Majoritatea privilegiază o stilistică inspirată din supra-realism, cu atât mai mult cu cât sunt animații. Chiar și atunci când atacă probleme sociale din perspectivă feministă sau de clasă, tonul este mai degrabă resemnat decât activist.
Biciklisti / Cyclists / Bicicliștii este o satiră animată rudimentar pe celebra și vechea butadă misogină "La donna è mobile". Undeva, într-o pitorească și însorită stațiune de pe coasta dalmată (presupunem, pentru că tot ceea ce vedem este un peisaj mediteraneean), doi cicliști se întrec cu gândul că cel care va câștiga cupa se va bucura de nurii unei frumuseți locale. Doar că distinsa duduie este mult mai pragmatică, iar performanțele sportive o lasă mai degrabă indiferentă: portofoliul ei cuprinde oameni potenți financiar de prin împrejurimi, între care primarul și căpitanul unui vas de croazieră.
Scurtmetrajul animat nu impresionează nici prin eleganța desenului, nici prin elevația ideilor, deși are o doză bună de sinceritate. Singurele elemente de reținut din film rămân transfigurarea "originii lumii" într-o pistă de curse și expresia grafică a ideii că, de la brâu în jos, toți bărbații sunt la fel.
Sve što dolazi / Everything ahead
Undeva, într-un oraș aflat pe coastă, o badantă tânără încearcă să își țină sub control viața. Deși are grijă de o bătrână care nu o chinuie prea mult, care, de fapt, "nu este atât de bătrână", o încearcă un sentiment de pierdere, de inadecvare. Deși ar putea fi descris drept pitoresc, în fapt, peisajul este mai degrabă apăsător. Îl vedem adesea chinuit de vânturi, iar marea este rece și neprietenoasă.
Neașteptat, aceeași stare melancolică, puțin depresivă, domină și vara. În pofida sezonului turistic, al petrecerilor care animă localitatea, eroina noastră este la fel de muncită (de data aceasta la o terasă), la fel de nemulțumită. De abia spre sfârșit, în cadrul unui dialog în engleză cu un turist, aflăm nu doar ceea ce o nemulțumește, dar și o posibilă soluție la ceea ce o frământă.
Deși nu trece de stereotipurile conflictului dintre spleen-ul provincial și sângele fierbinte al tinerilor, Sve što dolazi / Everything Ahead își pune bine în perspectivă protagonista. Interpretarea reținută a actriței adaugă la senzația de încremenire care constituie miza producției.
Gamer Girl este o satiră feministă care reia, sub forma unui joc video cu grafica anilor '80, cu imaginile sale pixelate care transformă oamenii în roboței pătrățoși și cu sunetele stridente ale alertelor, misiunea imposibilă a unei femei moderne prinsă între cerințele din ce în ce mai greu de îndeplinit ale maternității și serviciului, ale corvoadelor domestice și ale cerințelor sociale. Ironia la adresa familiei tradiționale transplantată în universul urban devine nucleară, iar pentru că mama este lipsită de orice ajutor din partea celorlalte rude, se transformă în elegie. Soluția este clară: pentru a îndeplini misiunea unei femei moderne, este nevoie de o super-putere, de o robotizare veselă și conectată la o sursă puternică de energie. Deși putem să recunoaștem mesajul clasic feminist la limita stereotipiei, exprimarea sub forma unui joc în care fiecare etapă reprezintă o alegere, dă concretețe parcursului pe care orice femeie îl poate alege pentru că subliniază puterea individuală pe care o are oricine de a-și formula viața în proprii termeni.
Ježeva kuća / Hedgehog's Home / Ariciul este o animație stop-motion, cu personaje realizate din pâslă. Are aparența unui basm pentru copii: ariciul nu doar că se poate apăra eficient prin țepi, dar casa sa este garantul securității sale, a mulțumirii și a unui trai îndelungat. Spre deosebire de aventurierii pădurii precum ursul, mistrețul ori lupul, ariciul știe să-și facă din culcuș un scop în sine. La o privire mai atentă, pare că parabola prezintă o personalitate introvertă, care valorizează un tip de securitate psihologică izvorât din ținerea la distanță a provocărilor vieții.
Sjeti se kako sam jahala bijelog konja / Remember How I Used to Ride a White Horse este tot o animație stop-motion, doar că este în mod clar adresată adulților, și nici măcar tuturor, ci celor cu aplecare metafizică. Într-un decor minimalist, pe alocuri inspirat de Edward Hooper, cu baruri goale și tăcute în care personajele beau singuratice, apar simboluri cuprinzătoare. Fie un călăreț medieval care fuge parcă de frică să nu fie prins de curgerea timpului, fie un cavaler în armură care pare să spargă la infinit același lemn. Sau, în termeni mai generali, șiroirea sării în mormane și un diapazon care face și desface liniile de forță aleatorii formate din cristalele de sare. "Privitul fix la tăcere te va face să te simți gol".
Spre deosebire de cele anterioare, The Raft este o schiță a unei distopii cauzate de răspândirea necontrolată a ciupercilor psihotrope. Undeva, membrii unei trupe rock, simbol al potențialului anarhic și eliberator al artei (simbolizată, cum altfel, de simbolul anarhismului care se tot încăpățânează să cadă), se trezesc plutind în derivă. Denumirea lor se dovedește profetică, într-un fel de arcă a lui Noe care nu este populată cu animale de toate felurile pentru prăsilă, ci doar cu chef de muncă. În ramă, într-un alt univers, unul care seamănă doar pe departe cu al nostru doar pentru că este live-action, un savant nebun - sau doar un nebun - privește într-un acvariu cu un peștișor auriu pentru a înțelege toate acestea, se uită la televizor pentru a obține, și el, și noi, un context cu pretenție de realitate și coerență. Cel mai important, însă, cântă, sau zdrăngăne, după gust, la o chitară electrică împreună cu cei din trupa The Raft. Rezultatul nu este nici coerență, nici frumusețe, nici măcar haos: este pur și simplu o joacă tinerească, tristă și zgomotoasă, despre ce înseamnă a fi tânăr și creativ. Nu frumos și liber.