevoită să îl amenințe cu tăierea stipendiilor în cazul în care nu respectă somația.
Jungla se dovedește o capcană din care, în final, niciun european nu scapă și nici nu își dorește evadarea, înapoi, către Europa originară. Doar cei nenăscuți au încă posibilitatea de a șovăi să își facă intrarea în lumea în care nu sunt câtuși de puțin invitați, jungla nefiind un spațiu al nașterii, ci doar al morții și al descompunerii. Odată ce ademenirea se produce, însă, calea este ireversibilă. Rolul colonialiștilor este doar acela de a îngrășa pământul exotic, nu de a-l domina. Supraviețuitorii sunt învingătorii - doar indigenii, adică.
Decorativismul și colorismul, ca și parfumurile împroșcate din elegante pompițe, sunt sufocante. Ceea ce este destinat a se transforma în scrum, spre ușurarea generală, este nu doar o revolută epocă istorică, ci și estetismul insuportabil al acelei lumi încântătoare, plină de desfătări morbide.
Afacerea cu zahăr ascunde un adevăr amar, albul hainelor victoriene acoperă o realitate socială sumbră. Aventura colonială indoneziană aduce cu sine dulceața extincției, visată într-un loc cu verdeață, unde nu e nici întristare, nici suspin, nici colonialism.