Artiștii selectați în competiție sunt considerați trendsetters în domeniul audio-vizual, propunând o schimbare de paradigmă în domeniul artistic și noi gramatici de povestire holistică. Conform selecționerului Elie Levasseur, competiția reunește proiecte virtuale, holografice, de realitate mixtă și realitate virtuală. Din selecție fac parte cei mai apreciati artiști VR ai momentului, reunind deopotrivă în rândul colaboratorilor nume iconice din domeniul cinematografiei precum: Cate Blanchett, Colin Farrell, Jessica Chastain, Terrence Malick. Lucrările de artă imersivă sunt expuse într-un spațiu expozițional de 1.300 m2 la Cannes Cineum - complexul cinematografic din Cannes La Bocca - și la Georges Méliès Campus. Iar selecția proiectului Human Violins. Prelude, scris, regizat și produs majoritar de Ioana Mischie, reprezintă o performanță istorică pentru domeniul artelor imersive din România.
Pe când văzusem detaliile evenimentului, se deschiseseră abia locurile în avans dedicate presei, așa că era și ăsta un semn. Nu aveam cum să ratez.
Am luat autobuzul până la jumătatea distanței dintre Cannes și cazarea mea, adică la Cineum, unde-am găsit-o și pe Ioana Mischie, care-și găzduia, entuziasmată, expoziția și urma să mai stea încă 3 zile la evenimentul acesta din cadrul festivalului, să vadă cum decurge totul. Ca un părinte mândru, sau cel puțin așa mi s-a părut. Am și vorbit ulterior mai multe cu ea, despre proiect și despre ea, evident, despre conceptul de Transmedia și despre locul ei în mentalul European și apoi în cel românesc, despre perspective - viitorul acestei forme imersive de artă. Și am plecat uimit de ce am auzit după cafeaua aia. Nu pot să zic decât că abia aștept să se dezvolte din ce în ce mai multe spații nu doar tranzitorii pentru imersivitate, cum a apărut de curând și MINA Museum în București și cum mai există, atunci când se întâmplă festivaluri de animație cum e Animest, spații pop-up modulare care pot găzdui și ele experiențe VR.
Am vorbit și despre fonduri, infrastructură și am ajuns la concluzia că Universitățile mari din țară ar putea avea capacitatea să susțină proiectele astfel gândite. Și lucrul ăsta mă bucură, pentru că totul e ca o pendulare din finanțare în finanțare, dar ideile există.
Ioana mi-a zis că preferă subiecte cu impact pe care să le abordeze holistic, îi place când lucrurile au un sens macro, social, coercitiv sau de conștientizare. Și a ajuns în punctul în care poate să refuze proiecte în care nu crede.
Viorile umane. Preludiu / Human Violins. Prelude: o lume interactivă izbitoare din punct de vedere vizual, care evocă puterea muzicii transformatoare în cele mai întunecate vremuri. Inspirat de un fapt real sfâșietor: în timpul Holocaustului, mulți evrei aveau voie să aleagă un singur obiect înainte de a fi aduși în lagăre, iar unii își alegeau vioara. Urmărim povestea fictivă a Almei (15 ani), o tânără iubitoare de vioară care locuiește într-o lume a terorii. Prin muzică, ea se poate elibera. Vi se oferă șansa de a duce moștenirea ei mai departe.
Abordarea e una super minimalistă și totuși de impact. Figurile alese sunt reprezentate ca amalgam de fire încâlcite, puterea, mesajul sunt transferate către niște simple siluete și către sunetul muzicii care îmbracă totul în jur. Există trei părți. Prima e single player. A doua e în echipă - se organizează, sau mai bine, ne trezim chiar în mijlocul unui concert ad-hoc, cântând la instrumente virtuale cu arcuș. Asta e frumos pentru că muzica e la fel de valabilă chiar dacă nu știi să cânți la vreun instrument, iar șansa asta simplă și atât de însemnată de a crea muzică prin atingere îți umple sufletul de bucurie. A treia parte este dedicată poveștilor reale din spatele instalației imersive. Dar nu ne aflăm în fața unei simple lecții de istorie, nu e nici ceva care ar vrea să ne învețe, nici ceva care-și propune să ne certe, ci e o veritabilă expresie a sensibilității umane pure, într-o lume plină de contraste. Și s-a muncit mult, geneza proiectului, researchul din spate a început acum șapte ani. Și de atunci s-a materializat în tot felul de forme.
Revin curând și cu interviul în care Ioana ne dă și mai multe inshights în fenomenul ăsta și în procesul de lucru, dar până atunci aflați că am ieșit extrem de atins de poveste, detalii și tehnică. Complet cucerit.
După scurta fereastră în care am vorbit, m-am împrietenit și cu alți doi dezvoltatori ai unuia dintre proiectele din competiție, TELOS I, mai exact cu Dorotea Saykaly și Emil Dam Seidel. Emil arăta ca Ryan Gosling și l-am rugat să mă scarpine pe spate. De acolo a pornit totul. Așa am și aflat că cei doi sunt și parteneri de viață, că n-au 20 și ceva de ani (ca mine) deși așa m-aș fi gândit, că Dorotea e coregrafă, canadiancă și e cu 10 ani mai mare decât el. Am râs încă o vreme și pe urmă m-au invitat într-o încăpere neagră, izolată. Să privesc o inteligență artificială generativă cum dobândește un corp și apoi își studiază mișcările într-o formă semi-perpetuuă, intuitivă.
TELOS I este o instalație holografică, de realitate mixtă, film și dans, care explorează un peisaj mitic în era digitală. În această lucrare fictivă, o inteligență artificială creată pentru a ajuta umanitatea se află într-un vid necunoscut după dispariția omenirii. Pierdut în capacitatea sa nelimitată de a stoca, procesa și concepe date, Inteligența se uită la creatorii săi absenți în căutarea unui nou scop. O chemare în formă devine evidentă; nevoia de a ajunge dincolo de existența sa digitală devine o necesitate.
Cu următoarea ocazie-n care voi vizita Cannes Cineum, o să mai bifez negreșit și lucrările celorlalți participanți. Dar pentru moment le las să se-așeze pe astea două aici, și pentru voi. Surprinse surprins sau reprezentate stângaci în scris, dar absolut de văzut ca experiență a Noului Val de Cinema Imersiv. Probabil și festivalul de față se surprinde pe sine în evoluție constantă. Îmi place mult diversitatea, ineditul, îmi plac granițele trecute între arte. Dacă tot "am vorbit atât despre forme noi."