Spectacolul după textul scriitorului spaniol, Arta interviului, este o producție a Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu" în regia Antonellei Cornici cu Maia Morgenstern în capul distribuției. Juan Mayorga e un autor cu reputație internațională, cu piese jucate pe multe scene europene. Promptitudinea cu care a ajuns să fie jucat aici, la Târgu Jiu, e o notă bună pentru conducerea teatrului.
În cadrul festivalului internațional gorjean (13 - 24 mai 2024), după terminarea reprezentației din seara zile de 17 mai 2024, a avut loc o întâlnire cu autorul piesei, invitat special în Festival, și cu traducătoarea textului, doamna Luminița Voina Răuț și pe post de translatoare. Discursul oaspetelui a însuflețit sala arhiplină (mai ales cu tineri) prin interesantele abordări mărturisite despre crezul său artistic focusat pe interacțiunile planurilor temporale și spațiale și glisarea în indeterminarea fluctuantă a acțiunii din piesele sale.
În urma discuției s-a înțeles mai bine de ce trecutul personajelor din Arta interviului e parafat ca mister și intimitate indestructibilă, puternic individualizat. În acest context, trecutul personajelor e mai imprevizibil decât viitorul pentru că e receptat în mod diferit de membrii familiei, astfel că incertitudinea ce planează pe capul fiecăruia se dezvăluie prin tehnica interviului. Prin jocul de-a interviul ies la iveală aspecte necunoscute, dubioase, nelămurite din viețile protagonistelor: adolescenta Cecilia (Ana Vînău), mama ei, Paula (Ioana Flora) și bunica ei, Rosa, interpretată magistral de Maia Morgenstern. Trei personaje, trei generații, cu extravaganțele și tarele lor, cu exuberanțele și limitările lor specifice. Printre aceste borne caracterologice bine fixate în solul acțiunii face slalom jovial terapeutul Mauricio (Radu Tudosie), venit s-o "trateze" de Alzheimer, de singurătate și izolare pe bătrâna Rosa.
Cecilia aduce în casă o cameră video împrumutată de la școală pentru a realiza un interviu cu oricine din casă și fata începe, târâș-grăpiș, s-o tragă de limbă pe sclerozata Roza. Astfel află că bunica ei, revoltată și supărată acum pe toată lumea, a ținut secret, în tainițele sufletului său, ceva neclar, misterios, din viața ei. E gata să recunoască însă la un moment dat faptul că a avut o aventură cu un oarecare ceasornicar și a lipsit din familie cinci luni de zile pe motiv că este internată într-un spital din Germania. Iubirea vieții ei. Dar dezvăluirea nu pare a avea caracter definitiv. E mai mult o insinuare, deși primește consistență prin amintirile murmurate printre lacrimi de fiica ei, Paula, marcată definitiv de lipsa de afecțiune a mamei. Drama primește conotații oculte. Asumarea responsabilităților devine apăsătoare. Acuzele se înmulțesc. Dialogul are aspect de duel. Mauricio mânuiește chiar o floretă la un moment dat, Rosa intră în joc, simulează, dar confruntarea e cât se poate de serioasă. Vidul descoperit în "armonia" familială prin întrebările puse pentru a realiza interviul rănește adânc. Era mai bine ca Rosa să nu fi divulgat secretul ei? Probabil.
Dramaturgul însuși, la discuții, mărturisește, inocent: "Aș vrea să cred că Rosa a trăit într-adevăr această dragoste" din afara căminului conjugal. Că n-a fost totul un vis și o cochetărie cu care să se alinte la bătrânețe. Discursul e condus cu dibăcie pe palierul bipolar aparență și esență, extins pe disputele neînțelegerii dintre generații. Nici bătrânii nu manifestă înțelegere pentru tineri, nici tinerii nu manifestă interes pentru vorbele și amintirile bătrânilor. Cercul e închis și comunicarea deficitară.
Întrebările provoacă sensibilitatea personajelor. "Filmul preferat?" e întrebată Rosa. Splendoare în iarbă, răspunde ea și pelicula lui Elia Kazan din 1961 cu Natalie Wood devine emblema unei generații "expirate", incompatibilă cu gusturile nepoatei și a celor de vârsta ei. La fel e cu "Muzica preferată" și Maia cântă și se leagănă pe secvența Sequidilla din Carmen de Bizet. Cecilia (Ana Vînău) o va imita, distrată ca de o ciudățenie. Tânăra de 17 ani merge dintr-o parte în alta a camerei, e nerăbdătoare, vrea să iasă, să fie liberă. Dă măsura neliniștii unei întregi generații. Se pare că ascultă, totuși, de sfaturile bunicii, deși nu înțelege de ce a văzut Splendoare în iarbă de șase ori. Reține că e important cu cine vezi pentru prima dată un film.
Ioana Flora în Paula potențează îngrijorarea unei mame, responsabilitatea și teama de a descoperi adevărul dureros despre mama ei. Extrem frământată și interesată de echilibrul întregii familii, plânsă și încordată, actrița întruchipează o față consumată a durerii. Ea exprimă și o realitate jenantă a zilelor noastre. E avocată, dar lucrează ca șefă de vânzări într-un spital. Judecă și acuză în consecință cu severitate comportamentul mamei. Destins și senin la minte apare Radu Tudosie în terapeutul care spune că "tot ce e important e aici" (și-și arată cu degetul capul).
Dezlănțuită și profund refractară la orice formă de ajutor, Rosa, conturată de Maia Morgenstern, e o femeie imprevizibilă, cu toane, cu personalitate puternică în ciuda vârstei înaintate și a bolii amenințătoare. Ea domină scena prin treceri succesive de la o stare la alta sau schimbând tonul vocii. Când agresivă, când îngăduitoare, când nostalgică și sentimentală. Juan Mayorga creează un personaj viabil, de mare forță expresivă, căruia Maia îi dă carnația și înfățișarea unei femei sincere, vorbind direct, fără fasoane, de care te atașezi empatic de la primul contact scenic cu ea.
Aranjarea scenografică propusă de Antonella Cornici e suplimentată valorizant de contribuția echipei tehnice care pune în mișcare proiecția simultană a imaginilor captate de camera video pe ecranul din fundal. Echipă formată din Lucian Moga (light design), Șerban Chițu (sound design), Mircea Conț (regizor tehnic).
Ca și în alte seri, au fost decernate premii artistelor de mare valoare din mișcarea teatrală actuală, participante la festival. Au fost onorate cu aceste premii, la sfârșitul dialogului cu invitatul serii, scriitorul spaniol Juan Mayorga, actrițele Maia Morgenstern, Ioana Flora și regizoarea spectacolului Antonella Cornici.