E cazul trupei Teatrului de Stat din Constanța care a înfăptuit A douăsprezecea noapte shakespeariană sub bagheta maestrului Andrei Șerban. Premiera 28 februarie 2024. O montare proaspătă, caldă, actuală, vivantă. O montare axată pe jocul actorilor modelați performativ, cu salt spre excelență. În această relație cu regia, contribuția fiecăruia e impecabilă. Un joc colectiv fără fisură, corelat cu o viziune dinamică. Aplicat mănușă comediilor shakespeariene. Nici nu ni-l putem imagina jucat altfel pe Marele Will. Combinație barocă extravagantă între commedia dell'arte și clasicitatea teatrului elisabetan.
Strălucirea costumelor e eclatantă, complementară pereților drapați în franjuri licărind policrom și contrastantă cu spațiul de joc lipsit de ornamentații. Lucirile de paiete și mătăsuri trimit spre un spațiu al eleganței aristocratice, dar și spre insinuări carnavalești. Scenografa Carmencita Brojboiu, premiată în cadrul festivalului gorjean, a conceput un decor pe orizontala scenei, strict geometrizat. Patru pietre necizelate, de dimensiuni diferite, marchează cvadratura cercului virtual în care se mișcă și se rotesc halucinant personajele.
Costumația individualizează, pare eterogen repartizată pe structura personajelor. De la fastul mătăsurilor orientale la simplitatea uniformelor de oameni ai legii din zilele noastre. Gulerele dantelate și strident colorate ale unor personaje din marea nobilime fac legătura cu opulența unei lumi apuse. Când ducele Orsino decretează în jucăuș prolog "să fie muzică" (și nu lumină), el dă frâu liber distracțiilor, dezmățului și consimte că "în a douăsprezecea noapte totul este posibil". Dovadă că, după descâlcirea încurcăturilor din noaptea când toate pisicile sunt negre, dănțăluirea macabră se instalează într-un epilog vizual-auditiv delirant.
Tehnica qui-pro-quo-ului funcționează în direcția ambiguizării sexelor demonizate de orbirea iubirii. Viola și fratele ei geamăn, Sebastian, sunt, nu numai victimele unui naufragiu, ci și victimele unor iubiri fulgerătoare, trăite cu patimă tinerească pe țărmurile unei țări fictive - Iliria. Trepidantele întâmplări și confuzii sunt prezentate ca făcând parte dintr-un vis serafic amenințat mereu de coșmar. Deghizarea Violei în băiat, luându-și numele de Cesario, pentru a intra în slujbă la ducele Orsino, complică lucrurile și duce la o escaladare a comicului. Prestația actorilor e remarcabilă. Nimic negativ nu se poate spune despre jocul acestora, într-atât de omogen și sudat este traseul lor prin meandrele ilare ale subiectului.
Ahtiat după muzică și distracție este ducele Orsino în interpretarea lui Andrei Bibire. Stăpân pe sine pare, dar cedează ușor în fața nurilor Oliviei și devine brusc dezorientat când află că sluga sa Cesario este nimeni alta decât Viola, sora lui Sebastian. Cu delicatețe și înflăcărare de adevărată îndrăgostită își construiește Cristina Luca personajul dual Viola / Cesario. Ambiguizarea sexuală nu sfârșește nici după ce masca de pe figură a fost data jos, ceea ce derutează pe moment, dar pare a se insinua ca un test documentar asupra lumii de azi.
Sebastian în dublă distribuire (Theodor Șoptelea / Vlad Lință) are prestanța unui tânăr cuceritor, dirijat de vicleanul Cupidon. Iulian Enache e un Antonio corect conturat în scurtele secvențe în care apare. El este salvatorul lui Sebastian, în stare să-l ajute în orice situație. La fel e Liviu Manolache în Sir Toby Belch, bețivan batjocorit, dar bun la asocierea cu farsorii, ambii din rândul actorilor mai vechi ai teatrului constănțean.
Olivia strălucește în frumusețe și cucerește prin vocea cristalină a Mihaelei Velicu. Ea este aristocrata care e străpunsă de săgeata lui Cupidon și exprimă, tandru și inocent, focul dragostei nimicitor pentru Cesario.
Sprinteneala în gând și faptă a Mariei, doamnă de onoare cu veleități de spiriduș, este trasată în linii forte de actrița Ecaterina Lupu, perfect aleasă pentru seria de năzdrăvănii puse la cale cu rapiditate de intrigant îndelung exersat.
Mare amator de distracții se dovedește, la rândul său, Cătălin Bucur în Sir Andrew Aguecheek, alături de Ștefan Mihai în rolul bufonului Feste. Și el știe să joace feste îngâmfatului Malvolio, alături de complotiști. Excelent în maimuțăreala japonezului suit pe scară.
Un grotesc rol de îndrăgostit, îmbibat străveziu în ridicol, fac cei doi distribuiți în Malvolio: Marian Adochiței / Emilian Oprea. Întrucât umilirea lui Malvolio nu cunoaște limite, regizorul apelează la amprente naturaliste. Nuditatea lui Cătălin Bucur în acea secvență face parte dintr-un limbaj excentric asumat și perfect motivat.
Memorabilă secvența finală când Malvolio apare deasupra scenei în ipostază de drac răzbunător. El va încâlci sentimentele eroilor, supunându-i la zvârcoliri și chinuri groaznice și în viitor. Fantomatice apariții ale spiridușilor pădurii și polițiste ferm pedepsitoare întruchipează Alina Manțu și Georgiana Mazilescu. Înveșmântat în alb complet apare Florentin Roman, întruchipând un preot cu trăsături de guru indian.
În aceste zile, când se desfășoară la Craiova Festivalul Shakespeare 2024, a pătruns și la Târgu Jiu ceva din farmecul și spiritul marelui dramaturg englez. Este, fără îndoială, și această splendidă montare cu A douăsprezecea noapte la Constanța, un omagiu adus de Andrei Șerban întru glorificare și neuitare.
(foto: Andrei Gîndac și Marian Adochițe)