Argentinienii de la Los Macocos Theater Band, invitați la festivalul gorjean, au pus la cale un învârtejit periplu prin textul și textele shakespeariene, în manieră extrem bufă, extrem umoristică, puternic îmbibată în pasta apetisantă a onirismului șăgalnic, cu substrat declarat parodic. Abordare ce mi-a amintit numaidecât de Romeo și Julieta din 2021 al lui Attila Vidmyánszky de la Teatrul Maghiar din Cluj. Aceeași vituperare a tragicului în comic, fără a bagateliza vulgar, căci teatrul a fost și rămâne un subtil joc al formelor în mișcare. Aceeași plăcere de a jongla cu reperele textuale binecunoscute și de a le turna șarjat în rafinate stilizări și extrapolări fanteziste. Firește, înscenări pentru cunoscători, nu pentru marele public, deși un plus cathartic se produce și la acest nivel.
Faima celebrului Yorick, bufon al curții din palatul Elsinore, i-a pus pe drumuri pe câțiva histrioni care, ajunși în Danemarca, vor să ajungă la el. E pretextul inițial care pune mașinăria în mișcare. Textul este scris de cei patru interpreți, cu citate, cu adăugiri glumețe și șugubețe, cu măscăriciuni repetate, înghesuite, consecutive ca o întrecere între bufoni. Numele lor reprezintă garanția unor replici suculente, acide, scânteietoare, colectiv elaborate, revărsate în joc alert și mascaradă. Mariano Bassi, Martin Salazar, Gabriel Wolf și Marcelo Xicarts trec rapid dintr-un rol în altul, exultând în improvizații și comicării drăcești. La scrierea scenariului au contribuit Marcelo Xicarts, Daniel Casablanca, Gabriel Wolf, Martin Salazar și Sebastian Irigo. Veritabili oameni de spirit, capabili să stoarcă din scrierile maestrului sucul mușcător al ironizărilor indefinite. Ca cei trei autori ai bufoneriilor legate în Operele complete ale lui William Shakespeare, pe scurt: Adam Long, Daniel Singer și Jess Borgeson. Regia aparține unuia dintre ei: Sebastian Irigo.
Scenografia lui Marcelo Valiente are în vedere trei paravane diferite ca mărime, trei cruci din țintirim și trei cranii. Acestea se vor înmulți și se vor rostogoli pe scenă cu sunet macabru. Cum se vor înmulți și Hamleții, derivație, dorință, poate, de a acoperi butada conform căreia se spune că sunt atâți Hamleți câți actori l-au interpretat, dar cineva a adăugat că sunt atâți Hamleți câți spectatori l-au văzut. Desigur că fiecare are Hamletul său și această fantezistă multiplicare face pe plac receptorilor.
Nu voi povesti năzbâtiile puse la cale de năzuroșii actori, acționați uneori ca niște clovni buni la toate. Ei se vor aduna la "Barul lui Odin" așteptând să intre în palat, se vor încurca în rostirea greu de pronunțat a numelor prietenilor lui Hamlet Rosencrantz și Guildenstern, stâlcindu-le haios, se aduc alte replici celebre din alte piese ca "Un regat pentru un cal", se învălmășesc sensurile într-un carusel cromatic intelectualist. Ei iau în balon tot ce ține de canoanele dramatizării, chiar și didascaliile ignorate de regizorii de azi. Inter-teatralizarea își joacă propria-i sarabandă suficientă sieși. Regele, Regina, Polonius, Ofelia sunt piese caricaturale dintr-o reprezentație a vigorilor reconstituirii. Motivele, temele teatrului Marelui Will, trecute succint în revistă, sunt eterne repere în istoria umanității. Jocul argentinienilor e plin de gratitudine pentru marele dramaturg. Atât că ei acționează deșuchiat, imprevizibil și șui ca echipa de amatori din Visul unei nopți de vară care vor să facă teatru. Sunt impulsionate ilar sumedenie de repere. Înmiresmate uneori, grave alteori, persiflate precum această încercare de a-l ucide pe Hamlet în memorie. Intenție nereușită, ratată din capul locului, un moft oarecare pentru a ne juca de-a Shakespeare, altfel decât la modul serios. E un abuz? Spectatorii să judece!
