Premiera mondială a avut loc la 18 octombrie 1904, la Köln, cu Orchestra Gürzenich, dirijată de însuși compozitorul.
Simfoniile lui Mahler sunt "cât o întreagă lume", incorporând experiențele sale de viață, literare, cele în natură, nevrozele, anxietățile sale și obsesiile sale legate de viață, moarte și eternitate [1]. Simfoniile sale sunt gândite ca adevărate drame de anvergură shakespeariană.
În muzica lui Mahler frapează, printre altele, contrastul dintre simplitatea melodiilor - foarte numeroase - și complexitatea orchestrației. Totodată se remarcă, opoziția dintre sunetele delicate, aproape pastorale și zgomotele de-a dreptul brutale, având un impact psihologic extrem de puternic, indiferent în ce registru emoțional se plasează.
Mahler nu orchestrează, el gândește orchestral prin intermediul timbrurilor instrumentale. El considera toate instrumentele din orchestră ca instrumente solo, deci având toate o importanță similară, nu doar ca sursă a unui efect muzical general, ci pentru accentele și emoțiile pe care le aduc fiecare: tragedie, umor, iubire, melancolie, patos dar și note de sarcasm și autoironie. Această gândire orchestrală politimbrală este eliberată de canoane și reguli, ea ascultă de fapt de necesitățile dramaturgice, Astfel, mișcările simfonice se înlănțuie ca actele in cadrul unei drame, iar numărul părților este determinat de cerințele impuse de desfășurarea acestora.
Admirația compozitorului pentru predecesorii săi de geniu și-a manifestat-o atât prin utilizarea unor motive muzicale celebre (fie din Simfonia nr. 5 a Destinului de Ludwig van Beethoven, fie din Simfonia nr. 3 de Johannes Brahms; conform relatărilor soției sale, Alma, ultimele cuvinte ale lui Mahler au fost repetarea numelui lui Mozart). Mahler însă avea un filtru dens în preluarea tradiției, exprimat prin aforismul:"Tradiția este păstrarea flăcării, nu venerarea cenușii."
Viziunea arhitecturală a Simfoniei nr. 5 are următorul cuprins:
Partea I
1. Trauermarsch (Marș funebru). În gemessenem Schritt. Putere. Wie ein Kondukt (Într-un ritm măsurat. Strict. Ca un cortegiu funerar.) - Actul I
2. Stürmisch bewegt, mit größter Vehemenz (Mișcare furtunoasă, cu cea mai mare vehemență)
Partea a II-a
3. Scherzo. Kräftig, nicht zu schnell (Puternic și nu prea rapid) - Actul II
Partea a III-a
4. Adagietto. Sehr langsam (Foarte lent) - Actul III
5. Rondo - Finale. Allegro - Allegro giocoso. Frisch (Proaspăt)
Tema Trauermarsch (Marș funebru) care deschide simfonia este, de fapt, propriul marș spre moarte al compozitorului resemnat, după crizele avute. De altfel, și alți compozitori au incorporat în lucrările lor marșuri funebre (Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Felix Mendelssohn și Frédéric Chopin).
Acea fanfară de trompete ce apare la începutul Simfoniei nr. 5, evocă faptul că Gustav Mahler, în copilărie, a trăit și a auzit pe străzi trupe militare cântând, iar acest personaj se regăsește adesea în lucrările sale muzicale.
La sala Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de maestrul Christian Badea, a realizat o versiune magistrală, copleșitoare ca forță e transmitere a sentimentelor, un eveniment muzical deosebit al actualei stagiuni.
Concertmaistrul invitat a fost violonistul Cristian Chivu din Danemarca [2], solo-ul de trompetă a fost susținut de Mihai Toth, iar cel de corn de către Ioan Gabriel Luca.
Publicul venit în număr foarte mare, a ascultat fără pauză cele cinci părți ale Simfoniei nr. 5, timp de o oră și douăzeci de minute, fiind învăluit de sonorități deosebite și efluvii emoționante, de la primul la ultimul sunet. La sfârșitul concertului s-a auzit o erupție de aplauze, cum rar mi-a fost dat să aud.
Orchestrația era copleșitoare: alături de instrumentele cu coarde (viori, viole, violoncele, contrabasuri și harpă) se găseau o multitudine de instrumente de suflat și percuție. Dintre instrumentele de suflat de lemn erau : 3 flaute, un flaut piccolo, 3 oboaie, un corn englez, 3 clarinete (în C, Bb și A) clarinet bas, 2 fagoturi, un contrafagot. Instrumentele de alamă prezente în ansamblu: 6 corni (un corn solo în partea a treia), 4 trompete, 3 tromboane, o tubă. Compartimentul de Percuția conținea: 4 timpane, o tobă bas, cinele, trianglu, bici (în partea a treia), tam-tam și Glockenspiel.
Prima parte a Simfoniei a debutat într-o atmosferă sumbră, cu sonorități proprii romantismului târziu. În această singulară și extrem de expresivă introducere - de o lungime considerabilă (34 de măsuri), cântată de un singur instrument neînsoțit - trompeta -
Mahler pronunță soarta tragică a lumii : omul apare singur, parcă complet gol și rămas fără sprijin sau protecție, pentru a face față anihilării finale.
