mai 2024
Festivalul Filmului European, 2024
Il pleut dans la maison / Plouă în casă (2023) spune eterna poveste a tinerilor defavorizați de jocurile sorții, amplasând-o într-o zonă turistică din Belgia, în mediul rural. Acolo ritmul vieții este mai puțin alert și agitat decât în marile aglomerări urbane, așa că presiunea este redusă la propriile nevoi esențiale (sau uneori de supraviețuire), comparațiile nefiind întâlnite la tot pasul, deși, bineînțeles, acestea sunt inevitabile. Pe lângă spațiul mai larg, vacanța de vară acordă și timp suplimentar, dar fatalmente conduce spre plictiseală, lipsurile materiale restrângând și mai mult orizontul, respectiv sursele de divertisment.

Utilizând foarte inspirat lumina naturală, filmul înfățișează un mediu exterior larg, luminos, chiar extrem de însorit și cald, practic reflectând creșterea, dezvoltarea, bogăția de resurse, ocazia de a profita și de a savura confortul și plăcerea. Prin contrast, casa protagoniștilor, moștenită de la generațiile trecute deja în neființă este o ruină, părăginită și degradată, nefiind întreținută de o generație următoare. Iar efectul acestui contrast este transmiterea existenței unui obstacol insurmontabil, a unei incapacități de soluționare definitivă și a asigurării unei perspective durabile. Și, în consecință, apelul la soluții de moment, lipituri, cârpeli, care pot ceda în orice moment. Similar cu efectele lipsei unor economii, a unor venituri stabile și suficiente, a unui susținător constant. Așa cum mama revine uneori și pregătește o cină ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar ea poate să dispară din nou oricând. De aceea Purdey nu mai doarme în patul ei, chiar dacă au încercat să repare geamul prin care plouă. Fiindcă poate ceda oricând. Ploaia, cea care intră în casă, este nedorită, intruzivă, nu aduce belșug și recoltă ci îi duce în prag de faliment, îi apropie de plecare, de părăsirea casei.


Este remarcabil reprezentată sărăcia, sugerând declinul uman, folosind decoruri care recompun lipsa de confort a unei locuințe în care banii lipsesc cu desăvârșire. Obiecte vechi devenite deșeuri, lemnărie degradată, vopsea crăpată, pereți cu condens de la căldură și umiditate - imagini cu puternică încărcătură și șocante vizual - transformă adăpostul, din acasă, într-un loc de marginalizare și precaritate. În casa în care plouă locuiesc doi frați cu a lor mamă-fantomă. O mamă care ar vrea să fie ce au copii nevoie, dar reușește doar parțial și în secvențe foarte scurte chiar și să aibă grijă de ea însăși, fiind constant absentă, la propriu sau înecată în aburii alcoolului.

Cei doi adolescenți, Purdey, în vârstă de 17 ani, și fratele ei, Makenzy, în vârstă de 15 ani, se pot baza doar pe ei înșiși și întrucâtva unul pe celălalt; ei încearcă să o facă cât mai bine, iar dacă nu reușesc să surmonteze lipsurile, nici nu e mare surpriza, având în vedere lipsa modelelor din viața lor. Pentru a face bani și a supraviețui în absența mamei, Purdey lucrează ca menajeră de hotel într-un program pentru studenți, iar Makenzy încearcă să facă bani ca hoț de biciclete și dealer alături de cel mai bun prieten al său, Donovan.

Reconstituind fidel atmosfera de sărăcie, care este dedusă și înțeleasă fără multă verbalizare, filmul este o reflectare a societății în deplina ei imperfecțiune, cu eșecurile și nedreptățile ei personificate de cei doi adolescenți, victime ale dezavantajului, nevoiți să suporte neplăcerile care decurg din lipsuri. În acest climat de degradare, apropierea dintre cei doi frați contrabalansează efectul apăsător, de spleen. Cei doi interpreți aduc profunzime și o notă de prospețime, optimism. Diametral opuși, supraviețuind diferit acestui stil de viață complicat, ei își construiesc un model de sprijin reciproc, un scut împotriva amenințării traumelor psihologice. Regizoarea Paloma Sermon-Daï transformă vulnerabilitățile psihologice în sursă de speranță și ambiție. Fiecare prim plan imortalizează o emoție resimțită. Filmând cât mai de aproape aceste personaje, ea pătrunde, totuși, neintrusiv, în intimitatea unui microcosmos familial, instabil, dar în căutarea reînnoirii. Astfel, concluzia care rămâne în mintea spectatorului acestui film este că problemele pot avea soluții, că trebuie depășite obstacolele, ceea ce dă în continuare subiect de meditație.

Filmul nu este o dramă socială propriu-zisă, cu un subiect concret, ideea sa principală fiind tocmai că o situație precară nu determină caracterul și umorul indivizilor. Cu toate acestea, Il pleut dans la maison / Plouă în casă rămâne parțial tributar acestui gen, printr-un un discurs narativ sugerând o violență socială surdă, doar bănuită în cea mai mare parte a filmului și care lovește doar ocazional. Două astfel de demonstrații de forță apar când se menționează chestiunea banilor. Într-una, Purdey este dezaprobată de iubitul ei pentru că vrea să muncească acum și să câștige un salariu de mizerie, mai degrabă decât să studieze ca mult mai târziu să obțină o situație stabilă, ceea ce pentru ea este pur și simplu de neconceput. De asemenea, o conversație între Makenzy și un adolescent din Bruxelles aflat în vacanță, cu care împarte un joint, dar când realizează că acesta are o relație mult mai relaxată cu banii și cu divertismentul decât el, îl obligă să plătească pentru fumul inhalat, înainte de a-l scufunda la propriu în lac atunci când refuză să plătească. Scena este tăiată la începutul incidentului violent, ceea ce are ca efect crearea unui mic suspans cu privire la soarta puștiului de bani gata. Pe lângă acestea, o altă scenă dezvăluie violențe legate de situația socială a personajelor, legitimând titlul filmului: Makenzy și prietenul său încearcă să repare un luminator stricat, care lasă ploaia să intre în camera fetei, iar când Don sparge accidental geamul, Makenzy se înfurie foarte tare pe el și îl brutalizează, scoțând din nou la iveală violența lui latentă. Această scenă marchează sfârșitul unui ciclu, confirmând faptul că Makenzy și sora lui vor trebui să părăsească această casă a familiei, în ciuda a tot ceea ce încercau să facă pentru a se menține pe linia de plutire.

De remarcat în acest context că Il pleut dans la maison / Plouă în casă se construiește după "negativul" tiparului majorității filmelor de acest tip de naturalism, deci în locul unui ton dramatic pe întreaga durată, presărat sporadic cu mici luminițe care s-ar putea întrevedea de la capătul tunelului, Paloma Sermon-Daï realizează un film cu o ton lejer, chiar plin de umor pe alocuri, dispersând cât mai mult momentele negative sau dramatice, în timpul cărora se dezvăluie violența ascunsă. Totuși, nu este un film care îmbrățișează lumina pentru a-și ascunde mai bine viziunea pesimistă, deoarece prin natura personajelor și prin modul corect și sensibil în care înfățișează intimitatea dintre frați oferă un orizont deschis pentru un viitor al personajelor poate mai puțin întunecat.



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus