Se întoarce cu briza și izul de sare și dor. În pântecul carierei sale, pe scena unde-și făcea debutul în urmă cu exact 56 de ani - bine, fără trei zile -, se întoarce regizorul Andrei Șerban, de mână cu Daniela Dima (regizor asociat) și o trupă-fenomen natural al teatrului românesc. Epifania lui "acasă" se întâmplă-n a treisprezecea noapte de noiembrie 2024. Epifania shakespeariană rămâne A douăsprezecea noapte, acum, mai actuală și mai iluzorie-ntr-ale dragostei ca niciodată, în această Illyria a zilelor noastre, ce poartă numele Teatrului de Stat Constanța. "Ca și cum Shakespeare știa acum 450 de ani că noi o să avem această descoperire imensă: "că nu mai știm cine suntem.".
Un curcubeu sugestiv reflectat de fâșii holografice îngrădește scena. Luminile lui Cristian Niculescu fac trecerea dintre spații și lumi - albastrul reflectoarelor e marea ce înghite gemenii și nopțile-ocrotitoare de plăceri și romanțe babiloniene, roșie s-arată curtea ducelui și-n auriu sunt învăluiți slujitorii Oliviei. Un cadru dreptunghiular delimitează spațiul central al scenei, bine străjuit cu câte-o rocă la fiecare colț al său și încă una pe post de vatră a spectacolului însuși (scenografie: Carmencita Brojboiu).
Îndrăgostit de dragoste, daltonist la răscrucea dintre nuanța persoanei pseudo-iubite și aceea a dependenței de trăire intensă, Orsino, ducele lui Andrei Bibire, întruchipează matematic patima bărbatului standard, mânat și orbit de încăpățânare. De poezia lui stângace, pe care-o susține cu o sensibilitate muzicală acută și gestualitate ridicată la rang de coregrafie, se îndrăgostește - crede ea - Viola, o tânără naufragiată, care se travestește în Cesario spre a-i putea sluji ducelui. În interpretarea Cristianei Luca, străvezimea Violei lasă la vedere fragilitatea unei aproape-femei în căutarea sinelui. Actrița e la mai-mult-ca-ingenuu. Deși lupta dintre cele două identități e de-un zbucium intern greu de digerat, emană grație la fiecare pas.
Absolut îi e contrastul cu efervescența hipnotică a Mariei, slujitoarea-stăpână a dinamicii scenice și-a micro-societății de la curtea Oliviei. Diavol tasmanian cu funde în păr, actrița Ecaterina Lupu își joacă hazardul cu o precizie frapantă: de la înălțările milimetrice ale rânjetului de pe chip la trecerile amețitoare dintre voci și tonalități, e perfectă. Smintită și malefică, dar perfectă.
Formează un sadic duet alături de Feste (Ștefan Mihai) și cuvintele lui atât de lucide, pe care doar o prezență atât de ludică și le poate permite. Bufonul îmbrăcat în culoarea limpezimii mintale, albastru din cap până-n picioare, e vocea rațiunii, iar nesomnul lui naște monștrii unui control desăvârșit pe care Ștefan Mihai îl are - degajat - asupra sălii întregi.
Un al doilea duet completează grupul farsorilor anonimi. Sir Andrew (Cătălin Bucur) e hilar, stors de masculinitate în cizme roșii de cauciuc și tulle turcoaz, continuu alimentat de nădejdea că o va cuceri pe Olivia, continuu ridiculizat - până și de spada tremurată-n mână. Numai comicul îl leagă de perechea sa, mofluzul sofisticat Sir Toby (Liviu Manolache), unchiul bețiv al contesei.
Mihaela Velicu ia de mână rolul insipid creionat de Shakespeare și-l duce într-o dualitate seducătoare. Olivia ei se balansează necontenit între forță și rătăcire, doliu și feromoni. Numai la himera dragostei nu renunță nici măcar pentru o clipă. Ea e femeia sătulă de stupiditatea în iubire a sexului (vrut) puternic și autoritatea fără cusur, neașteptată în privirea caldă și verde, în inocența chipului.
Umbra ei posacă, narcisică, ținta răzbunării întinse până la bestializare, Malvolio (Marian Adochiței) e mizantropul avid de sine, scos cu forța din carapacea veșmântului negru într-o lume ce-și îndreaptă râsetele către el. Victimă a societății, dezumanizat până la prefacerea într-un Joker analog, Malvolio capitulează fastuos și, odată cu el, și spectacolul.
"Fiecare crede că-l iubește pe cel pe care nu-l înțelege". Mișcarea browniană de sărutări și verighete a lui Andrei Șerban e deschisă de mișcarea metodică, ritualică a actrițelor Georgiana Mazilescu și Alina Manțu. Pe drumul întortocheat de la inimă la inimă, Viola crede că-l iubește pe Orsino, dar chimia împărțită cu Olivia o tot cheamă la ea, în timp ce Sebastian (Theodor Șoptelea), fratele regăsit al Violei, e compromisul societal pe care ducesa îl acceptă. Toți încearcă să deslușească hazardul. În schimb, îl înrăutățesc cu succes, îndesând piesele greșite de puzzle în spații unde se încăpățânează a căuta potrivirea. Noua ordine a lumii e însuși haosul. Matematica introductivă a gesturilor se topește într-o scenă finală năucitoare, când deja-degradatul Joker-Malvolio e singurul neatins de apocalipsa alienării. Bariera holografică scenă-viață - the fourth wall - se prăbușește, identitățile personajelor se dizolvă omogen într-un dans epileptic, definițiile sexualității se șterg din memoria colectivă a prezentului.
Cu feminismul îndrăzneț în rol de paparazzo al imaginilor-șoc, inundată de talente fragede și umor, oglinda contemporană A douăsprezecea noapte bântuie. Pentru că atinge răni politice și tot nu găsește diagnosticul confuziei globale de azi. Pentru că ne ascultă confesiunile și le socotește-n văzul lumii ca un preot nevrednic. Pentru că durează numai două ore și un sfert. Ce se întâmplă, doctore, cu dragostea în vremea touch-screen -ului? Ce se întâmplă, teatrule, cu identitatea noastră? A fost breviarul constănțean despre iluzie și manierele desfrâului. A fost delir la Festivalul de Teatru Piatra-Neamț.
(foto: Andrei Gîndac și Marian Adochiței)
Teatrul de Stat Constanța
A douăsprezecea noapte de William Shakespeare
Regia: Andrei Șerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Lighting design: Cristian Niculescu
Sound design: Alex Popa
Momente coregrafice: Mihaela Velicu
Cu: Andrei Bibire, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Iulian Enache, Mihaela Velicu, Liviu Manolache, Ecaterina Lupu, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Ștefan Mihai, Alina Manțu, Georgiana Mazilescu, Florentin Roman.