O posibilă soluție ar fi fost să scoți vreo doi-trei intelectuali de la naftalină și să faci un documentar talking heads, în care să ți se explice doct care sunt pericolele, eventual istoria a cum s-a ajuns în această situație și totul să fie asezonat cu imagini de arhivă despre dezvoltarea televiziunii în general, a publicității și reality show-urilor în special. Să-i zicem soluția tele-enciclopedia. A doua ar fi fost să ia un star și să arate cât de găunoasă i-a fost viața în lumina reflectoarelor - pariu sigur care i-ar fi parazitat cu succes celebritatea, dar care i-ar fi și imortalizat figura artistică.
O a treia soluție ar fi să satirizezi imaginea cinematografică până la limitele ei, și chiar dincolo de acestea. Să iei materia primă din a doua soluție, viața găunoasă a celebrităților, și să o descompui cu puterea nemiloasă a unei perspicacități intelectuale din prima variantă. Să provoci, pe deasupra, reacții viscerale în audiență, ca să vezi dacă aceasta poate să perceapă și mesajul satiric dincolo de grețoșenia unui body horror impecabil realizat?
Trimiterea la condiția de star începe explicit încă din primele cadre: din contra-plonjeu, vedem cum se instalează încă o stea pe Walk of Fame, celebrul trotuar de la Hollywood unde sunt marcate stelele industriei de amuzament în cele șase categorii: cinematografie, televiziune, radio, muzică și teatru (ironic, această ultimă categorie, deși cu cea mai veche tradiție, a fost ultima inclusă aici). În cazul nostru, e vorba despre o antrenoare de fitness.
Dar, odată cu încrustarea ei, suntem transportați și în dedesubturile carierei antrenoarei. Mai precis, aflăm de sfârșitul acesteia din cauza vârstei. Iată că promisiunea de a părea tineri prin intermediul sportului este doar atât: o iluzie. Protagonista este disperată, pe bună dreptate. Ar putea să se împace cu soarta, ba chiar să aplice vechiul dicton: amor fati, să își îndrăgească condiția - oricum, superioară multora din jurul ei -, și să își accepte nu doar mortalitatea, cât și îmbătrânirea. Însă, un tratament revoluționar obscur - echivalentul magic al intrării într-un alt tărâm - promite un better self. Mai simplu spus, o variantă mai tânără. Care va cunoaște succesul, dar care se va demonstra egoistă, distrugând în acest fel contractul între generații.
În acest punct, satira se îndreaptă și către discursul multora împotriva pensionarilor și a altor "asistați", a celor care ignoră nevoia unei solidarități sociale între diferitele categorii sociale.
Așa că partea a doua a filmului mizează și merge pe această carte a unui dezechilibru din ce în ce mai pronunțat. Frumusețea fizică și erotismul inițial, cele care reprezintă pretextul satirei, devin demult uitate în timp ce imaginile ne arată deformarea protagonistei, care se transformă nu doar în imaginea bătrâneții, ci a grotescului extrem.