"Deși, repetarea nedezvoltată a temei marșului funerar poate părea monotonă, ea reprezintă un procedeu bine gândit. În termeni nietzscheeni, este o conotație la eterna întoarcere a suferinței umane, ciclul nesfârșit al destinului tragic al morții" [3]. Mahler prezintă esența dilemei umane: pentru a fi eroul propriei vieți, trebuie, pe de o parte, să depășești sentimentul dureros al pieirii, pe care gândul despre moarte îl poate genera, și, pe de altă parte, să afirmi viața.
Compozitorul a direcționat instrumentele cu coarde ca să cânte cât mai vehement posibil, în timp ce acordurile sincopate ale tromboanelor aveau rolul de a spori tensiunea.
Excepțional a sunat coralul triumfător ce a izbucnit, dar care s-a dizolvat ulterior într-o întoarcere a materialului tragic al debutului părții.
Coda, foarte scurtă, aducea câteva acorduri sacadate. Pentru a se sugera îndepărtarea treptată, se auzeau sunetele tobei, iar trompeta cânta din ce în ce mai slab, în timp ce, fanfara și flautul erau cele care intonau un arpegiu ascendent. După o ultimă intervenție aproape inaudibilă a tobei mari, marșul s-a încheiat cu un pizzicato întunecat pe tonică, al corzilor grave, în fortissimo... tăcere.
În secțiunea Stürmisch bewegt, mit größter Vehemenz (Mișcare furtunoasă), auzeam acorduri întrerupte, salturi intervalice grotești de nonă mică, angoasante, țipete stridente la instrumentele de suflat (prefigurând expresionismul muzical). Remarcam momentul dens de orchestrație: acel pasaj în care doi corni cântă o linie melodică sumbră, în ritm punctat. În același timp, se petrecea un motiv ca de chicot la suflători, timpanele și contrabasurile cântau o figură de tobe funerare, iar violoncelele intonau o contra-melodie, abia audibilă, în pătrimi. Și pe deasupra, o vioară solo și un flaut dialogau cu cornul englez, prin scurte suspine. Astfel, într-un singur fragment ni se ofereau o gamă largă de emoții umane: disperare, dor, aspirație, angoasă și tandrețe.
A treia mișcare a fost un Scherzo uriaș. El amintea de valsul vienez, pe care Mahler l-a iubit. Însă, în această simfonie, compozitorul îl împinge peste limite, într-o veselie forțată și nemiloasă, devenind o grimasă înghețată îngrozitoare, precum o batjocură a vremurilor începutului de secol. Totuși, această mișcare este, în mod evident, un dans al vieții, total diferit de prima parte, cu gândurile sale nesigure, isterice și disperate despre moarte. În cele două Trio-uri apare alternanța dintre suflul general romantic și intonațiile cu iz popular austriac. Minunat a sunat motivul încredințat cornilor în F și cel al cornului obligat. Cornul solist devine aici un personaj important. Însuși Mahler caracteriza Scherzo-ul, drept expresie a "omului aflat la maturitate, la zenitul vieții sale".
În sala Ateneului Român, maestrul Christian Badea se pregătea să creeze atmosfera necesară debutului celei mai frumoase părți a Simfonie nr. 5, de Gustav Mahler - Adagietto. Dar, un spectator, cu tusea lui gălăgioasă, tocmai în clipa de inspirație a atacului, a perturbat momentul. Cu experiența sa dirijorală, Christian Badea s-a oprit și și-a reluat concentrarea pentru a induce interpreților evanescența (muzica ce vine din neantul inaudibil, și vibrează spre încântare) necesară aici.
Și a fost o seară și apoi o dimineață... și așa a început 'ziua' a patra a simfoniei mahleriene.
Adagietto este cântecul de dragoste al lui Mahler, pentru soția sa Alma Schindler [4]. Conform unei scrisori pe care i-a scris-o dirijorului olandez Willem Mengelberg, compozitorul a lăsat un mic poem: Wie ich Dich liebe, / Du meine Sonne,ich kann mit Worten Dir's nicht sagen. / Nur meine Sehnsucht kann ich / Dir klagen / und meine Liebe, meine Wonne! (În ce fel te iubesc, raza mea de soare, / nu pot să-ți spun în cuvinte. / Numai dorul meu, iubirea mea și fericirea mea / pot să le declar cu suferință.)
A fost o iubire devoratoare, sufocantă. Alma scria în jurnalul ei : "A sosit - la fel de amabil și iubitor ca întotdeauna. Sărutările noastre erau fierbinți. Sunt ceară în mâinile lui... vreau să-i dau totul. Sufletul meu este al lui..."
Iar Gustav, într-o epistolă către Alma, își declara iubirea : "Pentru prima dată în opt săptămâni - de fapt pentru prima dată în viața mea - am simțit fericirea care izvorăște din dragoste atunci când cineva iubește cu totală convingere și știe că dragostea cuiva este răsplătită... Dar Almschi, trebuie să-mi tot repeți asta, căci știu că până mâine nu o să mai cred! Căci aceasta este «fericirea fără odihnă». Și acum noapte bună, cea mai frumoasă, cea mai dulce a mea..." [5]
Dar..., dar..., dar... Alma l-a înșelat, iar Gustav a suferit cumplit.
