mai 2024
Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, 2024
Născut în nordul Serbiei, în provincia Vojvodina, și absolvent al Universității de Arte Frumoase din Budapesta, coregraful (dansatorul, artistul vizual, fotograful) Josef Nadj (67 de ani) a devenit o celebritate a dansului contemporan în Franța, unde a condus, printre altele, Centrul Național de Coregrafie din Orléans între 1995 și 2016. Apoi, Nadj și-a creat propria companie, Atelier 3+1, cu care a explorat direcții dintre cele mai proaspete ale dansului.

Cu premiera în 2021, spectacolul său Omma a marcat o schimbare majoră de direcție. 8 dansatori din țări africane (Mali, Senegal, Coasta de Fildeș, Burkina Faso, Congo) au produs un spectacol ce căuta și reușea să se (re)conecteze la un soi de energie artistică ieșită din tiparele post-modernității. O seamă de individualități & un grup evoluând într-o dinamică mereu în schimbare, acordându-și trupurile pentru a rezona la frecvențe cu totul neașteptate. În România, Omma a fost parte din selecția ediției 2022 a Festivalul Euroregional de Teatru din Timișoara (TESZT), după cum a putut fi admirat, în același an, și la Sfântu Gheorghe, în cadrul Dans Flow (festivalul trupei M Studio), ori Cluj, la Interferențe (festivalul Teatrului Maghiar de Stat).

TESZT 2024 a dat o lovitură de imagine și, în seara de joi, 23 mai 2024, a găzduit avanpremiera mondială a noului spectacol al lui Josef Nadj: Full Moon / Lună nouă. Următoarea reprezentație va fi pe 17 iunie 2024, în deschiderea ediției 2024 a Dans Flow (program complet, aici m-studio.ro/ro/flow5-festival-international-de-dans), urmând ca, pe 24-26 iunie 2024, în cadrul Festivalului Montpellier Danse 2024, să aibă loc premiera oficială.

În fața unei săli arhipline și ultra-exuberante (atmosfera TESZT rămâne una dintre cele mai faine din țară), 7 dintre cei 8 protagoniști ai Omma au produs o reprezentație încântătoare. Lângă ei, în rol de amfitrion purtând etern mască neagră și o perucă albă, Josef Nadj în persoană. Mișcările sale discrete, pe precădere la nivelul brațelor, introduc și, ulterior, punctează când și când spectacolul. Faptul că, la răstimpuri, manevrează o pană de scris, după cum și faptul că, într-un cadrul aproape de final, poartă un costum & mască cărora le imprimă mișcări circulare, creând imaginea unui elice gata să propulseze aparatul de zbor în aer, evocă, poate, un personaj al timpurilor și metropolelor de aici și acum, un scriitor, un descălecător pe alte meleaguri, un civilizator / colonizator, un Prospero. Am adăugat posibil pentru că nimic, dar absolut nimic din interpretările mele nu trebuie privit ca fiind mai mult decât speculația unui fan uimit, a unui amator lăsat cu gură căscată.


Cei 7 performeri pornesc la turație redusă, evoluând în grupuri mici, uneori în scurte solo-uri. Punctul de interes, ghidat de light designer-ul Sylvain Blocquaux ce desenează spațiul asemenea unui scenograf de primă mână, se mută cu rapiditate, decupajul dinamic gândit de Nadj prevestind năucitoarele ritmuri ce vor urma.


Treptat, trupurile se apropie, mișcările cresc frecvența, torsurile se acoperă de transpirație și punctele de intersecție dintre picăturile de apă și cuantele de lumină (subliniate de dansatori prin înghețare de o secundă în stop-cadru) creează imagini pe care obiectivele fotografilor și ochii privitorilor le devorează.


Teme și sub-teme jazz-istice îmbinate cu sonorități străvechi, esențializate, dominate de percuții acaparatoare, melanj indecidabil între vis și realitate, întâlnire între regnuri, scene de încoronare și conducere spre moarte, creșteri și descreșteri, chipuri pure și măști acoperind / derutând / comentând ironic, sacouri peste trupurile goale (costume: Paula Dartigues) sunt câteva dintre elementele care creează contextul. Textul e dansul. Unduirile, gesturile brutale, ruperile de ritm, așezările, exploziile. Tălpile goale creionând formidabile desene imposibil de înțeles pe covorul de dans ce se transformă, aievea, parcă, în țărână, în pământ, în sursă și final a toate.


La momentul aplauzelor, elementul-surpriză. Să-l păstrăm așa, amintind doar de măștile albe ale tuturor celor de pe scenă (modernitate?) și de ritmurile muzicale lejer, cu aromă de Paris. Dusă e visceralitatea ce domnise până cu câteva minute mai devreme. S-a dus. Așa cum s-au dus acele timpuri, acele civilizații, acele lumi din care au venit toate cele pe care le-am văzut pe scenă. Ori poate ne așteaptă undeva, pentru a fi regăsite. Precum soarele și luna, esențele nu se pierd niciodată. Intră, uneori, în anumite faze când chipul nu le e de văzut.


(Timpul & Spațiul reprezentației: 23 mai 2024 @ Atelierul de Pictură al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara)

(Foto: Cornel Putan)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus