Calderón de la Barca e dramaturgul spaniol de secol 17, călătorit spre noi prin mijlocirea regizorului și a creatoarei costumelor, Doina Levintza. Costumele, iată, - o altă portiță de intrare în grădina deliciilor artistice, servite cu exuberanță de celebra creatoare de modă. Pentru creațiile ei, "doamna modei românești" a fost recompensată cu un prestigios premiu în cadrul festivalului. Structura barocă a textului este repusă în valoare, extrapolată, răsucită și prin explozia policromiei costumelor. Dar fascinația generală e augmentată vizual cu proiecții fastuoase pe pereții înalți, masivi, ai unui virtual palat. Decor: Maria Dore; video proiecții: Silviu Apostol. O muzică ce urcă spre înălțimi de vis este propusă de Cári Tibor. Mai trebuie ca cineva să exclame extaziat Suntem plămădiți din vise? N-ar trebui, dar totuși, cineva o face deliberat chiar de la început și legătura cu îndemnurile apoteotice din final (Visați, oameni buni!) adresate direct spectatorilor dă rotunjimea cuvenită unei reprezentații care elogiază magia visului, a vieții, a tuturor speranțelor noastre.
Ca niște săbii de-ale unui legendar Damocles atârnă deasupra muritorilor mai multe carcase zăbrelite de diferite mărimi, gata să se prăvale peste ei spre a le limita sau captura ascendența visării. Spre a-i luat prizonieri, așa cum e prizonier Segismundo, fiul regelui Basilio, închis în turnul cetății de frică să nu ajungă un tiran, după preluarea tronului. El trăiește chinul claustrării pentru vina de a se fi născut. I se dă șansa de a experimenta funcția regalității și iluzia realității îl transformă. El plutește, abulic, între fantasmele vieții și ale visului, umanizându-se treptat, devenind conciliant cu propriul tată care i-a luat libertatea. Conflictul brut dă frâu liber speculațiilor metafizice, punctate subtil în spectacol. În scurtul zbucium al vieții omul luptă pentru putere, iubire, prietenie și în final toate se dovedesc zadarnice. Sunt simple iluzii, ca și profundul zbucium sufletesc din inima prințului Segismundo. Claudiu Gabor în Segismundo dă sens și amplitudine acestor gânduri de mărire, într-un joc puternic exteriorizat, memorabil. Regele Basilio (Marius Tudor) se servește de Clotaldo (Florin Ruicu) pentru a-l ține în frâu pe fiul său nevinovat, care, iată, devine o jucărie a soartei. Doar când acesta va deveni stăpân pe destinul său își va dobândi libertatea deplină. Rosaura travestită în chipeș cavaler (Denisse Moise) ajunge la castel însoțită de simpaticul bufon Clarin (Nadina Cîmpeanu), jucăuș, el face balonașe de săpun și glume firești. Ei vor intra în conflict sobrietatea de la curte, cu legile și cu ceilalți eroi ai piesei interpretați de Alexandru Moldovan (Astolfo), Ana-Maria Cizler (Estrella) și Sorin Fruntelată (Gardianul).
Multe dintre aceste personaje sunt expresia îndârjirii în vederea onorabilității, eroi prizonieri ai propriilor disperări. Între honor et amor se încleștează, se semețesc spiritele. Urmează dezvăluirile, aruncarea măștilor de pe față. Visul purifică. Venind din visul de glorie al eroului central apar concretizate Sceptrul și Coroana, prezențe diafane, poetice. Absolut încântătoare sunt cele două actrițe Alis Pelle (Sceptrul) și Cezara Crețu (Coroana). Ele sunt făpturi serafice înveșmântate în voaluri albe transparente, cu podoabe capilare uimitoare (marca Doina Levintza!), încărcate cu simbolurile pe care le reprezintă, năluciri alegorice care se strecoară printre personaje reale, translatoare între oniric și concret. Viața ca vis rămâne o enigmă fermecător pusă în scenă la teatrul reșițean. Un teatru despre care vom mai auzi, sunt sigur, cuvinte frumoase. De ce? Pentru că a demonstrat că are o trupă formidabilă.
(Foto: Ovid Teodoriu)