La Craiova, Furtuna a ajuns pe 16 și 17 mai 2024, în deschiderea celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare și la aproape 10 ani de la premiera cu Rinocerii de Eugen Ionescu, spectacol pe care Wilson l-a montat cu trupa Naționalului local în 2014.
Versiunea Wilson a Furtunii lui Shakespeare se bazează pe textul dramaturgei germen Jutta Ferbers, care a esențializat, conform viziunii Wilson-iene, celebra piesa. Și tocmai am scris cuvântul principal: esențializare. Distilare. Simplificare. O Furtună. Furtuna după Shakespeare. Furtuna de Wilson.
O cortină roșie și litere formate din becuri atârnând din înalt formând cuvântul "furtuna" în limba bulgară. Personajele defilând pe rând, de la stânga la dreapta, cu fețe vopsite în alb, trăsături subliniate de tușe groase, coafuri multicolore și multidimensionale și costume idem. O defilare, a doua, a treia. Cu viteze din ce în ce mai mari. Un cabaret. Un circ. Un manej pentru oameni sau ce a mai rămas din ei.
Copertele muzicale sunt datorate lui Tom Waits. La început, e vocea originală, în versiunea din 1978 a lui Innocent when you dream. La final, cântecul e reluat de cei 15 membrii ai distribuției. Care tocmai se iviseră din culise și pășiseră spre public, pe rând, prin cadrul alb al unei case 2D, formate din becuri și fire, coborâte din înalt.
E plin spectacolul de elemente de decor care coboară și urcă. E plin spectacolul de becuri, incluzând un uriaș șir ce delimitează avanscena de sfere luminoase a căror intensitate ascultă de bagheta lui Prospero. Cu toatele 2D. Personajele însele se deplasează mai ales pe orizontale paralele cu rândurile spectatorilor, alegând rareori verticala de profunzime sau orice versiune de diagonală.
Mai știți acele cărți pentru copii în care, când și când, anumite pagini capătă volum / a treia dimensiune, prin ivirea unor bucăți de hârtie suplimentare din cutele nevăzute ale complicatului tip de legătorie? Pop-up books s-ar numi ele. Asta face Robert Wilson din Furtuna. Creează pagini / scene, unele de o tulburătoare frumusețe, pe bază de lumini, muzici, gesturi și grimase, dintr-o carte veche.
Adesea, sunetele, inclusiv cele pe bază de Waits, se aud ca dintr-un patefon uitat într-un pod de casă veche, după cum unele dintre monoloagele lui Prospero (un Veselin Mezekliev ce seamănă mult cu Tibor Pálffy de la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe) au ceva din liturghiile bizantine slujite aproape în șoaptă (nu întâmplător, Ariel are aripi de înger). Restul zgomotelor, inclusiv râsul sinistru, acompaniat de un "rictus de hienă", al lui Prospero, și cea mai mare parte a mișcărilor, inclusiv cele zglobiu-tembele ale arhangheliției (Zhaklin Daskalova) Ariel, se revendică când zona grotescului, când din cea a absurdului.
Wilson imaginează un Prospero care se joacă de-a / cu personajele lui Ionesco. O lume lipsită de cord, de creier, de orice urmă de profunzime. O lume care repetă, fără de sens, cuvinte, gesturi, protocoale, tradiții. O lume pe care o ironizează în 90% din timpul spectacolului, acordându-i, de zecimea rămasă, privilegiul de a re-auzi / re-vedea frânturi de ceea ce a fost cândva, vezi muzicile, inclusiv un Just a perfect day a cappela by Miranda (Radina Borshosh) / de ceea ce ar putea fi și acum, dar doar în vis, vezi versurile lui Waits.
În a doua seară craioveană, sala a prins și nu prea vibrația intens caricaturizantă. S-a râs mai degrabă puțin, s-a lăcrimat poate oleacă mai mult. Parcă nici clasicele aplauze în picioare n-au durat prea mult. Un fel de răceală, un fel de tristețe. Pentru ce a fost pe scenă, pentru ce ne-a arătat scena că a devenit strada, greu de spus.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 17 mai 2024 @ Sala Amza a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova)
(Foto: Gergana Damianova)