În 1910, a fost devastat când a descoperit aventura soției sale cu arhitectul Walter Gropius (cel care avea să creeze celebrul stil Bauhaus), ceea ce i-a accentuat depresia și nevrozele. Pentru a depăși această criză personală, a mers la o ședință de psihoterapie cu Sigmund Freud. La patru ani după moartea lui Mahler, Alma s-a căsătorit cu Walter Gropius. Ulterior, și pe acesta l-a înșelat cu un scriitor, cu care apoi s-a recăsătorit și s-a mutat la New York, unde a și murit.
Acest Adagietto este unic în literatura muzicală, prin ineditul orchestral (este scris doar pentru instrumente cu coarde și harpă). "Este o oază de liniște, un popas înaintea finalului tumultuos al simfoniei " [6].
Când asculți această parte, timpul pare să se oprească în loc. Este o meditație deosebit de poetică asupra celor mai profunde senzații: de a te simți viu în univers, de a avea un loc în nemărginirea și frumusețea creației divine.
Christian Badea este un dirijor al cărui rafinament în obținerea sublimului sonor este admirabil. Și iată că, într-adevăr, și în această parte a lucrării, viorile își etalau 'velurul' timbral în chip celest.
Finalul, un Rondo, atacat fără pauză între părți "dizolvă toate înfrângerile, căutările și dramele anterioare, într-un Allegro gioccoso al bucuriei nestăpânite" [7]. A fost un veritabil tur de forță contrapunctic. Se regăseau aici, teme din părțile anterioare. Marele coral de alămuri din cea de a doua mișcare revine în Final, de data aceasta extins, ca un gest de triumf. Acesta afirmă ireconciliabilitatea elementelor disparate ale întunericului și luminii.
Acest Final a fost locul unei veritabile demonstrații de virtuozitate orchestrală și timbrală. Un suflu eroic domina totul, iar lucrarea s-a încheiat glorios.
Publicul a izbucnit în aplauze puternice, minute în șir, strigăte de bravo, în timp ce dirijorul Christian Badea mulțumea ansamblului în totalitate, concertmaistrului,
și diferiților soliști ori compartimentelor de artiști instrumentiști.
Un concert rarisim, de mare ținută, de la care pleci mai bogat sufletește, spunându-ți: Ars longa, vita brevis! (Arta rezistă în timp, viața e scurtă; creatorul supraviețuiește prin opera lui).
NOTE
[1] ziarulmetropolis.ro/mahler-incredibilul-zeul-adorat-si-tiranul-hulit-romanticul-si-avangardistul-care-care-a-cucerit-secolul-xx/
[2] Cristian Chivu este un violonist spaniol, cu origini în România. Din 2019, este concertmaistru al Orchestrei Simfonice din Aarhus, Danemarca. Între anii 2001 și 2020, a fost al doilea concertmaistru al Orchestrei Simfonice din Barcelona, alături de care a efectuat numeroase turnee: Viena, Londra, Amsterdam, Frankfurt, New York, Puerto Rico și Tokyo. Christian Chivu a cântat ca concertmaistru invitat cu aproape toate orchestrele spaniole, inclusiv Ciudad de Granada, Orquestra Sinfónica de Tenerife, Real Filharmonia de Galicia, Bilbao Sinfonikoa Orquestra, Orquestra Sinfónica do Porto Casa da musica, în plus Suisse Romande din Elveția și Festivalul de muzică din Santo Domingo, între anii 2015-2017. Christian Chivu este prim-violonist în The Arts Quartet, cu care a participat la mai multe festivaluri de muzică în Spania, Italia și Franța.
https://en.wikipedia.org/wiki/Symphony_No._5_(Mahler)
https://www.themarginalian.org/2015/11/17/gustav-mahler-love-letters/
https://ro.frwiki.wiki/wiki/Symphonie_no_5_de_Mahler
https://www.benjaminzander.org/library/mahler-some-reflections-on-symphony-no-5/
Mahler revenea acasă, anunțându-și venirea fluierând introducerea Simfoniei nr. 8 a lui Beethoven, astfel ca sora lui, Justine, să știe că se apropie și să îl aștepte cu supa caldă pe masă.
[3] mahlerfoundation.org/listening-guide-movement-1-trauermarsch-funeral-march-in-gemessenem-schritt-streng-wie-ein-kondukt/
[4] Soția lui Gustav Mahler, Alma Schindler, cu 20 de ani mai tânără decât el, era o femeie extrem de frumoasă, inteligentă și cultivată. A fost însă o relație marcată de tensiuni, infidelitățile și de moartea unui copil.
[5] Gustav Mahler: Letters To His Wife
https://www.themarginalian.org/2015/11/17/gustav-mahler-love-letters/
[6] Iliuț,Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, București,1992, pag. 195.
[7] Cojocaru, Mihai: Program de sală - Stagiunea 2023/2024, Filarmonica George Enescu din București, pag. 6.