Ca orice poveste, spectacolul mexicanilor e un melanj între teatru pentru copii și circ. Formula teatru-circ pare să prindă teren în căutările novatoare ale teatrului actual și regia lui Andrés Carreno este un eșantion elocvent în acest sens. El abordează cu nonșalanță teatrul de cabaret (pentru copii sau pentru adulți), montând inspirat adaptări moderne după teatrul clasic în stil ludic amuzant, amuzându-se el însuși de năzdrăvăniile eroilor invocați. Foca și Zote sunt doi clovni-marinari, zurbagii prin definiție, puși în mișcare de fantezia fără margini a regizorului-dramaturg. Ei sunt însoțiți, în aventura lor poznașă, de Ariel (Claudia Arellano), celebrul spiriduș shakespearian stăpân pe puterea imaginației, dibaci îndrumător prin "furtuna" improvizațiilor. Claudia Arellano e prezență statică în spectacol, fixată în dreapta scenei și interpretează vocal sau instrumental motive muzicale creatoare de atmosferă. Cu acute uimitoare ea surprinde în mod plăcut publicul. Ea reprezintă stabilitatea, în vreme ce Foca și Zote navighează într-o copaie de tablă, cu găleți de tablă și pâlnie-porta-voce tot de tablă și alte obiecte grotești, spre a ajunge la locul unde talentul lor să se poată desfășura plenar.
Caraghioslâcul ficțional e jovial implementat în elementele decorului, în costume și lumini, sincretism realizat de Mauricio Ascencio. Din catargul și vela ponosită, interpreții ridică structura fragilă a unui cort pe a cărui cortină sunt înscrise cuvintele "Cabaretul Nautilius"; aluzia la periplul marin e făcută. Dar și la cel plăsmuit. Cu funia adusă de ei în "barcă" este creată, este delimitată pe orizontala scenei "țara adulților". Aceasta? Sau una abstractă, văzut ca loc al tuturor interdicțiilor, adevărat Regat al Cenzurii. Astfel că discursul prinde a se închega în simboluri grave, puternice, ieșite din sfera unor conotații comode, puerile, schematice. Cei ce se copilăresc vor avea de înfruntat opreliști, bariere, convenții morale și legi. Ei se confruntă cu probleme, despică nodul gordian istoricește invocat ca punct de plecare în imaginar. Dar constată că "o problemă nu e o problemă dacă are soluție" și încurajează publicul să privească prin această optică încercările. Regatul copiilor și al copilăririlor inocente se confruntă cu "Regatul Cenzurii" în vederea câștigării libertății de gândire și acțiune. Firește comicul abundă în gaguri de tot felul. Coșmarul cenzurii este lăsat în urmă. Libertatea triumfă.
Montserrat Ángeles Peralta și Fernando Villa trec dintr-un rol în altul, cu ușurința unor înzestrați actori de comedie. Ei întruchipează diferite, multe și colorate personaje ale confruntărilor dintre bine și rău, în sensul clasic stabilit de legile basmului. Apare figura schimonosită a lui "Quique al V-lea", copil de 8 ani, rege ambițios, luptător, cuceritor și dictator in nuce, apatic și abulic portretizat. El va repeta în limba română, împreună cu publicul, cuvintele ce-i definesc trândăveala (fizică și mentală): "Ce depresie și ce lene! Dar mai ales ce depresie!" Publicul se amuză și la apariția Corbului vorbitor, al păpușii robotizate, strict monitorizată sub regim autoritar. Rege-bufon și slugă-bufon. Căpitan-bufon și matroz-bufon. Neîntrecuți în bufonerii și giumbușlucuri ca în arena circului. Numai textul replicilor atrage atenția asupra unei abordări serioase a componentelor existenței umane acum și aici. Un mic coșmar al "lumii adulților" se încheagă spre a avertiza și spre a trezi din letargie. Iată, unul din mesaje a fost atins. Celelalte sunt legate de jocul actorilor ce pactizează cu sala. O comunicare vie, exaltantă.
(foto: Andreiml Mustafa)