mai 2024
Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, 2024
Un spectacol ciudat (și nu chiar în cel mai bun sens al cuvântului) a sosit la TESZT 2024 de la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta, în regia lui Berezedi Zoltan. Așa după cum suntem informați de caietul-program al Festivalului, textul a fost scris în anul 1942 de Mihály Erdélyi și jucat, cu succes, simultan, în trei locuri (localități?) diferite: Teatrul Erzsebetvaros, Teatrul Obuda și Teatrul Ida Turay. Ținând cont de perioada istorică - în plin război - și de succesul "musai ca de bună voie" pe care propaganda belicos-naționalistă horthystă o orchestra după gloriosul model goebels-ian, textul cel eroic și mobilizator nu excelează în intrigă, ci vrea doar să fie tare-n mesaj. Cuvintele de ordine: elogiul maghiarismului (purtător de steag fiind, firește, marele și viteazul soldat, la fel de maghiar); eroismul nesmintit, veselia și optimismul cuceritorului... căci, să ne amintim, armatele maghiare invadaseră și ele Rusia Sovietică, alături de colegii lor germani, români și italieni. Cum Ungaria, fie ea și aia Mare, nu prea avea de împărțit nimic teritorial cu URSS-ul lui Stalin (căci, nu-i așa, prea fusese bună prietenă, prin Bela Kun, cu Lenin), textul se limitează, ca orice act de propagandă, la latura eroică și, pe alocuri, erotică a afacerii.


Un grup de veseli și entuziaști soldăței se zbenguie prin scenă: mai o bârfă, mai niște oftături de dor de-acasă, mai un pic de csardas. În orice caz, nu mare lucru de evocat, până la urmă. Și totuși, unii au scos textul cel patriotic de la naftalina cazonă și politică, dacă tot venise, ea, libertatea la putere... cum bine zicea al nostru Conul Leonida. Și, fiindcă toată afacerea este în primul rând politică, și abia apoi oarecum culturală, șade frumos să ne amintim apariția pe scena liberă a ideologiilor politice a unei formațiuni pe nume FIDESZ, în care a debutat fulminant un oarecare Orban Viktor Mihaly - jurist, fotbalist, avocat, politician (conform prezentării de pe Wikipedia).


Nu știu dacă textul acesta se joacă încontinuu de la "redescoperirea" și "renașterea" sa scenică din anul de grație 1991. Dată fiind tinerețea actorilor, se cam pare că da. D-ale propagandei... Deși se vorbește despre Rusia, accentul montării actuale cade, însă, fix pe Ucraina. Acolo unde invadatorul maghiar din 1941-44 găsise o familie de unguri... hingheriți și asimilați nu de către dragul de Stalin, ci doar de bestiile de ucraineni! Adică... mă-nțeledzi, neicusorule... și dă-i... și luptă! Magyar uber alles, ca să amintim de unul, Adolf, ce pare a-i inspira pe mulți, azi. Căci așa... "sanfason Țațo", se pomenește în spectacolul venit de la Budapesta și de interesele ungurești asupra Bratislavei, Timișoarei, Oradiei și a Ținutului Secuiesc. Aici cred că e vorba despre un fel de licență regizorală căci, în 1942, acel Ținut Secuiesc fusese dat, de Hitler și Mussolini, prietenului lor Horthy, prin Diktat-ul de la Viena. Așa că, la vremea aceea, nu mai aveau, bieții soldăței, la ce să viseze și pentru ce să-și verse sângele.


Dar, în fine... se va pretinde, poate, de către unii, că acest Albă ca Ucraina și cei Șapte Soldăței Pitici și Maghiari ar fi, chipurile, "decât" operă de artă... cu licențele respective. Dacă o luăm așa, atunci spectacolul susținut de o numeroasă trupă actoricească de tineri (în jurul a 20 de persoane) este lung, repetitiv, lipsit de coerență și inventivitate.


Din câte mi s-a părut (?), el pare să nici nu fi urmat întocmai criteriile și filiera selecției - cea care m-a obișnuit, de vreo șase ani, doar cu montări de la remarcabil în sus. Așa încât, stau și mă întreb dacă nu cumva acest "Jos chipiul..." nu s-a invitat, cumva, singur. Sau, mă rog...

(foto: Cornel Putan)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus