Croații pornesc de la textul lui Shakespeare și enunță, de la bun început, pe repede înainte, firele principale ale acțiunii. Cei 6 actori fac asta adresându-se direct sălii, anunțând, printre altele, rolurile pe care le vor interpreta în ora și jumătate ce va urma. Semn clar că nu va urma o montare să-i zicem clasică a textului shakespearean. Prin clasic înțelegând o montare care să se bazeze exclusiv pe piesa originală. O bună întrebare ar fi dacă se va mai monta, vreodată, Îmblânzirea scorpiei folosind doar cuvintele scrise de Shakespeare acum 432 de ani. Experiențele recente ale scenelor românești, materializate în amintitul spectacol al Letei Popescu și în Îmblânzirea lui Radu Iacoban de la Naționalul timișorean (premieră iunie 2022), se înscrie în tendința montării croate prezentate la TESZT.
La zi, Îmblânzirea scorpiei se cere chestionată, contextualizată, comentată, ironizată. Nu eventualul misoginism al lui Shakespeare e neapărat în discuție. Ci realitatea pe care el o descrie (și de care se distanțează sau nu, asta e altă discuție).
...
Vedem bice pleznind. Topoare. Chei auto. Orice obiect cât de cât contondent, capabil să pună femeia la locul ei. Adică, la locul rezervat ei de prea-înțeleptul bărbat.
Ascultăm o istorie a botniței. Din cele mai vechi timpuri. Botnițe aplicate pe & purtate de femei. Ascultăm prețioase indicații de montare a obiectului. După cum auzim și mărturisirea unei femei care a fost silită să o poarte.
Față de toate cele de mai sus, spectacolul croat are fix atitudinea potrivită: o comprehensivă ireverență. Limba scoasă a Catarinei (Linda Begonja), evocând faimoasele surate by Albert Einstein & Mick Jagger, e genul de răspuns care se fixează pe retină.
Se poate, desigur, imagina și un altfel de reacție. Violența ca răspuns la violență. Cea de limbaj, pe care Catarina cea croată o practică în mai multe episoade. Cea fizică, îndreptată, pe bază de cuțit, spre omul (?) Petruchio (Borko Perić), sau, pe bază de mușcătură, spre calul cel fidel (Marko Makovičić), care devine sursa de hrană pentru Catarina cea înfometată programatic de către soț.
Cum așa? Se poate? Se cade? Când totul știam că a fost, este și va fi atât de fain și disciplinat, atât de pur și de simplu. Priviți fotografia de mai jos. Tată (Dražen Čuček) și fiică. Rembrandt, nu alta. Ce poate fi mai frumos?
Bosniaca Selma Spahić (regie & adaptare) pleznește deștept și subtil. Nu sunt evocate doar comportamente reprobabile din negurile secolelor. Violența, mai mult sau mai puțin fizică, discriminarea, brutalitățile de orice fel continuă și el sunt aduse pe scenă. Fără demascări stridente, dar și fără tăceri complice. Făcând mișto, dar fără a transforma comicul în hăhăială stupiduță.
Pasajele noi (dramaturgie: Emina Omerović) sunt mai ample decât cele din piesa originară. Nevoia de a comenta pornind de la un textul Scorpiei e imensă. Dorința de confruntare a modelor și modelelor care și-au dovedit nocivitatea e teribilă. A tăcea egal a accepta aberanta așezare a lucrurilor. Adică, botnița. A vorbi egal a contesta & schimba. Adică a scoate limba în direcția răului.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 20 mai 2024 @ Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara)
(Foto: László Beliczay)