Scenariul se folosește de pretextul atmosferei de după spectacolul aniversar, de după recepție, pentru a da frâu liber fanteziei ca în feeria teatrală imaginată și realizată la Teatrul "Ioan Slavici" din Arad de Mihai Măniuțiu în 2018 după textul minimal al lui Cehov Cântecul lebedei. De la două personaje (un actor și un portar), Măniuțiu ajunge să folosească pe scenă toată trupa de actori ai teatrului. La fel de inventiv se dovedește Urbán András. El aduce pe scenă 19 actori-dansatori-cântăreți ai teatrului, plus 7 studenți de la Academia de Arte din Novi Sad. Coeziunea dintre membri trupei e impresionantă. Evoluțiile lor sunt urmărite cu fascinație. Iată echipa, care, realmente, sfidează oboseala și legile fizicii: Lívia Banka, Gabriella Crnkovity, Elor Emina Szalai, Edit Faragó, Ágota Ferenc, Terézia Figura, Attila Giricz, Dániel Gombos, Dániel Huszta, István Kőrösi, Szilvia Krizsán, Judit László, Attila Magyar, Árpád Mészáros, Attila Német, Róbert Ozsvár, Gábor Pongó, Zoltán Sirmer, Bence Szalai. Studenții Academiei de Arte din Novi Sad: Marijo Sadiković, Natália Bagi, Tomity Lea Dedovity, Lilla Greguss, Endre Gusztony, precum și Kolbas Darko, Tibor Bába. Trebuie amintiți toți, pentru că toți sunt formidabili. Inventivi, expresivi, expansivi, omniprezenți. Simpatici și distractivi, doar suntem la un divertisment în toată puterea cuvântului.
Impresia generală este că actorii sunt aproape permanent pe scenă în număr foarte mare. Mai tineri, mai trecuți, mai supli, mai rotunjiți și rotunjite, mai îmbrăcați, mai dezbrăcați. Animați de unicul mobil de a dărui divertisment în stare prelungită. În această escaladare de forțe actoricești se pare că nu neapărat fizicul contează, ci mișcarea, vibrația, participarea, implicarea în programul prestabilit. Pe toți (majoritatea) îi salvează vocea și interpretările vocale sunt numeroase, ca la revistă, ca la music-hall. Se cântă în maghiară, în engleză, în sârbă. Din Kálmán, din Bernstein, din Lepa Brena, "fata iugoslavă" adulată, din folclor maghiar și sârbesc.
Decorul de cabaret scăldat în lumină, propus de Marja Kalabić, îți ia ochii. Perdele ce acoperă lateralele și fundalul scenei, formate din franjuri sclipicioși, voluminoși, vibratili, sclipesc îmbietor în luminile rampei. Muzica (Árpád Szerda) duduie, reflectoarele te orbesc. Costumația e specifică, inițial, unei recepții, la care au participat actorii teatrului. Apoi, Senka Ranisavljević adaptează rochiile din lame sau împodobite cu paiete în dessous-uri de cabaret sau vestimentație adecvată pentru Winnetou și Old Shatterhand, eroi nostalgici, chiar o mască țuguiată de membru Ku Klux Klan. Personaje evocate comic pe parcursul călătoriei fanteziste inițiate de scenariu. De la personaje fictive, la personalități precum cea a regizorului omagiat Harag György, totul este adus pe scenă într-un dialog al complementarității artistice. Sunt dezvăluite fapte anecdotice din teatru, este atașat un dans sincron cu gay, refulările sunt date pe față, idiosincraziile din culise abundă.
Călătorie îmbibată cu kitsch inocent și vulgarități natural dezvăluite, conotații sexuale explicite, ce pot pune în discuție salvarea teatrului din lâncezeli elitiste. Asta merge mână în mână cu ceea ce înseamnă o degradare acceptată a pretențiilor publicului. Dacă-i vorba să nu scăpăm din mână puținii spectatori maghiari ce frecventează teatrul din Novi Sad, atunci trebuie să facem orice, trebuie să le oferim orice, voluntar și principial, chiar cu riscul de a marșa energic pe formula teatrului visceral, prezentă în mișcarea teatrală mondială, demascată autoironic în spectacol de câteva ori. De la realismul visceral promovat în proză, de pildă, de un Roberto Bolaño, nu e decât un pas mic spre cel teatral și el s-a făcut deja cu mult înainte. Pe artiștii din Novi Sad asta nu-i înspăimântă. Dimpotrivă, le dă aripi.
(Foto: Srđan Doroški - Sursa: Site-ul oficial al Újvidéki Színház / Teatrul din Novi Sad)