Dintre numeroasele piese de teatru scrise de Victor Eftimiu între anii 1911 și 1972 Omul care a văzut moartea e cea mai cunoscută, cea mai populară în mesajul comic transmis, astfel că pare a fi trecut cu succes testul timpului și asigură continuu săli pline, indiferent de maniera în care este pusă pe scenă. O comedie cu priză la public ca multe altele, cu gust vetust, e drept, dar binevenită mai ales în preajma alegerilor, pentru că despre ambiții și frecușuri preelectorale este vorba.
La Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu premiera a avut loc la 3 martie 2024, cu puțin înainte de a se ridica, în fața clădirii teatrului, panourile cu listele și portretele candidaților la funcții administrative locale. Fața surâzătoare, oficială a alegerilor democratice. Fețele surâzătoare, optimizante ale presupușilor aleși în spatele cărora se ascund sforării și matrapazlâcuri incredibile, dezvăluite comic în textul piesei lui Victor Eftimiu, el însuși sforar în ascensiunea spre onoruri publice și vânarea oportunităților. De altfel, literat și om de spirit cu merite deosebite în arta scrisului.
Piesa este pusă în scenă de Radu Olăreanu și graba de a o vedea reprezentată pe scenă se simte. Poate nu suficient lucrată în amănunte, dar funcțională din toate punctele de vedere. Simplificarea decorului cu privire la interiorul casei podgoreanului Alexandru Filimon aduce o noutate demnă de semnalat. În spatele fotoliilor din prim-plan, scenograful Florin Olaru a imaginat o scară metalică a ascensiunilor spre favoruri politice. De fapt două scări pe laterale ce duc spre un balcon-țintă, situat central. O sugestie de virtuale urcușuri și coborâșuri pe grila succeselor în campania electorală a celor doi candidați: Filimon și Leon. Un balcon-tribună din care aspirantul la funcția de primar să se poată adresa, în stil pregnant caragialesc, "boborului". Vox populi, vox dei, repetă întruna, agitat și pompos, caraghios și prezumțios, podgoreanul Alexandru Filimon, ironizat din "vinar" în "vinolog" de rivalul lui, spițerul Leon. Și boxul începe!
Șansele parvenirii, accederii la funcția visată se înmulțesc în urma salvării de la înec a vagabondului. Simțul politic îl îndeamnă pe Filimon să speculeze orice, chiar și această mascaradă a salvării. Sorin Giurcă exploatează tresăririle personajului transmise prin replici hazoase. E tacticos și firoscos peste măsură. Intră în fibrilații grotești, asemănătoare crizelor de nervi ale unui Louis de Funès local. Mereu precipitat și arțăgos, Filimon / Sorin Giurcă debordează de viclenii, pune la cale strategii felurite pentru a accede la funcția râvnită, acceptă înscenarea pusă la cale de vagabondul salvat de la înec, travestit în nepotul venit "din fundul Moldovei". Comicul de situație devine exploziv și curge în șarade ilare. Cu efecte de lumini și umbre se pătrunde în gândurile personajului, secvențe gestionate ca flash-uri ce alungă monotonia unui ecleraj stabil. Soția lui, Raluca Filimon / Monica Sfetcu (în spectacol) nu reușește să țină pasul cu fanteziile de procopsire ale lui Alexandru și decide, comic dar anemic, să-l părăsească.
Mai cu picioarele pe pământ se dovedește fiica lor Alice / Gina Enache, participantă naivă la valul de bulversări ocazionate de apariția intrusului "vagabond". Ea aduce pe scenă drăgălășenia și finețea unei îndrăgostite. Scena leșinului e adorabilă în grotescul ei. Mai puțin comic, dar metodic implicat în intriga subiectului este George, fiul farmacistului Leon / Tedy Popescu, manevrat cu succes de "nepotul lui Filimon", consecință ce duce la războirea cu propriul tată.
Prestație de om ancorat solid în meandrele șiretlicurilor politicianiste aduce Cristinel Dobran în rolul domnului Leon (ce numai mutră de Ibsen nu are, între noi fie vorba; lipsesc perciunii!). Ultimul în lista personajelor alcătuită de autorul piesei este Vagabondul interpretat de Pompiliu Ciochină în cheie melancolizant-intimistă. Interiorizarea afișată dă măsura unui om sensibil, realmente dezamăgit de viață și de oameni, care, cu toate acestea sau chiar din acest motiv știe aprecia frumusețea vieții. Monologul lui rostit în avanscena generoasă a sălii e emoționant, sensibilizează și cucerește inimile spectatorilor. Comunicarea e de la suflet la suflet. Importanța lui de adevărat deus ex machina se traduce prin răsturnări neașteptate de situație susținute cu tact persuasiv și e prelungită ingenios în final prin apariția lui în sală, mângâind cu privirea și cu mâna întinsă spectatorii din preajmă. Rolul lui de binefăcător s-a sfârșit. Urmează cacealmaua politică. Reală, afară pe stradă, sau totul este doar o comicărie fictivă?